Anticorupţia – qui prodest, acum?

Tensiunile din stradă par să împingă în umbră orice altceva proble­matic s-ar întâmpla în ţară. Nu am auzit reacţii politice vo­cale la adresa unei noi amâ­nări într-unul dintre cunos­cu­tele şi controversatele dosa­re de mare corupţie. Asta de­şi Comisia Europeană atrăgea atenţia, şi în ultimul Raport anual privind progresele realizate de România în cadrul MCV, că„trebuie întreprinse acţiuni urgente pentru a accelera soluţionarea unui număr important de dosare de corupţie la nivel înalt”. Un raport de care ar trebui să ţină seama şi clasa politică,  şi Justiţia. Concluziile lui sunt importante şi în contextul aşteptatei aderări la Schengen.

Deşi într-unul dintre îndelung tergiversatele dosare de mare corupţie, „Trofeul calităţii”, a fost dată a doua amânare pentru pronunţarea sentinţei, reacţia clasei politice a lipsit. Cu o excepţie. Generată nu de interesul faţă de problema în sine, cât de o atitudine revanşardă. Aceleaşi evenimente, al căror final nu poate fi încă anticipat cu certi­tudine, par să joace, neoficial, un rol în luarea unor decizii majore. Care pot influenţa, pe ter­men lung, măcar câteva destine profesionale.

Ce contează că dosarul – în care cel mai sonor nume este cel al lui Adrian Năs­tase – a fost tergiversat mai mult de o mie de zile din momentul trimiterii în judecată? Ce contează că Justiţia transmite semnalul că to­lerează amânările în dosarele etalon în lupta an­ticorupţie? Ce contează că este vorba des­pre un dosar ce poate fi considerat un fel de test la adresa anticorupţiei româneşti şi a ca­pacităţii sistemului judiciar de a răspunde so­licitărilor C.E., cuprinse în MCV?

Singurul care a făcut o declaraţie pe tema aceasta este Crin Antonescu. Conjunctura abordării subiectului stă, însă, sub semnul întrebării. Dl. Antonescu nu a avut ni­ci­un fel de supărare cauzată de o nouă amâ­nare. Iar opi­nia sa nu transmite neapărat corecti­tu­dine şi dorinţă de dreptate. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, putea să se exprime de mult, oricând după trecerea primelor 300 de zile de la trimi­terea în judecată a dosarului. Pronun­ţarea abia acum pare să aibă iz de poliţă plătită. Crin An­to­­nescu a afirmat că, în cazul în careAdrian Năstase va fi condamnat, va tre­bui să facă „un mare pas în spate” din prim-planul scenei po­litice. Declaraţia venise la câ­teva ore după ce fostul prim-ministru îi ironi­zase public decla­raţiile pe tema ale­gerilor anti­ci­pate, dove­din­du-i că prevederile constituţionale îi sunt străine.

Totuşi, cum se poate decripta această nevoie prelungită a magistraţilor de a delibera exact în perioada în care nimic nu este sigur 100% pe scena politică, referitor la ziua de mâine? Dacă în privinţa probelor nu ar fi exi­stat cale de întors – fie că acestea erau net în favoarea d-lui Năstase, fie total împotriva lui –, dacă asupra magistraţilor nu ar fi existat nicio pre­siune – care, teroretic, poate fi ierarhică, politică sau generată de o stare de fapt la care înşişi magistraţii să con­simtă benevol, din motive ce nu ţin de politic –, sentinţa putea fi deja pronunţată. Amânările transmit mesajul că, încă, e loc pentru o schimbare de situaţie.

Probabil, însă, până în 30 ianuarie, pulsul politic se va simţi mai bine. Şi va fi (mai) uşor de pronunţat o sentinţă. Fie că va fi o sentinţă în ton cu probele şi solicită­rile D.N.A., care ceruse condamnarea cu executa­re. Fie că va fi o sentinţă prin care dl. Năstase va fi achitat. La fel ca în dosarul „Mătuşa Tama­ra”, în care, abia la final de proces, magistraţii au avut revelaţia că faptelor le lipseşte unul din­tre elementele constitutive ale infracţiunii.