Sărăcia sau traiul mai prost i-a scos în stradă pe majoritatea celor care au ieşit să protesteze chiar în ziua în care, în Parlament, urma să se decidă soarta Guvernului Boc. Cu toţii sperau, probabil, că, o dată cu căderea Executivului, le vor fi rezolvate problemele. Sunt cei care, creduli, s-au agăţat de promisiunea făcută de P.S.D., la lansarea programului de guvernare “România corectă, România socială”, cum că, din prima zi de guvernare, va readuce salariile bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%. Câţi dintre cei aflaţi miercuri în stradă şi-au pus întrebarea de unde va scoate P.S.D. banii promişi sau de ce reprezentanţii acestui partid nu au oferit, la pachet cu promisiunea făcută, şi soluţia identificată pentru sustenabilitatea ei?
Ceilalţi participanţi, care nu fac parte din majoritatea împinsă în stradă de teama faţă de ziua de mâine, reprezintă entitatea ieşită să protesteze sub bagheta dirijorilor autodefiniţi „de stânga”, dar pe care averile ţinute, prin aprige şi incorecte lupte politice, departe de ochii mulţimii, îi contrazic făţiş. Aceiaşi dirijori care politizează mişcarea sindicală mobilizând-o la acţiuni strict pentru propriul câştig politic. Figurile destinse ale politicienilor P.S.D. aflaţi în primele rânduri ale manifestanţilor – Victor Ponta, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea –, în marşul lor spre Parlament, au reprezentat un indiciu că nu îngrijorarea şi compasiunea faţă de situaţia disperată în care se află foarte mulţi români i-au adus în stradă.
În Parlament, în locul unei dezbateri strict pe problemele cuprinse în moţiune, pe tema problemelor care au generat situaţia de fapt, au fost câteva ore în care s-au auzit şi acuze pe care reprezentanţii Puterii şi ai Opoziţiei şi le-au lansat reciproc – ieşiri mai temperate ori mai colerice, funcţie de temperamentul sau dispoziţia purtătorului de mesaj. Fără a intra în polemici asemenea altor colegi de partid, Adrian Năstase a ţinut, însă, să intervină, vizibil iritat, după ce în unele luări de poziţie, ca informaţii de background, ca elemente explicative pentru sărăcia resimţită acum în ţară, au fost invocate greşeli de guvernare sau decizii politice luate în primii ani ai tranziţiei. Domnul Năstase a cerut să nu se mai vorbească despre ceea ce s-a întâmplat acum 20 de ani, să nu se mai amintească despre cauzele care au accentuat starea aceasta de sărăcie care stă de fapt la baza iniţierii moţiunii de cenzură pentru că, explica, singurul lucru care contează este felul în care trăiesc românii azi. O declaraţie care oglindeşte, însă, doar o jumătate de adevăr. Situaţie ce poate fi, uneori, sinonimă cu dorinţa de a ascunde ceva.
Aceste cauze, pe care fostul prim-ministru le doreşte uitate au relevanţă măcar pentru înţelegerea actualei conjuncturi socio-economice. În plus, nu există o corijare reală şi eficientă a unei probleme a cărei cauză este necunoscută ori ignorată. Şi, totuşi, care sunt aspectele apreciate drept irelevante, (şi) în actuala conjunctură, de către domnul Năstase? Poate, privatizările din prima parte a anilor 90? Poate, creditele neperformante acordate fără garanţii, dar nu oricui, scandaluri în care Bancorexul a ţinut capul de afiş? Poate modul în care au fost gestionate resursele valutare ale statului? Poate altele? Nu ştim pentru că, în insignifianţa lor, domnul Năstase nu a considerat oportun să se piardă în amănunte de acest gen.
Cum moţiunea a picat şi, alături de colegii săi de partid, nu va fi ocupat cu gestionarea treburilor ţării, poate îşi va face timp pentru o radiografie a problemelor. Ar fi o dovadă de corectitudine politică.