(A)normalitate dupa 20 de ani

In 22 decembrie vor fi 20 de ani in care s-ar fi putut face lumina in nebuloasa lui Decembrie ‘89, dar nu s-a facut, in care s-ar fi putut afla numele celor care au tras si al celor care au ordonat sa se traga, chiar si dupa caderea regimului comunist, dar nu s-a aflat. 20 de ani de cand ni se refuza, cu diplomatie sau uneori impertinenta si agresivitate verbala, adevarul.

"J.S. : (...) Sunt oameni in aceasta tara care spun ca se cuvenea sa fiti condamnat si inchis si ca, daca nu se intampla asa, acest fapt este cauzat de esecul sistemului judiciar al tarii. I.I. : Eu sa fiu in inchisoare?! Cine este... cine se gandeste la ata? J.S. : Vreti sa va dam numele? Am vorbit cu o multime de oameni. I.I. : Cei care ridica o astfel de problema nu sunt oameni normali. Daca cineva ar incerca asa ceva, ar provoca un protest general in intreaga tara". Acesta este un fragment dintr-un interviu pe care John Simpson i l-a luat lui Ion Iliescu, zilele trecute, pentru BBC.

Daca poti trece cu vederea peste ideea protestului general declansat in intreaga tara, pe care si-l inchipuie sau la care viseaza domnul Iliescu, nu poti trece, insa, peste lipsa raspunsului cu care le este dator acelasi domn Iliescu oamenilor "anormali" - care au argumente ce duc daca nu spre vina lui, macar spre responsabilitate, care cer in prima instanta nu condamnarea lui, ci devoalarea oficiala a adevarului despre Revolutia Romana -, raspuns la intrebarea "cine se face vinovat de moartea atator oameni si, mai ales de moartea celor impuscati dupa 22, dupa caderea fostului regimul?"

Ce ar fi trebuit sa faca Ion Iliescu daca, intr-adevar, este nevinovat si pus astfel sa poarte, inutil si, mai ales, nedrept, povara si rusinea unor astfel de acuzatii? Sa ceara judecarea cu celeritate a dosarului, iar daca ar fi avut convingerea ca exista magistrati care blocheaza ancheta, cu de la sine putere ori la solicitarea cine stie cui, doar pentru a obtura aflarea adevarului si pentru a-i macula numele, sa faca public acest lucru. In calitatea oficiala pe care a avut-o, e greu de acceptat ideea ca un astfel de demers ar fi ramas fara ecou. Ce ar fi putut face Ion Iliescu daca, la finalul procesului, ar fi fost declarat vinovat, pe nedrept? Ar fi avut ca si cale de atac a sentintei definitive si irevocabile, C.E.D.O.

A actionat domnul Iliescu in vreuna dintre aceste directii? Din cate stim, nu. A procedat doar asemenea unor colegi de-ai sai de partid, care se declara victime, dar fac tot posibilul ca procesul sa fie tergiversat la nesfarsit, de teama, probabil, ca sentinta i-ar putea contrazice. Si in tot acest timp se complac in ipostaza de falsi martiri sau trec la ofensiva de cate ori simt apropierea de o conjunctura care i-ar obliga la defensiva.