Agerpres:
editia 17 - 20 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
 12°C Umiditate:71% Viteza vantului:24 KMH Vizibilitate:11 km  4.4435 3.495Economic | 25 - 27 octombrie 2010 | Mircea PAVELESCU
  
“Amnistie” pentru datoriile vamale mai vechi de trei aniNormele europene în domeniu le dau de furcă autorităţilor vamale timişene Aplicarea în România a unor norme europene valabile pentru toate statele comunitare a produs adesea, în ultimii ani, adevărate degringolade instituţionale. Cauza harababurii create de reglementările europene o reprezintă ori aplicarea excesivă a acestora, ori nepotrivirea flagrantă cu legislaţia românească din domeniu. O situaţie de acest gen există, în prezent, în sistemul vamal, unde autorităţile au fost luate prin surprindere de prescripţia datoriilor vamale mai vechi de trei ani, în condiţiile în care termenul de prescripţie prevăzut de legislaţia românească este de cinci ani. Aşa stând lucrurile, Vama e silită să ia măsuri pentru urgentarea controlului vamal ulterior, în aşa fel încât statul să nu piardă sume uriaşe din cauza noului termen de prescripţie. Atenţionări întârziate Deşi România e integrată în Uniunea Europeană din 2007, abia acum s-a adus în discuţie un subiect care ar fi trebuit ştiut de multă vreme : nepotrivirea termenului de prescripţie a datoriilor vamale prevăzut de legislaţia comunitară cu cel prevăzut de legile în vigoare în România. Astfel, dacă legislaţia românească prevede un termen de prescripţie de cinci ani, reglementările comunitare impun un termen mult mai scurt, de trei ani. E un aspect asupra căruia autorităţile vamale româneşti au trebuit atenţionate de către o companie internaţională de consultanţă fiscală – Deloitte, care a atras atenţia instituţiilor româneşti responsabile că sunt obligate să respecte prevederile comunitare. “Practic, eventualele datorii vamale suplimentare care privesc importurile efectuate în perioada 1 ianuarie 2007 - 20 octombrie 2007 nu mai pot fi legal comunicate contribuabilului de către organele fiscale, pentru că a expirat termenul de trei ani prevăzut de Regulamentul U.E. Excepţie fac doar cazurile în care datoriile vamale cad sub incidenţa procedurii de urmărire penală”, spune Mihai Petre, manager Taxe Vamale şi Accize al Deloitte Tax. Noul termen de prescripţie pune presiune mai mare pe structurile vamale pentru a efectua controlul operaţiunilor în trei ani de la data acceptării declaraţiei vamale. Teoretic, nu pot fi invocate excepţii de la aplicarea acestui Regulament privind Codul Vamal Comunitar, care e în vigoare încă din 1992. Prevederile acestuia se bat însă cap în cap, atât cu Codul de Procedură Fiscală, cât şi cu Legea privind Codul Vamal al României care, ambele, prevăd un termen de cinci ani pentru prescripţia datoriilor vamale. Se invocă în această situaţie regula generală că o normă legislativă comunitară “bate” legislaţia naţională. Mai precis, potrivit prevederilor legislative comunitare, “un regulament U.E. este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru”. Probleme de aplicare în România Directorul adjunct al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Nicolae Stoican, recunoaşte că termenul de prescripţie de trei ani impus de reglementările comunitare le cauzează probleme autorităţilor vamale româneşti. “E destul de complicată aplicarea acestor norme europene, mai ales că noi ne mişcăm ceva mai greu pe acest segment, al controlului ulterior. Ne vom adapta însă, nu avem încotro. Pentru că integrarea a avut şi efecte pozitive, în sensul că după 2007 a scăzut numărul operaţiunilor vamale. Sunt multe achiziţii intracomunitare, însă acestea nu mai sunt controlate de noi, ci de Fisc. Astfel, pentru că a scăzut numărul operaţiunilor vamale, vor fi transferaţi mai mulţi oameni pe control ulterior, în aşa fel încât să ne putem adapta la acest termen de prescripţie redus al datoriilor vamale”, ne-a declarat Nicolae Stoican, directorul adjunct al Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. Vama nu poate angaja personal suplimentar, care să se ocupe de acest segment al controlului ulterior, pentru că încadrările în sistemul bugetar sunt blocate. “Ni s-a spus că sub nicio formă nu se vor mai face angajări. Probabil că pentru a ne încadra în acest termen de prescriere de trei ani se vor face mutări de personal spre acest segment al controlului ulterior. Sperăm însă să nu mai urmeze valuri de disponibilizări”, spune Gheorghe Paraschiv, liderul Sindicatului angajaţilor din D.R.A.O.V. Timişoara. Marea problemă legată de aplicarea noului termen de prescripţie al datoriilor vamale e legată de sistemul judiciar din România. Pentru că multe decizii ale autorităţii vamale sunt contestate în Justiţie, în acest an existând sute de acţiuni de acest gen pe rol în instanţele timişene. Or, din cauza creşterii numărului de dosare şi a numărului insuficient de magistraţi, deja se dau termene de judecată la distanţe de patru - şase luni, chiar mai mult. Ceea ce înseamnă că un asemenea proces, trecut prin toate etapele, s-ar putea întinde pe mult mai mult de trei ani, caz în care ar interveni automat prescripţia. La aceasta se adaugă şi faptul că, şi fără aceste complicaţii referitoare la contradicţii între legislaţia comunitară şi cea românească, legile în vigoare în România nu sunt foarte clare. Un exemplu foarte bun în aces sens este faptul că Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara a ajuns să sesizeze Curtea Constituţională, cot la cot cu o societate cu care se judeca pentru modalitatea aiuritoare de citare la proces. Mai precis, părţile în acest proces erau chemate la proces prin Buletinul insolvenţei, pe care se presupuneau că trebuie să-l citească număr cu număr, pentru a depista când să se prezinte la tribunal. “Prevederile legale impun persoanei aflate în litigiu să se informeze prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea citării în faţa instanţei de recurs”, se specifica în excepţia de neconstituţionalitate, în care şi firma cu care se judeca Regionala Vamală Timişeană, dar, şi D.R.A.O.V. reclamau anormalitatea acestei proceduri de citare. Posibile importuri de sare radioactivă, efectele unor legi “defecte” Neactualizarea unor legi din domeniul vamal sau existenţa unor norme paralele cu realitatea în acest domeniu au pus nu o dată în situaţii aberante autorităţile vamale. Anul trecut, deşi nu s-a făcut prea mare agitaţie pe această temă, au existat şi în vestul ţării situaţii tensionate generate de o serie de importuri de sare alimentară. Astfel, mai mulţi importatori au făcut scandal că le sunt blocate în vamă vagoanele cu sare de import, “datorită necunoaşterii analizelor privind radioactivitatea acestui produs”. Aceiaşi importatori susţineau că instituţiile abilitate le-au specificat faptul că în România nu există în prezent laboratoare de referinţă, conform normelor europene, în care să se determine nivelul de radioactivitate al sării alimentare. Situaţia a fost rezolvată în cel mai original mod cu putinţă de către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În prima fază, A.N.S.V.S.A. a precizat că se modifică în regim de urgenţă legislaţia, “astfel încât în cel mai scurt timp posibil operatorii economici care doresc efectuarea unor analize de acest gen să poată realiza efectuarea lor şi pe teritoriul României”. Însă, cum vagoanele nu puteau sta în vamă până când îşi modifica România legislaţia şi găsea şi un laborator de profil, sarea a primit “undă verde” pentru a intra în ţară. “A.N.S.V.S.A. a purtat o corespondenţă cu structuri ale Comisiei Europene, precum şi cu autorităţi similare din alte state membre, cu competenţe în acest domeniu. În urma acestor discuţii şi având în vedere că structura laboratoarelor pentru determinarea contaminării radioactive ca urmare a unui accident nuclear este diferită de reţeaua de laboratoare naţionale şi comunitare, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a stabilit ca aceste produse să poată fi introduse pe teritoriul României, însoţite, în ceea ce priveşte nivelul de contaminare radioactivă, de un certificat de analiză eliberat de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti”, specifica preşedintele A.N.S.V.S.A., Marian Zlotea. Însă respectivul certificat nu lămurea mare lucru, pentru că Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti nu are competenţe în acest domeniu, fiind abilitat, propriei descrieri a obiectului de activitate, pe chestiuni de microbiologie, chimie alimentară şi furaje, reziduuri de substanţe hormonale şi medicamentoase şi toxicologie – metale grele (care nu sunt acelaşi lucru cu metalele radioactive) şi alfatoxine (adică, mucegaiuri toxice). Deci, în niciun caz acea certificare a Institutului din Bucureşti nu echivala cu expertiza unui laborator de specialitate. Ceea ce înseamnă că e foarte posibil ca anul trecut în România să fi intrat, inclusiv prin vestul ţării, cantităţi mari de sare alimentară radioactivă, de import. Pentru că autorităţile nu au cum să spună, în lipsa unor certificări abilitate, că lucrurile nu ar sta aşa. Pe de altă parte, dacă ar fi blocat în continuare vagoanele cu sare în vamă, autorităţile vamale ar fi riscat procese usturătoare cu importatorii. Se confirmă astfel încă o dată că în România lipsa unor reglementări clare poate cauza nu doar prejudicii mari bugetului de stat, ci şi situaţii de pericol public.       |
