Anormalităţi

N-oi fi eu că miliţianul (reşapat în poliţist demilitarizat) care, atunci când primeşte cadou o vază cu gura în jos, constată că n-are unde aşeza florile în ea şi, pe deasupra, are şi fundul spart, dar nici departe de acest IQ nu mă situez, de vreme ce mă tot străduiesc să inventez (pen­tru economie) gaura cea mai mică la covrig sau macaroană ori cu­loarea albă a laptelui sau dopul la sticlă.

Nu sunt nici măcar că poliţistul care, participând la o activitate mondenă, auzind comanda “Doam­nele se dezbracă” şi s-a aprins lumina, a râs văzând atâtea dame nude, că atunci când s-a dat coman­da “Domnii se dezbracă”, după care s-a stins lumina şi s-a cerut “La treabă”, el a fugit la secţie , uimin­du-şi şeful că este gol-goluţ şi la trup! Nu, eu sunt mai ceva şi mai dihai, fiindcă fac nefăcute şi mai mari. De pildă, una e cea de-a scrie întruna despre abuzuri, complicităţi, matrapazlâcuri, abateri ale poliţiş­tilor democraţiei noastre de tran­ziţie (spre Europa!), crezând (cre­dulitate de miliţist reşapat ori de jandarm demilitarizat şi la Poliţie vărsat!) că se va sesiza vreun şef şi că se vor lua măsuri de normalizare a anor­malului acestuia în uniformă de apărător de lege. Aş!