Agricultura experimentală continuă în Timiş

Părând foarte deschişi la nou, crescătorii timişeni de animale nu se sfiesc să facă experimente, încercând să dezvolte, în afaceri profitabile, activităţile de creştere a unor tipuri sau rase de animale care în judeţ puteau fi admirate eventual doar la grădina zoologică. După melci, struţi, chinchilla sau vipere, ultima “revelaţie” în materie de creştere a animalelor în partea de vest a ţării par să fie porcii bio, fără colesterol, aduşi din Vietnam şi aclimatizaţi pe plan local.

Porcii fără colesterol

Din cauza condiţiilor clima­tice în schimbare şi a încălzirii globale, o serie de producători agricoli timişeni nu s-au sfiit să încerce să-şi reprofileze culturile tradiţionale, încercând să culti­ve pe plan local soiuri de fructe şi legume specifice zonei medi­teraneene. Se pare că nici cres­că­­torii de animale de pe plan local nu se lasă însă mai prejos, experimentând aclimatizarea unor noi rase şi soiuri de anima­le, care până acum păreau mai mult sau mai puţin exotice în judeţ. Astfel, ultima revelaţie din acest punct de vedere, pare să fie activităţile de creştere a por­cilor vietnamezi, care sunt consi­derate foarte rentabile deoarece animalele sunt destul de ieftine la cumpărare, iar când ajung la maturitate se pot vinde la preţuri de patru ori mai mari, pentru că întreaga cantitate de carne re­coltată de la ei poate fi vândută ca produs bio.

Aceşti porci sunt conside­raţi ecologici, deoarece carnea lor nu conţine colesterol şi se hrănesc doar cu produse vegetale.

“Deja s-au dezvoltat mai multe crescătorii de porci de acest gen în judeţ, la Lugoj sau în zona Voiteg. Aceste animale sunt ier­bivore şi se cresc foarte bine in­clusiv pe lângă stânele tradiţio­nale. Carnea lor nu conţine co­lesterol şi poate fi consumată fă­ră probleme de persoanele care au restricţii legate de regimul alimentar. Şi eu mi-am cumpărat un astfel de animal, rămâne de văzut cum vor evolua activităţile de creştere a lor în judeţ”,ne-a declarat Tiberiu Lelescu, direc­torul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Timiş.

Un porc tânăr din această ra­să se vinde cu 50 de euro bucata, scrofiţa montată, cu 200 de euro, iar porcul gras, în greutate de 80 - 90 de kilograme, cu 150 de euro.

Porcii vietnamezi sunt o rasă de talie mai mică decât cei au­tohtoni, sunt de culoare neagră şi sunt mult mai uşor de între­ţinut în comparaţie cu porcul ro­mânesc. Poate şi din cauză că sunt exclusiv erbivori, stratul de grăsime este foarte subţire la aces­te animale. Crescătorii consi­de­ră că, din punct de vedere al asi­gurării hranei, creşterea acestor porci este mai convenabilă decât cea a porcilor tradiţionali, pen­tru că pot fi hrăniţi foarte bine cu furaje de origine vegetală, cu tărâţe, mere, varză sau iarbă.

Dezavantajul este că porcii vietnamezi, spre deosebire de cei autohtoni, nu pot atinge greu­tatea de 200 - 300 de kilograme, ci la maturitate nu depăşesc greutatea de 120, maximum 130 de kilograme, însă pentru că intră în categoria produselor bio, carnea lor poate fi vândută mult mai scump. De asemenea, pen­tru că au un strat de grăsime foarte subţire, sunt mai vulne­rabili la frig, crescătorii trebuind să le amenajeze locuri de adă­post corespunzătoare pe timpul iernii.

Melcii, o alegere neinspirată

Acum patru ani, un alt tip de creştere de animale expe­rimentală făcea vâlvă în judeţ. Este vorba despre fermele de melci. Dacă în 2007 erau în Timiş peste 20 de ferme de melci, acum reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agri­cultură nu ştiu să mai existe măcar o singură fermă de creş­tere intensivă de acest gen. Afacerea a pornit pro­miţător, mai ales că s-au oferit finan­ţări SAPARD pentru în­fiinţare de ferme de acest gen. Produ­cătorii timişeni au fost stimu­laţi să încerce o astfel de afacere şi de promisiunile unei firme italiene care le-a promis contracte ferme de achiziţie pentru melcii “made in Ti­miş”, produşi pe plan local, ce urmau să ia calea restau­ran­telor de lux din Pen­insulă.

După dezvoltarea pri­me­lor ferme, cărora le-au vândut unelte şi utilaje specifice, ita­lienii contractanţi au dis­părut. Pentru că în primul an nu poa­te exista profit, iar profitul vine de abia când pă­rinţii produc ouăle, iar puii cresc, producă­torii timişeni au constatat du­pă prima pro­ducţie că nu au cui să vândă marfa. Au existat ferme de melci la Moraviţa, Fi­biş, Bu­ziaş, Maşloc, Orţişoara şi în alte zone din judeţ. 

Specialiştii Direcţiei Jude­ţene pentru Agricultură Timiş susţin că devenise evident la un moment dat că afacerea nu va avea viitor.

Din cauza iernilor grele sau a umidităţii au murit încă din primul an aproape toţi mel­cii, care sunt foarte pre­ten­ţioşi. Aceştia făceau 50 - 70 de ouă, dar la maturitate nu ajun­geau decât cel mult 20. Cei ră­maşi erau “decimaţi” de pă­sări, şobolani şi şoareci. Pla­sele de protecţie, menite să-i ţină la distanţă de aceşti pră­dători erau foarte scumpe, şi majoritatea crescătorilor nu şi le-au putut permite.

“Din câte ştiu eu, acum nu mai există nicio fermă de melci la nivelul judeţului. A­tunci au existat acele finan­ţări SAPARD la care lumea s-a înghesuit. Din punctul meu de vedere, crescătoriile acestea de melci au fost un fel de kitsch agricol de la bun în­ceput. Materialul biologic adus aici a fost de sla­bă calitate, majoritatea au mu­rit după primul an. În plus, pro­ducătorii intrau în concurenţă cu cu­legătorii independenţi de melci, din natură, care nu aveau niciun cost de producţie”,spune Tiberiu Lelescu, direc­torul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Timiş.

Aproximativ aceeaşi pă­rere o are şi profesorul uni­versitar Alexandru Moisuc, rectorul Universităţiii de Şti­inţe Agricole şi Medicini Ve­terinară “Banatul”, din Ti­mi­şoara. “Ştiu că a fost o adevă­rată frenezie la un mo­ment dat cu aceşti melci. Din punc­tul meu de vedere, a fost o idee neinspirată, combinată cu nepricepere. Mulţi cres­cători s-au apucat pentru pri­ma dată atunci de astfel de activităţi. Or melcii sunt foar­te gingaşi, şi foarte mulţi au murit încă din primele luni de la înfiin­ţarea acelor ferme”, spune Alexandru Moisuc.

Timişoreanul Iosif Rei­ter a fost unul dintre ultimii crescători de melci din Timiş care a rămas “pe baricade” până la un moment dat. A încercat să obţină certificate de produse bio pentru melcii produşi, şi să găsească cum­părători serioşi, interesaţi de cantităţi mari de melci.

“Până la urmă am re­nun­ţat şi eu pentru că nu aveam unde vinde producţia. Au exis­tat tot felul de promisiuni care nu s-au mai concretizat. Mai vindeam într-un singur loc, la Braşov. Nu am reuşit să gă­sesc un cumpărător care să ofere un preţ corespunzător, ţinând cont că e vorba de pro­duse bio. Preţul obţinut, 1 - 1,5 euro pe kilogramul de melci nu era sub nicio formă mulţu­mitor”,ne-a declarat Iosif Reiter.

Experimente agricole inedite 

Melcii şi porcii viet­na­mezi nu sunt însă singurele inovaţii din domeniul creşterii animalelor experimentate în ultimii ani.

Timişul s-a numărat prin­tre primele judeţe în care au fost înfiinţate aşa-numitele ferme de vipere – crescătorii de reptile create pentru recol­tarea şi valorificarea veni­nu­lui. O astfel de crescătorie a fost înfiinţată la Orţişoara de către timişeanul Marius Buldur, fiind una dintre primele din ţară. Un prim material despre această crescătorie publicat în 2003 în TIMPOLIS a făcut ca mailul redacţiei să fie invadat ani în şir de mesaje ale unor amatori care voiau şi ei să se apuce de acest gen de aface­re. Principala atracţie a aces­tui gen de afacere este că pen­tru un gram de venin recoltat se pot obţine 1.400 de euro.

În Comloşu Mare, la Beci­cherecu Mic sau Pişchia au fost înfiinţate încă din 2002, par­ţial tot folosindu-se fonduri Sapard, ferme de struţi. Şi aici, din ex­terior, creşterea acestor pă­sări gigant pare o adevărată mină de aur – pentru că un kilogram de carne de struţ se vinde în momentul actual cu 50 de euro, iar un struţ poate atin­ge în 14 - 18 luni 100 de kilo­grame. Păsările sunt foarte pro­lifice, pot ajunge la peste 80 de ouă pe an. Acestea au cea mai mare rată de conversie a mân­cării în greutate, grăsimea este foarte căutată în industria farmaceutică şi cosmetică, 1,5 metri de piele de struţ costă aproximativ 300 de lei, iar de la o singură femelă struţ se pot obţine anual 5.000 de solari nu­mai din valorificarea ouălor.

Chinchila a fost o altă re­ve­­la­ţie a crescătorilor de ani­ma­le “exotice” din Timiş. În Şag a funcţionat ani în şir cea mai mare fermă de chinchilla din România, cu peste 2.000 de animale. Animalele au fost cum­părate de timişeni din Unga­ria, şi tot în Ungaria se valori­fica şi blana. Chinchila are o bla­nă de foarte bună calitate, car­ne comestibilă, consumă nutre­ţuri de origine vegetală şi este relativ puţin pretenţioasă. Blana este frumoa­să, moale şi foarte căutată: o singură blană a unui animal se vinde cu 18 - 40 de euro buca­ta. Pentru confecţionarea unei jachete, este nevoie de apro­ximativ 60 de blănuri de chin­chilla, iar pentru o haină gen mantou de aproximativ 100 - 130 de blă­nuri de chinchila.