|
Agerpres:
editia 17 - 20 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 9°C Umiditate:87% Viteza vantului:5 KMH Vizibilitate:11 km 4.4435 3.495Editorial | 26 - 29 martie 2009 | Melania CINCEA
![]() ![]()
"Asii" de la InterneUn alt scandal de amploare zguduie, zilele acestea, Internele : agreatul si proaspat numitul sef al intens disputatei D.G.I.P.I., Cornel Serban, impreuna cu seful Diviziei de Operatiuni din D.G.A., Petre Pitcovici, au fost retinuti de D.N.A., intr-un dosar privind fapte de coruptie. La scurta vreme dupa ce informatia a razbatut in presa, ministrul Dan Nica ar fi anuntat, potrivit Mediafax, ca intentioneaza sa desfiinteze D.G.I.P.I.-ul si sa restructureze D.G.A.-ul. In ziua urmatoare retinerii, eveniment despre care nu exista nicio pozitie oficiala postata pe site-ul M.A.I. I doar cererea ministrului, inaintata premierului, de eliberare din functie a lui Serban si a sefului Sectorului de Autoprotectie din D.G.I.P.I.,, Vasile Viorel -, apare un comunicat de presa in care se mentioneaza ca "restructurarea D.G.I.P.I. se va face impreuna cu reorganizarea D.G.A.". E un nou incident care genereaza nu doar intrebari, ci, date fiind gravitatea faptei si contextul, si ipoteze. 1. In cazul in care s-a luat in calcul desfiintarea D.G.I.P.I., intrebarea este de ce acum? Dupa incrancenarea cu care s-au dus luptele pentru ocuparea sefiei acestei directii, dupa declaratiile oficiale ale domnului Vanghelie - care a recunoscut ca voia Internele pentru ca-si dorea puterea si care s-a implicat personal si vocal in problematica numirii sefului D.G.I.P.I. -, dupa numirea oficiala a lui Serban (agreat, se deduce, de cei care voiau M.A.I.-ul si, implicit, puterea, dat fiind ca nu a mai produs o a patra schimbare la varf) se parea ca, cel putin in privinta acestei structuri, exista un plan pe termen lung si, fiind an electoral, poate, un posibil azimut. Ce l-a determinat pe ministrul Dan Nica, la zece zile dupa inscaunarea sefului D.G.I.P.I., timp in care nu a facut nicio remarca negativa la adresa directiei, sa se decida ca aceasta structura nu-si mai are sensul sau ca trebuie restructurata? 2. Daca nemultumirea lui Dan Nica fata de activitatea D.G.I.P.I. este reala, de ce nu a incercat indreptarea din mers a lucrurilor, facandu-le sa functioneze conform unui set de masuri incadrabile in strategia sa de reforma? Se presupunea ca lucrurile nu ar fi putut merge pe alta directie decat pe cea dorita de noua conducere a ministerului. 3. Sa fi fost hotararea lui Dan Nica doar o reactie la o problema care l-a luat pe nepregatite? De ce ar fi putut sa-l ia prin surprindere retinerea lui Serban (vorbim strict de seful D.G.I.P.I., pentru ca acesta a fost proaspat numit de noul ministru)? Poate, pentru ca nu a stiut ca omul este implicat in afaceri cu iz ilicit. Cel putin aceasta pare a fi varianta oficiala, ministrul declarand ca nu a fost informat oficial de D.N.A. despre dosar si, prin demiterea sefului Sectorului de Autoprotectie din D.G.I.P.I. rezulta ca nici D.G.I.P.I.-ul nu l-ar fi instiintat despre acest aspect. Este, totusi, greu de crezut ca, macar la nivel de zvon, pe la urechile noii conduceri nu a trecut aceasta informatie, ceea ce ar fi impus o verificare oficiala, iar daca acest lucru nu ar fi fost posibil, sa se fi facut nominalizarea unui om despre care nu existau nici zvonuri, nici confirmari oficiale de acest gen. Poate, surprinderea sa fie cauzata de faptul ca situatia a scapat de sub control. Ipoteza care naste o alta intrebare: Sa fi ramas noua conducere fara om de incredere caruia sa-i incredinteze sefia structurii? Un indiciu ar putea fi numirea interimara la comanda directiei nu a unui ofiter din structura, ci a unui general in rezerva, care i-a fost consilier lui Dan Nica. Inca nu exista un raspuns oficial la niciuna dintre aceste intrebari, nicio clarificare a acestor ipoteze. Ceea ce e clar este ca miza este foarte mare si ca M.A.I. trece printr-un seism care il va lasa, probabil, fara multi oameni de valoare, care il va decredibiliza si-l va face vulnerabil. Ceea ce vom resimti fiecare dintre noi. ![]() |