Anchete VIP

Autoritatile locale fierb, de cateva zile, din cauza unor falsuri in baza carora urma sa se faca o tranzactie imobiliara de cateva sute de mii de euro, in Timisoara; o inselaciune care l-ar fi pagubit pe unul dintre nababii orasului. Inselaciunea a iesit la iveala dupa ce omul a facut o verificare suplimentara in arhiva Primariei Timisoara si a vazut ca unul dintre acte era falsificat, in numele Municipalitatii. Cazul a aparut in presa si a generat autosesizarea instantanee a autoritatilor. De aplaudat - daca ne amintim de atitudinea fostului regim, din anii 2000 - 2004, cand ignorarea subiectelor de presa care dezvaluiau un posibil caz de coruptie parea sa fie parte din fisa postului in cazul sefilor de institutii. Freamatul lor dovedeste atentie in tratarea problemelor cetateanului si respectarea acelui "Nimeni nu e mai presus de lege". Elanul ti se taie, insa, cand stai sa aprofundezi putin problema si, luand pozitia ganditorului de la Hamangia, incepi sa numeri pe degete intrebarile carora nu le gasesti raspunsul :

Cate cazuri similare au fost inregistrate in ultima vreme la Politie si la Parchet? 38 - spune Politia, mai comunicativa decat Parchetul -, dintre care doar unul a ajuns in instanta, restul "decolorandu-se" pana la nuanta N.U.P.-ului sau S.U.P.-ului. La Parchet, la Politie, in timpul navetei dosarului intre cele doua institutii? Cine stie? Si pe cine intereseaza sa verifice, retroactiv, dosarele? Deci, teoretic, 38 de familii au ramas fara casa ori fara teren si in imposibilitatea de a-si mai recupera vreodata paguba, de vreme ce dosarele nu au ajuns la faza de sentinta definitiva si irevocabila.

Se poate lucra, cu falsuri, in numele unei institutii, fara sprijinul cuiva din respectiva institutie? Teoretic, nu. Practic, se pare ca da - la fel cum, in anii trecuti, de exemplu, ni s-a demonstrat ca se putea face contrabanda fara implicarea vamesilor -, atata vreme cat in niciun caz, niciun functionar public nu a fost nici macar trimis in judecata.

De ce, dat fiind numarul atat de mare de dosare care privesc instrainari de imobile cu acte false, nu i-a trecut nimanui prin cap sa le comaseze, sa vada daca nu e vorba despre o filiera organizata, care nu se opreste la nivel de simplu soarece de birou?

Cate plangeri facute de oameni simpli, fara bani, fara faima, fara influenta, zac in nelucrare prin birourile atator si atator contopisti sau oameni ai legii? Cati dintre acesti oameni obisnuiti au murit cu dreptatea de gat, fara ca vreo autoritate sa-si plece urechea la memoriile lor ori ochii peste actele pe care le poarta in speranta ca le vor aduce linistea intr-o buna zi?

Cati dintre oamenii simpli, care fac tranzactii imobiliare, au acces sa verifice, in cruce si in cateva ore, actele, in arhivele uneia sau alteia dintre institutii, pentru a depista din fasa un eventual fals si pentru a nu ajunge la organele de cercetare penala, care ridica inocent din umeri si te indeamna sa zambesti, ca maine ar putea fi si mai rau? (Asta in conditiile in care, tot in calitate de om obisnuit, stai o luna sa primesti raspunsul in termenul prevazut de lege - si numai daca sefii institutiei tin la imaginea acesteia si au un dram de respect pentru cetatean). Si cati stiu sa investigheze o problema dupa modelul serviciilor de informatii?

Poate, cazul acesta se va rezolva, si ar fi normal sa se rezolve. Ce nu e normal e modul aleatoriu in care se face dreptate. Si anormala este si ignorarea sau tolerarea, ani si ani, a unor situatii grave. La fel cum se intampla, de exemplu, cu reglarile de conturi, de mii, zeci de mii de euro, intre clanurile de tigani. Se iau masuri in litera legii abia dupa un macel care le intrece pe toate celelalte, cand politistii ajunsi la fata locului isi distribuie roluri de infirmiere sau ciocli. Si se pun pe "inventar".