Gândirea naţionalist-po­pu­listă şi curentele poli­tice de ex­tre­mă dreaptă s-au dezvoltat în ultimii ani, sti­mulate de libera circulaţie in­ter-sta­tală şi de criza eco­no­­mică. Renaşterea extremei dre­a­p­ta, an­corată în curente fas­ciste, auto­ritare, xeno­fobe, populiste ori an­ti­se­mite, se face simţită atunci când teme noi, purtă­toare de conflict, devin cen­trale în dez­baterea publică. Iar focu­sarea aten­ţiei asupra unu­ia sau a altuia dintre „in­amici” (fie ei corupţi, trădători, imigranţi, ho­mo­sexuali, reprezentanţi ai unor minorităţi et­nice) este speculată funcţie de conjunctură.

A cincea acţiune de extremă dreaptă, în decurs de niciun an, este organi­zată la Timişoara, fără ca nimeni – oameni po­litici, autorităţi ori reprezentanţi ai societăţii civile – să fi analizat aspectul, fără să-şi fi pus problema riscului pe termen lung pe care îl pot implica aceste ieşiri în stradă, organizate de Noua Dreaptă, o mişcare naţionalistă de ex­tre­mă dreaptă, despre care e imposibil de cre­zut că se doresc a fi limitate la statutul de sim­ple luări de poziţie. Or, cel puţin două sunt argumen­­tele că aceste acţiuni fac parte dintr-un scenariu po­litic pe termen lung. Pe de o parte, No­ua Dreaptă, autointi­tulată “mişcare naţiona­listă radicală română”, este în plină campanie de strângere de sem­nături pentru înfiinţarea Par­tidului Naţiona­list. Pe de altă parte, se remarcă organiza­rea transnaţională a acestor mişcări, o gân­di­re şi o acţiune unitare, care le conferă amplitu­dine şi forţă – proteste similare cu pichetul din 13 aprilie, din faţa Consulatului Sârb de la Ti­mişoara, fiind organizate, anunţă Noua Dreap­tă, în faţa reprezentanţelor diplo­ma­tice sâr­be din mai multe state europene, in­clusiv din Rusia. În aceeaşi idee, în 2003, mai multe mişcări de extremă dreaptă din Polonia, Italia, Cehia, Slovacia, Letonia, Olan­da au în­fiin­ţat Frontul Naţional European, acestora ală­turându-li-se şi autohtona Nouă Dreaptă.

Pentru a conştientiza pericolul – momentan în stare latentă – ar fi sufi­cient să privim spre alte state din Europa un­de, din cauza unor greşeli făcu­te la nivel politic sau administrativ şi pe fondul nemulţumirilor cres­cute şi crescânde gene­rate de actuala conjunc­tură geopolitică, dar şi economică, extrema dreaptă escaladează spre vârful piramidei poli­ti­ce. Cel mai recent exemplu îl dă Franţa unde, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii la începutul lunii martie, favorită a electoratului pentru preşe­dinţie este, cu 23% dintre opţiuni, Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, partid de extremă dreaptă.

Ar fi suficient şi să privim spre compo­nen­ţa ultimului legislativ al Parla­men­tului European pentru a vedea acelaşi lu­cru. Faţă de alegerile pre­cedente, opt noi locuri au fost câştigate de formaţiuni de extremă dreap­tă.

Tot pentru a conştientiza pericolul am pu­tea arunca o privire spre manifes­ta­ţiile agresive de extre­mă dreaptă din multe state co­mu­ni­tare, acţiuni îndreptate când împotriva imi­gran­ţilor, de orice rasă şi culoare, când, punc­tual, împotriva ţiganilor, a musulmanilor, a gu­vernelor, organizatorii spe­culând subiectul care trezeşte la un moment sau altul mai multă ne­în­credere ori antipatie din partea opiniei pu­bli­ce şi care oferă, din start, supraexpunere me­dia­tică, deci, popularitate, deci, posibile voturi.

Şi, nu în ultimul rând, s-ar impune să pri­vim în urmă, cu nu foarte mulţi ani, la oro­rile năs­cute din ideologia fascistă, indife­rent sub ce nu­me s-a manifestat ea, nazism, fas­­cism, hor­tysm, franchism, legionarism. Argumentele sunt imbatabile.