Anticoruptia, vazuta de altii

Segmente din aceasta parte integranta a vietii noastre de zi cu zi, numita coruptie, se afla acum, in ansamblul ei, in colimatorul a doua organizatii internationale – Transparency International si Konrad Adenauer Stiftung –, si, pe o problema punctuala, in atentia a 25 de ambasadori ai U.E., veniti la Bucuresti sa se uite si peste cazurile Nastase-Mitrea-D.N.A.

Nu e momentul unei disectii a cazului A.N.I., cea aruncata in lupta anticoruptie, cu cleiul gata intins pe blocstarter, a cazului D.N.A., cu sagetile trimise deloc dezinteresat, cu tendintele de a o destabiliza si de a-i bloca anchetele, a cazului Ministerului Justitiei, unde numai de stabilitate nu s-a putut vorbi de vreo doi ani incoace, a cazului coalitiei 322, care a incercat tot ce putut in privinta luptei impotriva anticoruptiei, a cazului Curtii Constitutionale, care le-a fost multor inalte fete colac de salvare din fata anchetelor penale. Dar trebuie sa citim cu atentie concluziile celor doua rapoarte, realizate independent unul de celalalt. Indiferent de nuante, de opinii mai favorabile unei institutii sau alteia, studiile, graficele si concluziile celor doua fundatii care ne-au pus lupta anticoruptie sub lupa indica, la unison, ca lupta anticoruptie din Romania bate pasul pe loc, ca se confrunta, pe langa piedicile puse de parlamentari, si cu mentalitatea permisiva a judecatorilor care dau sentinte minime pe considerentul ca faptele de coruptie nu sunt un pericol pentru societate sau ca "ar fi contradictoriu sa li se ceara o condamnare in cazuri de coruptie, cand in viata lor de zi cu zi sunt nevoiti sa fie corupti – de exemplu, in sistemul de sanatate", dupa cum se arata in raportul K.A.S.

Randuri in fata carora risti intr-o prima faza sa ramai fara replica. Apoi, accepti, ca afirmatiile au partea lor de adevar. Ca un corupt nu atenteaza la integritatea fizica a nimanui. Si ca, dupa preceptele biblice, nu poti arunca piatra decat daca tu insuti esti curat. Ca magistratii sunt si ei oameni, la fel de vulnerabili in fata bolii si a mortii, iar daca merg intr-un spital, sesizeaza, la fel ca oricare dintre noi, ca putini sunt cei care se uita la tine, pacient, in lipsa unei atentii. Sau se uita. O data, de doua ori. Dupa care salvarea nu mai vine din stiinta... Doar ca partea cealalta de adevar magistratii nu au mai analizat-o cu raportorii straini. De ce am ajuns in situatia ca un act de coruptie sa faca parte din cotidianul majoritatii dintre noi, cu tot paienjenisul de motive care ii sustine sau ii explica existenta? Si de unde va veni, totusi, salvarea?

Per ansamblu, lupta anti-coruptie abia se mai taraie, avandu-i pe de o parte a pistei pe cei care contribuie la sustinerea moralului acesteia, chiar daca nu mai cred in rezultate rezonabile, dar mai spera totusi, iar de cealalta parte, avandu-i pe cei care o huiduie, umilind-o, demotivand-o si demoralizand-o. Poate parea utopie sa mai credem ca vocea societatii civile mai reuseste sa contribuie in vreun fel la rezultatul final al acestei cruciade nationale anti-coruptie. Si, totusi, e bine ca aceia care mai cred in idee sa nu o abandoneze, ci sa-i stea alaturi macar pentru a contracara reactia celorlalti, macar pentru a nu le lasa terenul fara obstacole. Sa nu o abandoneze pana in momentul in care vom sesiza ca, in cazul celor care trebuie sa previna, sa combata, sa sanctioneze coruptia, numarul celor care cred in eficacitatea acestei idei este mai mare decat al celor care care nu pot da cu piatra, al celor care fluiera, mistocaresc sau inchid, cu un scuipat-sigiliu, dosare de coruptie. Mare sau mica.