Aberaţii recenzate

Pentru că sunt de ajuns aberaţiile oficiale pe care le produce în mod public – azi trebuie CNP, mâine, nu trebuie, azi e cu religie facultativ , mâine e cu etnie obligatorie –, Institutul Naţional de Statistică nu dă amănunte spumoase, de la faţa locului, legate de recensământul în curs de desfăşurare. Noroc cu bloggerii recenzori, care povestesc cu lux de amănunte minunile peste care dau prin casele patriei.

Un jurnal de blogger recenzor gă­sim şi pe dollo.ro, unde se povestec de toate : tipologii, încurcături, dileme re­cenzo-existenţialiste. Astfel, bloggerul povesteşte cum a întâlnit cu încântare cupluri sudate pe şantierele patriei antedecembriste : „Doamna recenzată care a fost macaragiţă e acum pensio­nară. Ea şi soţul ei, dulgher, au construit multe blocuri recenzate azi prin Bucu­reşti. S-au cunoscut, îndrăgostit şi căsă­­torit pe şantier, ca în filmele comu­niste, în care Magda Catone îi ducea merinde pe şantier lui Şerban Ionescu, în vreme ce el căra curent electric cu găleata, ca tânăr inginer”, dar şi po­veşti despre recensămintele la normă, de pe vremea lui Ceauşescu : „Şi am început cu bătrânica. Formularul casei, cel al locuinţei, cel de persoană. «Vai, dar ce multe sunt, pe vremea când lucram eu la statistică nu era aşa!» Aţi lucrat la statistică? «Daaa, pe vremea lui Ceauşescu, când ne punea să cos­me­tizăm cifrele de producţie atunci când ţinea el vreun discurs… director era Manea Mănescu. Un zbir. Dacă te vedea pe holul instituţiei, întreba de ce n-ai treabă şi te detaşa disciplinar. Toţi tremurau în faţa lui. M-am scârbit la Revoluţie când l-am văzut sărutând mâ­na lui Ceauşescu…»”.

Ateii de conjunc­tură nu puteau lipsi din periplurile re­cenzorului, iar replica unui astfel de personaj este fenome­na­lă : „Scrieţi fără religie, ca să nu mai dea ăştia bani la biserică. Stau cu icoana deasupra uşii, dar când văd ce afaceri face biserica sau cum te jupoaie dacă faci un paras­tas, mi se face silă. Mai bine ne decla­răm fără religie poate va conta unde­va. Ar merita să scriu acolo ateu, dar se supără mama pe mine. La­să, scrieţi de data asta ortodox…!”

Iar un pensionar, la întrebarea puţin idioată din formular, legată de cine e capul familie, a răspuns, diplomat : „Eu sunt capul, am voie să fac orice. Orice îmi dă voie ea”.

De asemenea, la dilema legată de domicliul de recenzare, un alt cap de familie, cu două sau mai multe aparta­mente, nu a ştiut ce să răspundă. Ca atare, şi-a sunat soţia pe care a între­bat-o : „Auzi, dragă, eu unde dorm? Că a venit doamna cu recensământul şi mă întreabă!”

Şi, la final, o mostră clasică de or­ganizare românească de recensământ : „Am întrebat-o şi eu pe coordona­toa­rea de recensământ cine mă recen­zea­ză şi pe mine, că la noi în bloc n-a călcat niciun purtător de geantă albas­tră. Ea mi-a zis că s-a săturat de atâtea întrebări, că, de când a început recen­să­mântul, ea nu mai are viaţă, nu-şi mai poate ţine orele, că cineva a pus pe bi­letele din uşile oamenilor numărul ei şi o sună populaţia din sector ca la gară. Zicea că şi la WC a ajuns să se ducă cu telefonul după ea. Până la urmă mi-a zis că persoana care ar trebui să re­cen­zeze blocul meu e chiar în custodia şefului meu. Care habar nu avea”.