Unul dintre cei mai buni versificatori din poezia lirică contemporană, poetul Adrian Păunescu, s-a stins din viaţă vineri dimineaţă. Vestea trecerii sale în nefiinţă a îndoliat sufletele a milioane de români care s-au regăsit în versurile sale şi pentru care Cenaclul “Flacăra” a fost unul dintre puţinele repere dintr-o Românie schilodită de dictatura comunistă.


Un artist plecat prea curând la cele veşnice

Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale şi hepatice. Vineri, 4 noiembrie, la ora 7.15, inima poetului a încetat să mai bată. “Inima maestrului nu a mai dorit să pornească. Maestrul a plecat dintre noi”, a declarat medicul Şerban Brădişteanu.
Vestea decesului poetului a luat prin surprindere milioane de români care au crescut cu poezia lui Adrian Păunescu, cu versurile sale, puse pe acorduri de folk. De vineri până duminică, mii de oameni au venit, cu flori şi lumânări, pentru a-şi lua rămas bun de la poet, la sediul Uniunii Scriitorilor şi la Ateneul Român. Printre aceştia, s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, prinţul Paul şi prinţesa Lia, Ilie Şerbănescu, Mircea Albulescu, Gheorghe Turda, Dumitru Graur, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Irina Loghin, Paul Everac, Răzvan Theodorescu, Ivan Patzaichin, Gheorghe Gheorghiu, George Nicolescu, Valeriu Tabără, Nicolae Văcăroiu, Ion Iliescu.
Duminică, Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu. Slujba a fost oficiată de un sobor de şapte preoţi şi trei diaconi, condus de PS Varlaam Ploieşteanul, care a ţinut un discurs în care a amintit despre legăturile lui Adrian Păunescu cu biserica şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru poet, menţionând faptele bune pe care le-a făcut în timpul vieţii. 
Totodată, în timpul slujbei a fost citit un mesaj de condoleanţe trimis de Patriarhul Daniel familiei îndurerate. Un scriitor-reper al ultimilor 50 de ani
Adrian Păunescu, născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Republica Moldova – a fost poet, publicist şi om politic. Organizator al Cenaclului Flacăra, s-a numărat printre cei mai prolifici autori români contemporani. Adrian Păunescu a definit practic o generaţie, cu cenaclul Flacăra şi cu versurile sale.
A debutat ca poet în 1960, iar din 1973 a condus revista Flacăra, din fruntea căreia a fost destituit în iulie 1985. Pretextul destituirii a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra, din Ploieşti, din iunie 1985, însă motivul a fost de fapt altul : Adrian Păunescu devenise cunoscut şi pentru criticile la adresa puterii, un exemplu fiind poemul “Analfabeţii”, publicat în 1980, în Flacăra.
Între anii 1970 şi 1980, Păunescu a devenit o figură importantă în presa românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a coordonat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România.
După căderea comunismului, nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990, a fondat revista “Totuşi iubirea”. 
Printre cărţile publicate ale lui Adrian Păunescu se numără “Cartea cărţilor de poezie” (1999, integrala poeziilor apărute în volume şi un capitol de versuri inedite, cu un amplu capitol biobibliografic de Andrei Păunescu), “Meserie mizerabilă, sufletul” (2000, poezii), “Măştile însângerate” (2001, proze), “Nemuritor la zidul morţii” (2001, poezii), “Până la capăt” (2002, poezii, trei ediţii), “Liber să sufăr” (2003, poezii, trei ediţii) şi “Din doi în doi” (2003, poezii), precum şi numeroase alte volume lansate înainte de 1989, printre care “Ultrasentimente” (1965, poezii, debut editorial), “Mieii primi” (1966, poezii),“Repetabila povară” (1974, poezii), “Pământul deocamdată” (1976, poezii, două ediţii), “Manifest pentru sănătatea pământului” (1980, poezii), “Iubiţi-vă pe tunuri” (1981, poezii), “De la Bârca la Viena şi înapoi” (1981, reportaj, jurnal), “Rezervaţia de zimbri” (1982, poezii), “Totuşi iubirea” (1983, antologie de poezii), “Manifest pentru mileniul trei - volumul 1” (1984, antologie de poezii), “Manifest pentru mileniul trei - volumul 2” (1986, antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme inedite şi unul de referinţe critice), “Locuri comune” (1986, poezii), “Viaţa mea e un roman” (1987, poezii), “Sunt un om liber” (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piaţă, în septembrie 1989, îndată ce a apărut, şi a revenit în librării în martie 1990. “Dacă voi reuşi – cu ajutorul marilor medici care mă înconjoară – să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez priorităţile. Suferinţa retrogradează orgoliile. Probabil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească neschimbată, ideea pură, sentimentele curate, disponibilitatea către omenie”, scria Adrian Păunescu în unul dintre ultimele sale editoriale.


Moartea lui Adrian Păunescu în presa internaţională

Moartea lui Adrian Păunescu a fost reflectată în presa internaţională. Unele media l-au prezentat drept “poetul care l-a lăudat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu”, dar care a fost în continuare iubit de români, potrivit Mediafax. Ştirea despre moartea poetului român Adrian Păunescu a fost transmisă de mai multe site-uri şi publicaţii americane – buffalonews.com, kansascity.com, signonsandiego.com, cbs4.com, theinsider.com, dar şi de Le Nouvel Observateur.
Adrian Păunescu este prezentat în presa internaţională drept “cel mai faimos poet român”, “un scriitor prolific”, precum şi un personaj foarte popular care apărea la televizor de mai multe ori pe săptămână.
Presa internaţională aminteşte că, în timpul regimului comunist, Adrian Păunescu a scris poezii în care îl lăuda pe Nicolae Ceauşescu şi că detractorii săi au spus că aceste versuri au contribuit la dezvoltarea cultului personalităţii fostului dictator.
Cu toate acestea, “versurile sentimentale ale lui Păunescu au atins o coardă sensibilă în mulţi români”, întrucât zeci de oameni s-au adunat să îi aducă un ultim omagiu la casa lui din Bucureşti, mai scrie presa internaţională. La rândul său, Agence France Presse aminteşte, printre altele, de succesul pe care l-au avut spectacolele organizate în toată ţara de Adrian Păunescu alături de Cenaclul Flacăra, care “atrăgeau mii de tineri, încântaţi să poată asculta altceva decât propaganda comunistă difuzată în presă”.


Editorial-testament

Unul dintre subiectele dezbătute în aceste zile în peisajul media, marcat de dispariţia marelui poet, a fost felul în care va fi percepută, în timp, valoarea sa de scriitor, dincolo de personalitatea şi activitatea sa politică, mai mult sau mai puţin agreate. Un punct de vedere foarte interesant pe această temă e chiar cel al lui Adrian Păunescu, poetul scriind în urmă cu câteva luni, oarecum profetic : “Nu e adevărat că eu ştiu precis cum am trăit şi ce am trăit. Dumneavoastră insistaţi asupra viziunii mele despre moarte, ca şi când nu mi-ar fi destul că am luptat, chiar şi în ultimele luni, de-a dreptul cu ea. Nu mi se pare atât de pasionant subiectul, pentru că, în afară de momentul când se va întâmpla, moartea nu îmi va aduce niciun spor de cunoaştere. Sentinţa ei este, oricum, definitivă şi irevocabilă. Va fi interesantă postumitatea mea. Vor fi, desigur, şi uitări, vor apărea şi atacuri nedrepte, dar scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulaţia lui printre oameni. Nu-mi pot închipui propria mea moarte şi nici nu cred că ea e o trecere de zid. Aş fi fost curios să ştiu, totuşi, ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu”.
Adulat sau înjurat, controversat, Adrian Păunescu va rămâne în sufletele multor români, prin versurile sale, cântate, unele de peste 25 de ani.