Adeverinta

Sunt, cu acte-n regula si-un doctorat harnicit ani buni la Universitatea din Bucuresti, sociolog. M-am specializat mai ales in domeniul psihosociologiei comunicarii si leadershipului organizational. Asa incat imi rezerv dreptul, macar teoretic, sa vorbesc in cunostinta de cauza despre, sa zicem, aprehensiunea dialogica a actorilor sociali; mai direct zis, despre relationarea interumana in ipostaze sociale.

Pentru a nu irosi timp si hartie, n-am sa dau exemple (fiecare avand la indemana cu sutele!) de ipostaze dialogale ad-hoc, de relationare profesionala de tip prestare de servicii.

Am sa trag, direct, concluzia: suntem (noi, romanii!) fiinte majoritar amabile si unanim suspicioase. Daca putem (si e de preferat) sa rezolvam imediat o banalitate (eliberarea unei adeverinte, bunaoara!) pentru care reglementarea interna prevede un termen, nu vom proceda decat… regulamentar. Vino maine, n-a fost seful, s-a-ntrerupt curentul, a fost miting, trebuia sa primim o adresa oficiala, n-a iesit mapa, operatorul lipseste, e o delegatie UE in vizita, e pauza de masa, trei zile nu se lucreaza, faceti o cerere scrisa, depuneti-o la registratura, nu se gaseste lucrarea, credeti ca sunteti singurul si ca doar cu eliberari de adeverinte ne ocupam, cea care a raspuns de lucrare nu mai e angajata la noi… sunt doar cateva dintre acumularile comunicationale, dintre „replicile" primite, ca actor social, de la actantul de ghiseu, de la care aveai nevoie urgent de o adeverinta, pentru a putea primi o viza la o ambasada straina spre a participa la un simpozion pe teme de eficienta comunicarii manageriale.

N-a fost sa fie. Poate data viitoare. Dupa o noua campanie electorala, un nou tur de scrutin, o alta aderare la structuri euro-atlantice…

P.S. La finele anului, adica dupa noua luni (cum altfel?) am primit un telefon: „Aveti la noi o adeverinta. Veniti s-o ridicati, dar peste trei zile ca suntem in renovare…"