Algoritmul schimbarii

"(...) Nu cred ca mai suntem credibili atunci cand venim sa motivam schimbarea unor prefecti, unor directori generali de directii, de ministere, de deconcentrate, ca nu si-ar fi facut suta la suta treaba sau alte motivatii. (...) datorita faptului ca s-au implicat si in politica, o data la patru ani ei trebuie sa lase locul celor care, la fel, vin din politica". Acesta este un fragment dintr-o declaratie facuta, la sfarsitul saptamanii, de ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Pe de o parte, ni se ofera un adevar pe care, de altfel, nu-l contesta nimeni. Pe de alta, suntem pusi in fata unei stiri care nu aduce nou decat faptul ca acest adevar ar putea primi, de saptamana viitoare, patalama oficiala.

Dupa ce afli la ce lucreaza acum Executivul, conform declaratiilor domnului Sarbu, ramai cu cateva intrebari : 1. De ce se doreste acum - la inceput de mandat si in contextul in care exista o multitudine de probleme, stringente - oficializarea unui fapt care nu are niciun punct comun cu noutatea? 2. De ce un politician ajuns la putere refuza din start ideea ca o colaborare cu un sef de institutie apolitic sau provenit de la un partid rival nu poate fi eficienta? 3. De ce ideile unora - materializate in platforme-program - nu ar putea fi aplicate decat de cei care le-au gandit sau de cei aflati in anturajul lor politic, atata vreme cat sunt viabile si gandite spre reformarea si evolutia institutiei? 4. A cui este initiativa? Nominalizarea unor politicieni care vor acum aceasta schimbare ar ajuta si la identificarea celor mai ravnite institutii...

Cititul printre randuri iti permite baletul printre o serie de ipoteze care au stat la baza acestei decizii : 1. Sunt politicieni care au ajuns la un consens tacit si, in locul razboaielor si declaratiilor belicoase - purtate cu preponderenta in perioada cuprinsa intre demararea campaniei electorale si numirea oficiala a noii garnituri -, prefera sa joace leapsa o data la patru ani; rezultatul final este acelasi. 2. Ideea s-a nascut din precautia unor oameni care nu exclud varianta unor anticipate, ce ar implica si pierderea, de catre partid, a unui pilon din x functie publica, mult mai repede de finalizarea ciclului de patru ani. Asa, existenta unei astfel de legi nu va putea da peste cap fairplay-ul cu care se va juca, corect politic, leapsa, asigurand continuitatea unor oameni in functii-cheie, in institutii-cheie. 3. Data fiind convingerea cu care se afirma ca un partid poate lucra doar cu oamenii lui, te intrebi daca sunt si sefi de institutii carora, pe linie de partid, li se pretinde si altceva in afara de profesionalism (sau, poate, doar altceva)?

Ce ar putea aduce rau si ce ar putea aduce bun aceasta lege? Ar putea incuraja si mai mult clientelismul politic si amatorismul, in defavoarea profesionalismului, iar oameni valorosi, indiferent ca fac parte din stanga sau din dreapta esalonului politic, vor continua sa fie mingi de ping-pong - si asta fara drept de apel -, printr-o decizie consfintita oficial. Aceeasi lege ar putea lasa loc unor abuzuri, cerute si acoperite, cel putin patru ani, din volumul care, dupa intrarea in opozitie, poarta numele de "dosare politice". Partea buna este ca, in lipsa unor riposte oportune si eficace din partea institutiilor de control, s-ar sti macar termenul de finalizare al unei conduceri haotice sau abuzive. Si ca, odata, cu eliberarea din functie, s-ar lasa libera intrarea in ecuatie a unui organism de control.

Analizand conjunctura si rezultatele multor institutii, iti permiti sa opinezi ca, pentru indreptarea lucrurilor, trebuia incurajata performanta, nu oficializat un adevar pus pana acum pe seama fantasmelor sau a puseelor de malitiozitate ale unor jurnalisti.