În România există, de ani buni, împământenită concepţia că este extrem de profitabil să faci afaceri cu statul. De aceea e lesne de înţeles de ce spaţiile închiriate sau concesionate de autorităţile publice nu duc deloc lipsă de chiriaşi, respectiv concesionari, atraşi nu o dată de chiriile, respectiv taxele de concesionare modice practicate de stat. Dacă de obicei de pe plan central se stabileau chirii sau taxe de concesiuni pentru unele bunuri publice din Timiş, constatându-se ulterior că respectivele tarife erau total rupte de ce se întâmplă pe piaţă, nici autorităţile locale nu duc lipsă de situaţii în care tarifele de închiriere sau concesionare par să fie stabilite în urma unor calcule ce depăşesc logica normală.


Tarife dintre cele mai diverse

La Consiliul Judeţean Timiş, de pildă, anul trecut se stabilea chiria pentru o se­rie de spaţii atribuite unor firme în spaţii în Pavilionul Adminis­trativ al Parcului Tehnologic şi Indus­trial Timişoara. Deşi condiţiile sunt re­lativ similare pentru chiriaşi pe res­pec­tivul spaţiu, într-un caz Consiliul Ju­deţean stabilea o valoare a chiriei de 6 euro pe metru pătrat, pe lună, plus TVA, convenind că este valabilă atâta timp cât cursul de schimb euro – leu nu va scădea sub 4 lei pentru un euro, caz în care chiria lunară urma să reprezinte, în euro, contravaloarea a 24 de lei pe metru pă­trat pe lună plus TVA.

Cu aceeaşi ocazie unui alt chiriaş, în exact acelaşi spaţiu al Parcului Teh­nologic i se percepea o chirie de şapte euro pe metrul pătrat, iar o a treia fir­mă, tot în Pavilionul Administrativ al Parcului Tehnologic şi Industrial Ti­mişoara plăteşte, în baza aceluiaşi con­tract, opt euro pe metrul pătrat, în timp ce unei a patra firme i s-a stabilit o chi­rie de 15 lei pe metrul pătrat pentru atelierul service, şi de doi lei pe metrul pătrat pentru o platformă betonată. Şi tot în acelaşi Parc, o a cincea fir­mă a beneficiat, în urma renegocierii, de o chirie de 4,04 euro pe metru pă­trat, pe an, nu pe lună, pentru o supra­faţă de 950 de metri pătraţi, şi de o chirie de de 4,01euro pe metru pătrat, pe an, plus TVA pentru o altă suprafaţă de 950 de metri pătraţi. Practic, pen­tru o suprafaţă de aproape 2000 de me­tri pătraţi firma respectivă plăteşte, pe lună, aproximativ 800 de euro. 

Dacă anul trecut Ministerul Finan­ţelor s-a codit să acorde eşalonări pen­tru firmele cu datorii la stat, Consiliul Judeţean nu s-a sfiit să acorde, tot anul trecut, eşalonări la plata chiriei restan­te datorate de societatea Powertek Company, din Timişoara, sumele, po­trivit graficului de rambursare stabilit, nefiind deloc mici. Astfel, în urma în­ţelegerii de plată, s-a convenit achita­rea sumei de 20.934,92 de lei, până la data de 29 octombrie, 50.934,92 lei până la data de 30 noiembrie, şi 50.934,91 lei, până în 15 decembrie 2010.

Mai riguros se arată a fi Consiliul Judeţean cu spaţiile din Palatul Adminis­trativ unde, pentru o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, percepe unei societăţi comerciale o chirie de 650 de lei pe lună plus TVA şi o cotă de 0,27% din cheltuielile de administrare şi func­ţionare ale Palatului Administrativ.


Chiriile de „dumping” de pe Calea Girocului, încă nerezolvate

Poate cel mai scandalos contract de închiriere ajuns acum în gestiunea Consiliului Judeţean este cel al unor spaţii din Calea Girocului, preluate de către Consiliul Judeţean de la M.Ap.N., cu condiţia realizării a minimum 50 de apartamente, prin Agenţia Naţională de Locuinţe, pentru cadrele militare din Timiş care au un statut locativ incert, fiind chiriaşi.

„Nu au mai fost în ultima perioa­dă controverse legate de tarifele de con­cesionare sau închiriere. Dar au fost discuţii legate de închirierea unor spa­ţii la tarife foarte mici în spaţiul pe ca­re l-am preluat de la M.Ap.N., pe Calea Girocului”, spune consilierul judeţean P.N.L. Leontin de Maio. 

Deşi figurau ca fiind libere de sar­cini şi neînchiriate, o parte dintre spa­ţiile transferate de la M.Ap.N. la C.J.T. sunt exploatate de şase firme care au închiriat depozite în zonă. Chiriile plătite de aceste societăţi comerciale sfidează orice logică. Astfel, pentru închirierea unei magazii de peste 600 de metri pătraţi şi a unui teren afe­rent de 300 de metri pătraţi, una din aceste societăţi plăteşte o chirie de 640 de lei pe lună, adică aproximativ 150 de euro. O altă firmă plăteşte pen­tru un spaţiu de 150 de metri pătraţi plus teren aferent de 30 de metri pă­traţi suma de 410 lei. Pentru o magazie de 750 de metri pătraţi (o adevărată hală) plus un teren aferent de 2.150 de metri pătraţi se plăteşte suma de 1.800 de lei. Şi lista ar putea continua.

„Urmează să chemăm la discuţii firmele respective, să cădem de acord asupra unor niveluri decente ale chiriilor”, spune Leontin de Maio.

Însă şansele de reuşită ale acestui demers sunt aproape nule, întrucât chiriaşii deţin contracte de închiriere valabile până în 2013 sau 2014. Nivelul de dumping al acestor chirii a fost po­sibil în urma administrării acestor spa­ţii din Calea Girocului nu către o uni­tate militară din Timiş, cum ar fi nor­mal, ci de U.M. 02037 Sibiu şi 02517 Craio­va care, în plus, au „uitat” să per­cea­pă chiriaşilor TVA pe ultimii doi ani.


Algoritmi complicaţi de calcul şi la Primăria Timişoara

Nici la Primărie tarifele de închi­rie­re şi concesionare nu sunt întot­dea­una clare, şi unele ajung să fie stabilite la mica negociere.

De pildă, în acest an o firmă care închiriase un spaţiu în Palatul Culturii, pe strada Alba Iulia, a solicitat o renego­ciere de chirie şi a obţinut o reducere spectaculoasă, de la 202 lei pe metru pătrat, cât plătea pe baza contractului încheiat în 2005 şi reînnoit succesiv, la 84 de lei pe metrul pătrat, adică aproxi­mativ 20 de euro.

Anul trecut un scandal monstru şi o posibilă anchetă a D.N.A. însoţeau pu­blicarea faptului că Primăria a perce­put în prima fază 2.500 de lei pe lună, apoi 5.000 pentru un spaţiu imens, în zona bazei de agrement Heaven. După scandalul iniţial, lucrurile au ră­mas să se reglementeze la nivel de instanţă.

Totuşi, şeful Direcţiei Patrimoniu, Nicuşor Miuţ, spune că lucrurile, în ceea ce priveşte concesionările şi în­chi­rierile sunt clare : „Tari­fele de închiriere se stabilesc pe baza unei Ho­tărâri de Consiliu Local adopta­te în acest sens. La concesionări e ceva mai compli­cat, în sensul că de­pinde cine concesio­nează şi ce fel de suprafaţă, în ce zonă”.

Curtea de Conturi a sesizat şi ea o sumedenie de nereguli legate de conce­sio­nările şi închirierile făcute de Prima­ria Timişoara. În acest sens, se menţio­na că „s-a constatat subdimensionarea veniturilor din concesiuni prin încheie­rea unui contract de concesiune care nu s-a bazat pe măsurători efectuate de experţi autorizaţi ale terenului atri­buit prin concesiune, respectiv prin ne­efec­tuarea de verificări ale stadiului in­vesti­ţiilor realizate de concesionar”, pre­ju­diciul fiind estimat la 754.332 de lei.

Tot Curtea de Conturi mai menţio­na la Primăria Timişoara „nesolicitarea, neevidenţierea, neurmărirea şi neînca­sarea chiriei de 50 euro/lună/panou pu­blicitar” datorată de o firmă de publici­tate care a închiriat spaţiu pentru pa­nouri publicitare de la Primărie.

Şi tot Curtea de Conturi remarca şi situaţia mai mult decât ciudată le­gată de Piaţa Mehala unde, „referitor la terenul concesionat prin contractul de concesiune încheiat de municipiul Timişoara cu S.C. Pieţe S.A., care este ocupat de Piaţa Mehala, parte a obiec­tului acestui contract a fost atribuit prin sentinţă judecătorească unei persoane fi­zice, în vederea reconstituirii dreptu­lui de proprietate privată. Persoana fizică avea dreptul la teren fâneaţă şi a pri­mit prin retrocedare teren ocupat de construcţii, subterane şi supraterane. Este creată astfel premisa diminuării patrimoniului municipiului Timişoara prin cedarea din proprietate publică a Municipiului Timişoara a unui teren in­travilan, cu curţi şi construcţii”, preju­diciul fiind estimat la 1,1 milioane de lei.

În această idee, Curtea de Conturi a solicitat inventarierea şi evaluarea de către un evaluator autorizat, indepen­dent, a obiectivelor de investiţii, con­cesionate de Timişoara că­tre Pieţe S.A., pe terenul care este ocu­pat de Piaţa Mehala, precum şi a tere­nului ca­re a fost atribuit prin sentinţă jude­că­torească respectivei persoane fizice, Carol Goder, pentru reconsti­tui­rea dreptului de proprietate privată asupra terenului dobândit prin moşte­nire şi stabilirea diferenţelor de valoa­re a va­lorii evaluate a bunurilor care au fost trecute în proprietatea sa.

Nu a fost uitat de Curtea de Con­turi nici un celebru contract de aso­ciere cu o firmă de publicitate outdoor, contract în privinţa căruia raportorii Curţii de Conturi spun că nu respectă prevederile legale în ce priveşte închi­rierea sau concesiunea bunurilor care fac parte din patrimoniul public al Timişoarei : „Au fost puse la dispoziţia asocierii, fără licitaţie publică şi fără a fi evaluate ca şi contribuţie a munici­piului Timişoara, 100 de refugii pentru transportul în comun şi cinci panouri publicitare”.