“Pierdut infractor. Il declar nul”

“Pierdut urmarit general. Gasitorul e rugat sa-l pastreze. P.S. - Cu grija”. Asa par sa sune post-scriptumurile, invizibile pentru ochiul omului de rand, inscrise fiind, probabil, cu cerneala simpatica, pe copertile unor dosare penale ori in coada unor mandate de arestare sau a unor mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea.
Daca aveti curiozitatea sa deschideti pagina oficiala a Politiei Romane si pe cea a Politiei judetene si sa numarati cati dintre urmaritii dupa care fug politistii sunt posesori de mandate de arestare sau de executare a pedepsei cu inchisoarea, veti ajunge la cateva sute. Printre ei, nume cunoscute pe plan local sau national, ale caror afaceri au beneficiat de mediatizare, insa nimeni nu s-a sinchisit sa se autosesizeze la timp. De exemplu, printre fugarii dupa care alearga politistii timiseni am gasit un individ despre ale carui fapte penale TIMPOLIS a scris vreo trei ani la rand... Hobby-ul lui Pepu Bendig Ioan, un camatar care facuse si cariera, si bani in Timisoara, in anii ‘90, era sa dea valuta cu imprumut si, profitand de un contract notarial standard in afacerile sale, sa ia casele celor pe care ii imprumuta. Si nu pentru ca oamenii nu voiau sa-i restituie banii, ci pentru ca, in ziua scadentei, Pepu era de negasit... Si e doar unul dintre baietii care beneficiasera de abordare si interpretare preferentiale ale legii, in varianta ultra-soft. La un click distanta de el, am gasit un traficant de droguri de mare risc, Cristinel Alexa, care, inainte de a intra in vizorul Crimei Organizate, in 2002, pentru implicare in reteaua transnationala care trafica cocaina pe ruta America de Sud - Canada - Romania - Europa de Vest, si pentru care Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara a emis un mandat de arestare, intr-un alt dosar in care fusese cercetat tot pentru trafic de stupefiante beneficiase, din partea unui complet de judecata al Tribunalului Timis, de o achitare surprinzatoare.
In general - si ne referim strict la cazul oamenilor obisnuiti - de la infractiunea propriu-zisa la cazarea in penitenciar se ajunge printr-o ecuatie simpla. Ecuatie care cuprinde intre paranteze o cercetare penala facuta de politie, o inaintare a dosarului catre Parchet - care decide arestarea sau cercetarea in libertate - intocmirea unui rechizitoriu, ajungerea dosarului la instanta si, in final, pronuntarea sentintei, cu caile de atac de rigoare. Lucrurile se pot schimba (rar) in caz de erori umane. Dar se mai pot schimba (frecvent) in alte conjuncturi. Cand nu mai e vorba de un simplu om, ci de unul cu spate politic, de unul cu influenta ori de unul care dovedeste un pronuntat simt al circulatiei banului.
Atunci scurt-circuitele libertatii se pot produce la Politie - unde dosarul poate sa zaca pana uita lumea de el ori unde i se poate pune un caligrafic N.U.P. (neinceperea urmaririi penale) pe coperta, se pot produce la Parchet - unde cercetatii pot sa nu primeasca mandate de arestare, avand timp sa dispara elegant si legal, sau sa primeasca pe parcurs mandate, dar dupa ce au disparut din raza de vizibilitate a anchetatorilor, ori se pot produce in instanta - unde condamnarea poate sa nu mai vina pana la prescrierea faptei sau poate veni cu suspendare ori poate veni, dar numai dupa ce inculpatul a disparut. Cu plecarea din tara e o alta poveste, interesanta, dar cu circuit inchis. Pentru ca nu oricarui cercetat penal i se poate emite interdictia de a iesi din tara la cateva minute dupa ce omul trecuse granita. Si nu oricare inculpat/condamnat stie sa-si foloseasca in favoarea sa timpul de la emiterea acesteia si pana la transmiterea ei catre Politia de Frontiera.
Datorita unor astfel de scurt-circuite, produse la un palier sau altul al cercetarii penale, sunt azi neatinsi de lege un Omar Hayssam, un Adrian Tarau, un Severin Tcaciuc, probabil un Basel Hamatti in curand. Adica, oameni grei care, la plecarea din tara, lasa “amintiri” de cateva zeci de miliarde de lei. Neoficial, pierderea lor e, probabil, declarata nula.