Aruncatul crucii în apă, de Bobotează, nu se practică la Timişoara

Celebrată în 6 ianuarie, Boboteaza, care semnifică botezul lui Isus Hristos în apa Iordanului, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Este timpul în care preoţii sfinţesc locuinţele şi apa, dar şi un moment căruia îi sunt asociate obiceiuri şi superstiţii străvechi, religioase sau păgâne, frumoase prin ineditul lor.

Boboteaza – botezul Domnului, Epifania sau Iordanul, cum mai este numită – este celebrată în fiecare an în 6 ianuarie. Sărbătoarea readuce în memoria colectivă a creştinilor din întreaga lume cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Isus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de 30 de ani.

În fiecare an, în ziua de Bobotea­ză, după liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, un râu sau un izvor, pentru slujba sfin­ţirii apelor. Dacă este frig, se pregă­teş­te o cruce de gheaţă, pentru a marca locul slujbei, şi, la sfârşit, preotul arun­că în apă o cruce de lemn, iar mai mulţi tineri intră să o scoată, chiar dacă este ger. Obiceiul pleacă de la o credinţă străveche potrivit căreia omul care va gasi crucea va avea noroc tot anul.

Deşi este un obicei vechi şi foarte popular, la Timişoara nu se practică aruncarea crucii în apă, dar în fiecare an se face o slujbă de sfinţire a apei, la Uzina de Apă. Slujba este organizată de Parohia Plopi, pe raza căreia se află Uzi­na de Apă.“Aruncarea crucii în apă se practică în majoritatea zonelor ţării, de către Biserica Ortodoxă. Chiar şi Patriar­hul Constantinopolului aruncă de Bo­botează o cruce în apa Bosforului, deşi e un loc islamic. Într-adevăr, tot mai multe zone preiau obiceiul acesta, dar la noi, la Timişoara, nu se face, deşi s-ar putea practica la Bega. Însă, deocam­da­tă nu s-a luat în calcul, nu a venit ni­meni cu o asemenea propunere”, spu­ne pă­rintele Marius Florescu, purtăto­rul de cuvânt al Arhiepiscopiei Banatului.

Potrivit preotului, şi în acest an, la Timişoara se va face o slujbă de sfinţi­re a apei la Uzina de Apă, iar Mitro­po­lia şi bisericile din oraş vor ţine litur­ghii, distribuind la final apă sfinţită, du­pă rânduiala creştină.

Tot cu ocazia Bobotezei, preoţii merg din casă în casă pentru a sfinţi locuin­ţele, dar şi pentru a-i binecuvânta pe cre­dincioşi la începerea unui nou an, mai spune părintele Florescu.

Obiceiuri şi superstiţii româneşti

În casele credincioşilor, apa sfinţită, a­gheas­ma, se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune un fir de busuioc. Agheasma nu se strică, ci rămâ­ne proaspătă pe tot parcursul anului, fiind leac de orice boală, alungă spiritele re­le, purifică şi curăţă sufletul, ara­tă portalul crestinortodox.ro. Po­trivit sursei, agheasma se bea cu ini­ma curată şi cu credinţă, pe ne­mâncate, în zilele în care se pos­teşte sau este sărbătoare, la nevo­ie, în vreme de necaz şi suferinţă.

Se obişnuieşte, mai ales în zona Moldovei, să se bea câte un pic de apă sfinţită timp de opt zile în şir, mai ales de la ajunul Bobo­tezei până la odovania prazni­cului, adică până la 13 ianuarie inclusiv. Totodată, pentru că se crede că toate apele pământului sunt sfinţite, femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile, până la sfârşitul praznicului.

În alte regiuni, de Bobo­tea­ză credincioşii ţin post negru pâ­nă ce vine preotul, iar apoi beau din această apă sfinţită. Înaintea preotului, în casă intră copii îm­brăcaţi în cămăşi albe, care sună din clopoţei şi-i deschid astfel ca­lea, strigând Kira Leisa, adică pro­nunţarea românească a greces­cului Kyrie Eleison (Doamne, mi­luieşte). Pe lângă troparul Bobo­tezei, copiii cântă colinde specia­le care descriu minunea ce a avut loc la Iordan (Botezul lui Isus).

În tradiţia populară româ­nească, Boboteaza este şi o sărbă­toare dedicată purificării naturii şi, mai ales, a apelor, de forţele rău­lui. Acum se colindă, se preves­teşte cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile şi animalele vor­besc, capătând puteri neobişnuite.

Practica specifică zilei de 6 ianuarie se leagă de alungarea spiritelor rele în lăcaşurile lor sub­pământene, purificarea văzdu­hu­lui prin zgomote, stropitul cu aghiaz­mă a vitelor, caselor, construc­ţii­lor anexe. Spiri­tele morţilor care au sălăşluit prin­tre cei vii, în timpul celor 12 zile, ospătate şi venerate pentru a le câştiga bu­năvoinţa în prorocirile şi pronos­ticurile de Anul Nou, tre­buiau alungate prin toate mijloa­cele posibile. De aceea, când tro­parul Bobotezei începea, vânăto­rii şi pădurarii satului trageau fo­curi de armă peste ape, ca să alun­ge duhu­rile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind, însă, lipsit de simbolism.

Peste obiceiurile creştine or­todoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus, însă, şi multe practici păgâne. De exemplu, pe vremuri era practi­cat obiceiul iordănitului femeilor sau tontoroiul femeilor. În satele din nordul ţării, femeile se adu­nau în grupuri mari, acasă la cine­va, ducând cu ele alimente şi bău­tură. După ce serveau masa, se în­cingeau la cânt şi la joc, toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stra­dă şi luau pe sus bărbaţii care le apăreau în cale şi îi duceau cu forţa la râu, ameninţându-i cu arun­catul în apă. Aceştia se răscum­pă­rau cu un dar, de obicei cu o gălea­tă de vin. Dădeau ce li se cerea şi scăpau. Tot la tontoroiul Fe­mei­lor, cunoscutele norme de bună-cuviinţă ale satului tradi­ţio­nal erau abolite, iar excesele de băutură şi petrecerile peste mă­sură erau tolerate. De altfel, femeile se considerau în această zi cu mai multe drepturi decât bărbaţii şi lăsau toate obligaţiile de soţie şi mamă în seama soa­crelor sau chiar a bărbaţilor, che­fuind fără să dea cuiva socoteală. Tot în această zi, în unele re­giuni, avea loc integrarea tine­relor neveste în comunitatea fe­meilor căsăto­rite, prin udarea lor cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se mai spune că, în noaptea de Bobotează, fetele îşi pot visa ursitul, dar pentru asta trebuie să îşi lege pe inelar un fir roşu de mătase, iar sub pernă să pună o bucăţică de busuioc. Rămânând în sfera superstiţiilor legate de căsătorie, se mai spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobo­tează pot fi sigure că se vor mă­rita în acel an.

Piftia, inclusă în meniul tradiţional de Bobotează

Tradiţia ortodoxă cere ca în această zi de sărbătoare să se mă­nân­ce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu, Boboteaza aducând du­pă sine un arsenal de obiceiuri şi bucate tradiţionale care să-i bucu­re trupeşte şi sufleteşte pe cei omeniţi. Piftia trebuie pregă­tită şi aşezată pe foc în ziua în ca­re intră preotul cu Botezul, ca să sfin­ţeas­că cu aghiazmă mare în­treaga gospodărie. Din meniul zi­lei de Bobotează nu lipsesc, însă, sarmalele, carnea prăjită şi cârna­ţii. Dul­ciurile obişnuite sunt lipiile, pre­parate cu aluat de cozonac şi un­se cu ou şi smântână. Lipiile se servesc tradiţional la mesele de botez ale creştinilor, amintind de turtele făcute pentru Domnul Isus Hristos de Sfânta Maria în timpul fugii în Egipt.

Carol I participa la aruncarea crucii

În perioada modernă, la Bucureşti, însuşi mo­narhul participa la acest ri­tual care se încheia cu arun­carea crucii în Dâmboviţa, obicei care a fost reluat du­pă 1990 şi care se practică şi astăzi.

La 1867, memorialistul principelui Carol I nota : „În fiecare an, pe 6/18 ia­nuarie (stil nou/vechi – n.n.), se sfinţeşte Dâm­bo­viţa, în prezenţa autori­tăţilor şi a întregii garni­zoane a oraşului. Mitro­politul face o slujbă la mal şi aruncă o cruce de aur în râu, a cărui gheaţă se spar­ge înadins pentru aceasta pe o anumită întindere. Imediat se aruncă mai mulţi oameni în apă şi cine are norocul să pună mâna pe cruce şi s-o scoată primeşte o recompensă. La sfârşit, trupele defilează pe dina­intea prinţului care asista călare la paradă”.

În principiu, ritualul se desfăşura după Sfânta Li­turghie ţinută în bisericile bucureştene, când mitro­politul sau patriarhul ori un vicar al său pornea din faţa Palatului Regal, mai târziu din dreptul Bisericii Zlatari, pe Calea Victoriei, într-o suită formată din slujitorii şi credincioşii, cu ripide, pra­puri şi cruci spre Piaţa Se­na­tului, unde se arunca Sfânta Cruce.

După 1948, acest ce­remonial public a fost in­terzis, praznicul Bobotezei desfăşurându-se numai în spaţiul strict bisericesc. Acesta a fost reluat abia după 1990.