|
Agerpres:
editia 17 - 20 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 12°C Umiditate:71% Viteza vantului:27 KMH Vizibilitate:11 km 4.4435 3.495Eveniment | 4 - 6 iulie 2011 | Sorin OLARU
![]() ![]()
Concediile medicale continuă să decimeze bugetul sănătăţii38.000 de concedii medicale pe an în Timiş
În c
Nereguli mari depistate cu ocazia controalelor Încă de anul trecut, de când Ministerul Sănătăţii iniţia seria de controale legate de justeţea acordării concediilor medicale, Timişul era indicat ca un “pol” al neregulilor. Controalele realizate nu au părut totuşi să influenţeze foarte mult numărul extrem de mare al concediilor medicale acordate în Timiş. Recent Ministerul Sănătăţii a terminat contabilizarea concediilor medicale acordate anual pe ţară, stabilind că în Timiş s-au dat peste 38.000 de concedii medicale pe an, în condiţiile în care populaţia activă în Timiş este de 190.000 de persoane. Ceea ce înseamnă că aproape un sfert din populaţia activă a Timişului suferă de boli extrem de grave care necesită acordarea unor perioade de concediu medical. Lucru care, evident, nu se potriveşte cu starea generală de sănătate a populaţiei, aşa cum a reieşit ea din indicativele şi sondajele făcute, pe bani publici, de Ministerul Sănătăţii. Şi de aceea, în Timiş au continuat controalele făcute de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru verificarea justeţii acordării concediilor medicale. La o acţiune de control de acest gen, derulată pe parcursul câtorva săptămâni, s-au descoperit nereguli legate de eliberarea de certificate medicale necesare pentru acordarea concediului medical la peste 60% din medicii de familie verificaţi, care au fost sancţionaţi pentru eliberarea de certificate medicale fără respectarea prevederilor legale. Medicii de familie care au fost sancţionaţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş pentru că au eliberat certificate medicale fără adeverinţă de la angajator s-au arătat nemulţumiţi atât de pedepse, cât şi de cuantumul sancţiunilor. Asociaţia Medicilor de Familie Timiş a susţinut cu această ocazie că nu medicii au fost vinovaţi de lipsa adeverinţelor de la angajatori, şi că, în condiţiile în care controalele vor continua cu aplicarea acelor amenzi, în cuantum de 5.000 de lei, având la bază doar absenţa acestui act care atestă numărul de zile de concediu medical al salariatului, se va denunţa unilateral convenţia încheiată cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. De asemenea, medicii de familie timişeni au susţinut că nu este permis ca lipsa acestei adeverinţe să stea la baza aplicării unor amenzi foarte mari, cu atât mai mult cu cât vina nu-i aparţine medicului, ci angajatorului sau pacientului care, fiind bolnav, nu se poate deplasa în timp util pentru a prezenta adeverinţa.
Număr de concedii medicale în creştere
Anul trecut au existat luni în Timiş în care numărul concediilor medicale din evidenţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au crescut spectaculos de la o lună la alta, cu peste 2.000 de concedii. Tocmai de aceea Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a decis să instituie periodic controale legate de respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte concediile medicale. “Se fac controale pe baza sesizărilor şi solicitărilor, dar este în paralel controlat şi modul de eliberare a certificatelor medicale necesare pentru concediile medicale”, ne-a declarat Cristian Călin Careba, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş.
![]() |