Poate din cauza mentalităţilor sau a unor percepţii greşite, sunt foarte puţine oazele de spiritualitate în lumea virtuală a internetului. Paginile web cu sfaturi, predici şi învăţăminte creştine, în adevăratul sens al cuvântului, fiind extrem de rare. De aceea, sărbătorile de iarnă ajung să fie prezentate în mediul virtual aproape exclusiv sub aspectul lor strict comerciale, cu mercuriale de preţuri, cu liste de cadouri potrivite, cu oferte de sezon speciale. 

Din cauza acestui “ambalaj”, viu colorat adesea, semnificaţia reli­gioa­să a sărbătorii este trecută cu vede­rea. Aşa că puţine sunt paginile web pre­cum www.razbointrucuvant.ro, care încearcă să educe românii în aşa fel încât să nu uite de partea spirituală a sărbătorilor de iarnă. Şi sunt folosite, în acest sens, învăţăturile marilor teo­reticieni ai ortodoxiei, ca şi a prelaţilor care au rămas în amintirea colectivă ca adevăraţi păstori şi îndrumători.
Astfel, pe războintrucuvant.ro a fost postată recent, deloc întâmplător, o prelegere a regretatului părinte Gheorghe Calciu, care vorbea, prin­tre altele, de depersonalizarea indivi­dului şi transformarea sărbătorilor de iarnă în ceva cu totul străin de menirea lor. 
Despre “arta de a dărui”, spunea astfel regretatul părinte, adesea com­pa­rat cu Nicolae Steindhart : “Mă duceam să cumpăr şi eu cartofi şi cea­pă şi trebuia să stau mult la coadă : toa­tă lumea, cu mormane de mărfuri şi de mâncăruri în cărucioare. Ba încă am vă­zut că la Biblioteca Congresului, îna­inte de Crăciun, exista un fel de trai­ning al funcţionarilor de acolo : intelec­tuali dintre cei mai buni vin ca să-i în­veţe pe cumpărători cum să nu se stre­seze de Crăciun. Adică, să nu-şi pună problema ce să dea fiecăruia, fiindcă fiecare om se va bucura… Iar dacă con­stată că au cumpărat un dar pe care şi altul l-a mai dat aceluia, să nu se tul­bure, să nu intre în depresie nervoasă, că toate sunt bune şi anul viitor o să-i facă alt dar… Sau dacă nu-ţi mai per­miţi să-i dai un dar, du-te şi restituie-l, că ţi-l primeşte. Cred că unui român nici nu-i vin prin minte asemenea idei…”
Despre sărbătorile străine, golite de conţinut, părintele Gheorghe Calciu mai spunea : “Învăţaţi din aceste săr­bători nu aspectul comercial, nu să dai un dar cât mai scump unuia! Poţi să-i dai darul cel mai scump, dacă n-ai pus dragostea ta în acel dar, nimic nu este!”
Iar pericolul acestei depersonali­zări, a acestei înstrăinări de suflet este din păcate, transmisă mai departe noilor generaţii. “Mă uitam la copii în casele în care intru : sunt zeci şi sute de jucării. Copilul nici nu are timp să se joace cu toate, nu are timp să facă afecţiune. El nu iubeşte nicio jucărie. Dacă face zgomot, o pune să facă zgo­mot. Dacă merge, o pune să mear­gă. Dar nu are afecţiune. Sufletul lui este rece. Noi creştem în felul acesta nişte copii cu suflete moarte. Mă gândesc câtă dragoste puneam noi într-o jucărie de lemn pe care ne-o făceam noi sau ne-o făceau alţii mai mari, şi care un an de zile era jucăria noastră! O iubeam şi o comparam cu a celorlalţi şi spuneam că a mea e mai frumoasă, că a mea e mai nouă, că e mai mare. Jucăriile deveneau lucruri însufleţite de intimi­tatea dragostei. Şi eram bucuroşi şi fericiţi. Acum copiii iau o jucărie, se joacă o zi, sau nicio zi, dacă îi aduci cincizeci dintr-o dată…”, spune Gheor­ghe Calciu.
Iar concluzia nu poate fi, în acest caz, decât una tristă : “Rupem cu da­ru­­rile materiale relaţia sufletească. Ca şi cum am putea cumpăra cu o jucă­rie inima copilului nostru. Ca şi cum am putea cumpăra cu un cadou inima ve­cinului, sau a mamei, sau a tatălui”.