Un scandal încheiat, clarificat, asupra căruia nimeni nu a mai revenit de la încheierea lui, este readus în prim-plan. Cum şi de ce se recurge la “resuscitarea” lui sunt întrebări ce îţi vin instantaneu în minte în momentul în care citeşti, din nou, despre controversatul scandal legat de acuzele potrivit cărora Traian Băsescu ar fi lovit un copil, în timpul unui miting electoral din 2004. Trecând peste “amănunte” de genul întrebărilor “De ce în noiembrie 2009 se face public un subiect vechi de cinci ani?” şi “De ce nu a fost mediatizat şi fructificat la momentul oportun sau la alte momente oportune, gen referendumul pentru suspendarea preşedintelui, din 2007?”, revenim la întrebările privind resuscitarea acestui subiect.
Cum se resuscitează subiectul? În 3 august, o parte a presei relua subiectul, plecând de la cartea lansată – “recent” se spune –, de un expert al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Cătălin Grigoraş, demisionar din luna mai – pe motive de “cercetare disciplinară”, anunţă conducerea instituţiei. Potrivit articolului, Grigoraş – omul care a expertizat CD-ul cu filmuleţul în care preşedintele Băsescu ar fi lovit un copil – spune, acum, că CD-ul a fost deteriorat de către directorul I.N.E.C. Contextul redeschiderii acestui subiect este, însă, cel puţin ciudat, din câteva motive :
1.Problema a fost deja clarificată oficial. După ce, în 30 noiembrie 2009, Traian Băsescu a trimis I.N.E.C. o solicitare privind întocmirea unui aviz de specialitate vizând înregistrarea, în 2 decembrie, preşedintele cita din rezultatul verificărilor I.N.E.C. :“Înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu este autentică şi nu reprezintă o copie cu acurateţe a unei înregistrări autentice”. Rezultatul nu a fost contestat de nimeni –nici din interiorul I.N.E.C. –, la fel cum nimeni nu a cerut o contraexpertiză.
2. Ziariştii care au tratat pe larg subiectul, iniţial, deschizând şi închizând jurnale şi talk-show-uri cu el, l-au abandonat imediat după alegeri. De atunci, nu a apărut nicio investigaţie care să contrazică rezultatul expertizei I.N.E.C.
3. Supărarea domnului Grigoraş pe instituţia unde a lucrat până în mai – în cazul în care acuzaţia făcută acum la adresa conducerii e veridică –, este tardivă, implicând întrebarea de ce acesta nu a demisionat în decembrie 2009, când a sesizat derapajele pe care le invocă acum, şi de ce nu le-a anunţat atunci, într-o conferinţă de presă, de exemplu?
De ce se resuscitează subiectul? 1. Pentru că e vară şi este penurie de subiecte “tari” de presă? 2. Pentru că, în curând se încheie vacanţa judecătorească, iar pe rol va intra şi un proces pe civil, ce vizează acest subiect? 3. Pentru că, după încheierea vacanţei parlamentare, un subiect de importanţă majoră pe agenda opoziţiei este moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, schimbare care, în visurile unora, ar putea veni la pachet, printr-un abil joc politic, de genul celui din mai 2007, cu suspendarea preşedintelui? 4. Pentru că doar acum a ajuns sub privirea unor ziarişti volumul în care este infirmată expertiza I.N.E.C.?
Dacă scandalul a avut fundament real pentru readucerea lui în atenţia opiniei publice, sunt de aşteptat investigaţii jurnalistice, bazate pe dovezi inechivoce, nu pe declaraţii cu iz subiectiv, care vor scoate adevărul la lumină. Dacă, însă, acele investigaţii nu vor apărea? Să fie necesară o reflecţie mai profundă la decizia C.S.A.T. de a include în Strategia Naţională de Apărare, pe lista de vulnerabilităţi – nu de ameninţări, cum anunţa o parte din media –, a “fenomenului campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului” – şi nu presa în totalitatea ei, cum titra aceeaşi parte a media?