Mai ales în condiţiile actualului deficit bugetar, e destul de clar că, în eventualitatea producerii unor calamităţi naturale de proporţia celor din 2005, când inundaţiile au făcut ravagii în Banat, statul nu va putea să finanţeze de la buget un nou program de amploare pentru reconstrucţia imobilelor afectate. În aceste condiţii, asigurarea obligatorie a locuinţelor poate fi o variantă pentru ca statul să se degreveze de acest gen de cheltuieli, cu care oricum nu s-a descurcat prea bine în ultimii ani. Procesul de asigurare obligatorie a locuinţelor a debutat însă modest, inclusiv în vestul ţării, criza generalizată de lichidităţi determinându-i pe majoritatea românilor să amâne cât pot momentul încheierii poliţelor. În plus, pe plan local, există numeroase asociaţii de locatari care sunt nemulţumite de maniera în care statul impune obligativitatea asigurării.


Un început deloc promiţător

Cu toate campaniile de promovare derulate la nivel naţional, procesul de asigurare obligatorie a locuinţelor a debutat mai mult decât modest – la nivel naţional, în prima lună de la demararea programului au fost încheiate doar 14.000 de poliţe, în valoare de aproximativ 260.000 de euro. E, cu siguranţă, cu mult sub estimările societăţilor de asigurare membre ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor.
Societăţile de asigurare încă mai au probleme de logistică şi evidenţă a plajei de asigurare, în sensul că, din totalul de 8,5 milioane de clădiri care compun fondul locativ din România, mai puţin de 25% au fost incluse în baza electronică de date pe baza căreia se va monitoriza respectarea obligaţiei de asigurare. Practic, în acest moment, doar pentru două milioane de imobile se verifică încheierea unei poliţe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor. Societăţile de asigurare au cerut în acest sens sprijinul Prefecturilor, care au fost rugate să ia legătura cu Primăriile, pentru colectarea informaţiilor privind numele proprietarilor de locuinţe şi adresele lor. De vină pentru debutul slab al campaniei de asigurări obligatorii de locuinţe pare a fi criza de lichidităţi generată de criza economică. Majoritatea proprietarilor probabil că vor prefera să amâne cât mai mult momentul încheierii poliţei. Prevederile legale privind de asigurarea obligatorie au intrat în vigoare pe 15 iulie, iar proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie poliţe de asigurare în termen de şase luni de la această dată. Deşi nu aveau aşteptări prea mari, asiguratorii oricum îşi propuseseră o ţintă de minimum 160.000 de asigurări obligatorii de locuinţe încheiate lunar, acest obiectiv fiind atins doar în proporţie de 10% în prima lună de la demararea procesului de asigurare. Foarte puţini români au putut fi convinşi să-şi asigure locuinţa, deşi costurile sunt relativ modice. Astfel, pentru locuinţele de tip A – cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi chimic – prima de asigurare este de 20 de euro pe an, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro, iar pentru locuinţele de tip B – cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic–, prima de asigurare anuală este de zece euro, la o sumă asigurată de zece euro.


Clădirile cu “bulină roşie”, problemă pentru asiguratori şi autorităţi

O problemă pe care o întâmpină acest proces de asigurare obligatorie a locuinţelor inclusiv în vestul ţării este cea a clădirilor cu risc seismic ridicat, aşa-numitele imobile cu bulină roşie. În acest sens şi în urma lobby-ului făcut de societăţile de asigurare, s-a depus în Parlament un proiect de modificare a Legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, prin care se doreşte eliminarea obligaţiei de asigurare pentru clădirile cu risc seismic ridicat. Potrivit politicilor “prudenţiale” ale foarte multor societăţi de asigurare, clădirile expertizate ca având bulină roşie nu pot fi asigurate pentru riscuri de catastrofă, firmele de profil găsind în acest sens o explicaţie foarte elegantă – “asigurarea acoperă doar hazardul, nu şi certitudinea”. Chiar şi aşa, până la modificarea legislaţiei, proprietarii acestor imobile vor trebui să-şi încheie asigurări, deşi, prin clauzele majorităţii societăţilor de asigurare, nu vor putea beneficia de despăgubire. Ceea ce înseamnă că autorităţile timişorene nu pot scăpa prin acest proces de asigurare obligatorie de problema celor 588 de blocuri, construite înainte de anul 1978, catalogate ca având risc seismic crescut.
Din lipsă de fonduri, anul trecut, Primăria Timişoara a putut doar să notifice 400 de asociaţii de proprietari să-şi ia măsuri pentru reducerea riscului seismic. Cum multe din aceste imobile din zona istorică a Timişoarei sunt locuite de bătrâni, posibilitatea ca aceştia să poată face lucrări ample de reconsolidare la clădirile în care stau e exclusă din start.
Iar Timişoara, deşi nu e o zonă cu risc seismic ridicat, rămâne, totuşi, o locaţie imprevizibilă din punct de vedere al producerii unor cutremure. “Banatul nu prezintă o perioadă de revenire seismică foarte clară, cum e cazul Vrancei. Poate tocmai de aceea cutremurele care pot surveni la Timişoara sunt total imprevizibile. Nimeni nu ştie când se vor produce şi ce intensitate vor avea. În Banat, zonele cu cele mai mare risc seismic sunt Banlocul şi Moldova Nouă. Însă ipoteza unui cutremur destul de serios în cazul Timişoarei nu are cum să fie exclusă complet”, ne-a declarat Dan Rău, coordonatorul Observatorului Seismologic din Timişoara.


Semne de întrebare şi în privinţa caselor din zonele inundabile 

Pe lângă clădirile cu risc seismic ridicat, în Timiş ridică semne de întrebare şi asigurarea clădirilor din zonele inundabile, după experienţa viiturilor din 2005. În acest sens, în presă au răzbătut în ultimele zile o serie de indicaţii trimise în teritoriu de unele societăţi de asigurare, să nu se asigure locuinţele din zonele uşor inundabile. „De ce să vă mint? Majoritatea firmelor de asigurări evită încheierea de asigurări cu proprietarii de locuinţe din aceste zone. Sau, dacă s-ar ajunge la un acord în urma căruia să se încheie respectivele asigurări, din cauza riscului crescut, prima de asigurare care ar trebui plătită lunar de către proprietar ar avea o valoare foarte mare. Or, mulţi dintre foştii sinistraţi sunt oameni săraci, cu venituri modeste, care nu ar avea de unde să plătească asemenea sume”, spune Iosif Şargan, primarul oraşului Gătaia unde, în urma inundaţiilor din 2005, au trebuit refăcute zeci de case.
De aici, însă, se ridică un semn de întrebare – ce rost are procesul de asigurare obligatorie a locuinţelor, dacă nu rezolvă problema clădirilor cu risc seismic ridicat şi a celor din zonele inundabile? Pentru că la imobilele fără probleme majore, riscul de a se plăti vreodată despăgubiri în urma unor catastrofe este minim.


Nemulţumiri şi la Timişoara

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu, precizează că există destul de mulţi proprietari de locuinţe din municipiu care sunt nemulţumiţi de maniera în care statul îi obligă să îşi asigure locuinţele. “Nu s-a ţinut cont de observaţiile şi sugestiile făcute din teritoriu. Astfel, ar fi trebuit să se găsească o formulă de asigurare împotriva dezastrelor personalizată pentru fiecare zonă. Timişorenii sunt obligaţi să-şi asigure locuinţele contra cutremurelor, a inundaţiilor şi a alunecărilor de teren, deşi, în cazul Timişoarei, riscul unor inundaţii de amploare, ca şi al alunecărilor de teren, este unul infim”.
Reprezentantul F.A.L.T. mai spune că a primit semnale legate de cei care au asigurări ale locuinţei facultative încheiate deja, şi care sunt forţaţi să-şi mai încheie o poliţă de asigurare pentru acelaşi imobil. “Sunt, de exemplu, cei care şi-au luat locuinţa prin credit ipotecar şi au fost obligaţi de bancă să-şi asigure imobilul respectiv. Acum oamenii respectivi trebuie să dea din nou bani, pentru o a doua asigurare. Oamenii au spus că li se pare un abuz al statului. Mai bine s-ar fi spus de la început că e vorba de un fel de taxă de solidaritate, plătită de toţi românii, nu de asigurare obligatorie de locuinţe”.
În privinţa celor care deţin asigurări facultative ale locuinţelor, statisticile firmelor de specialitate indică faptul că în Timiş procentul mediu al proprietarilor care au astfel de asigurări este de 20%. Cu toate acestea, numărul beneficiarilor de despăgubiri este unul extrem de mic. În ultimul an, pe toată regiunea de vest, adică Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin au fost deschise doar 153 de dosare de despăgubiri, şi nu pentru toate s-a aprobat alocarea de fonduri. 


Autorităţile locale nu mai pot finanţa despăgubiri

Invocând deficitul bugetar, autorităţile locale nu pot sau nu mai sunt dispuse să finanţeze reconstrucţia unor imobile distruse în urma unor dezastre. Un exemplu sugestiv în acest sens e cel al blocului de pe strada Constantin Brăiloiu, distrus în ianuarie 2010, în urma unei explozii generate de o acumulare de gaze. Explozia a afectat 20 de apartamente, lăsând 120 de oameni fără adăpost. Deşi la momentul exploziei autorităţile au promis sprijin pentru reconstrucţie şi bani celor afectaţi, totul a rămas la nivel de promisiuni. Majoritatea locatarilor din acel bloc stau şi acum pe la rude sau prieteni. 
Câteva zeci de sinistraţi s-au adresat recent Prefecturii Timiş, solicitând sprijin. Din păcate, e greu de crezut că în acest an se vor mai găsi fonduri necesare pentru demararea lucrărilor de refacere a imobilului afectat.   Primăria Timişoarei a retras până şi paza blocului, asigurată până acum două luni. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, s-a arătat nemulţumit de atitudinea Primăriei în acest caz, menţionând că nu a văzut nici măcar un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care să vină în sprijinul sinistraţilor.   
“Am făcut sesizări peste tot, şi la Secretariatul General al Guvernului, şi la Primul-ministru, şi la Parlament. Am rugat să ni se ofere sprijin în vederea rezolvării acestei probleme. Aşteptăm răspuns în acest sens. Despre atitudinea Primăriei Timişoara legată de acest caz ce să vă spun? Se găsesc bani pentru tot felul de monumente sau de studii de fezabilitate care nu sunt utilizate, iar aceşti oameni care suferă şi nu au unde să se ducă în prag de iarnă sunt ignoraţi”, ne-a declarat Mircea Băcală.