Atelierul lui Moş Crăciun, în Piaţa Operei

Au trecut de mult zilele în care îl aşteptam pe Moşul să vină cu darurile încărcate în sacul greu. N-a plecat, dar a venit rândul altor prichindei, la fel cum eram noi odată, să ţopăie veseli când dau cu ochii de bătrânelul cu barba albă. La televizor, în magazine, la fiecare colţ de stradă, Moşul e peste tot. Dar pentru a fi siguri că vor primi cadourile dorite, copiii trebuie să fie cuminţi şi să îi trimită bătrânului scrisori. Pentru a le veni în ajutor micuţilor din Timişoara, anul acesta spiriduşii au instalat un atelier în Piaţa Operei, unde s-au pregătit împreună de venirea Moşului. Şi câtă veselie în aceste zile de poveste…

Aşteptându-l pe Moş Crăciun

Un vânt rece îşi scutură pletele peste mulţimea adunată în inima ora­şului. Sute de paşi se perindă, care încotro, prin Piaţa Operei din Timişoa­ra, bucurându-se de beculeţele agăţate prin pomi, vitrine şi clădiri, ca nişte steluţe multicolore. Seara, după orele de lucru, adulţii îşi iau de mână micuţii şi pornesc în plimbare. Mici şi mai mari, abia trecuţi de genunchii părin­ţilor, sute de copii se adună în Piaţă, unde totul pare să fi căpătat forme de basm. O sanie uriaşă, cu doi reni şi cu Moşul în haine roşii a poposit de câteva zile în faţa căsuţelor din lemn de la Târg. Copiii se urcă în sanie, ţopăie fe­riciţi şi se caţără pe picioarele bătrâ­nului care stă nemişcat, uitându-se fix înainte, cu un braţ ridicat în semn de salut, gata să îi ia în braţe pe micuţi. Hainele de beteală roşie şi barba, din acelaşi material, sclipesc în blitz-urile de la aparatele de fotografiat care nu mai contenesc. “Hai, urcă. Nu îţi fie tea­mă, mamă. Stai acolo, aşează-te!” Mama îl aşează pe băieţel în sania albă, ca ninsă parcă, garnisită pe margini cu mii de beculeţe aprinse. Copilul nu vrea să rămână singur acolo, nici mă­car o clipă cât să aibă timp tatăl să îi fa­că o fotografie. Mama e nevoită să mai facă nişte încercări de a-şi convin­ge micuţul. Prichindelul prinde curaj abia când în sania Moşului mai urcă un copil, cu câţiva anişori mai mare. Aces­ta din urmă încearcă să îi prindă Mo­şului de barbă balonul roz pe care îl ţine în mână. Primul băieţel, care pare să îşi fi uitat teama de mai înainte, dar şi de părinţi, se hotărăşte că vrea el balonul. Cei doi băieţei se privesc unul pe altul şi încep o dispută pentru balo­nul roz. Lângă sania uriaşă, o fetiţă în­cearcă să urce lângă ei, veselă. Nu reu­şeşte din prima şi, nemulţumită, înce­pe să bată din picioare. Imediat îi sar în ajutor părinţii care o supraveghează îndeaproape.

Singur, Moşul uriaş continuă să stea cu mâna ridicată şi face abstracţie parcă de copiii care se îmbulzesc în sania lui. De Rudolf, singurul ren care trage mijlocul de transport al Moşului, şi el cu blăniţă albă din beteală, în care sclipesc zeci de beculeţe, cei mici par să  nu se îngrijească foarte tare. Să nu îl fi recunoscut poate din cauza nasului care nu e roşu ca în poveste, şi nici nu luminează?! Stă şi el nemişcat, întoc­mai ca şi stăpânul său nins de ani, aştep­tând parcă să îşi ia zborul în orice clipă spre înălţimi, deasupra oraşului…

Unde sunt renii Moşului?

“Băi, ce ţeapă ne-am luat! Eu chiar credeam că or să fie reni vii aici. Dar nu aşa au spus?” Tânărul se uită spre cei trei companioni ai săi, un băiat şi două fete, şi ei cu vârste trecute nu de­mult de cea a primirii buletinului. Cei trei râd, îşi dau ghionturi şi se amuză de figura nedumerită a primului.“Uite renii, nu-i vezi? Ia du-te şi întreabă, ăla nu e Rudy. Vezi ce-ţi spune”, chicoteşte una dintre fete, arătând spre renul din beteală înhămat la sania uriaşă, împin­gându-şi cu limba un piercing din mij­locul bărbiei. Biluţa iese niţel în afară, lăsând să se vadă o parte din tija cu ca­re e prinsă în carne, şi se retrage la fel de repede. Celălalt adolescent, cu un fes ce cade lung ca o coadă pe spate, dă rapid nişte explicaţii pentru a îşi salva tovarăşul din situaţia care pare să le amuze din cale afară pe cele două fete. “Da, mă. Era vorba că aduc ăştia de la Primărie nişte reni de la Grădina Zoo­logică ca să plimbe puştanii cu sania. Aşa ziceau şi anu’ trecut, dar n-au mai făcut. Poate pentru că nu a nins sau poa­te au fost iar, aşa, aruncate nişte vor­be”. Fetele ridică din umeri şi îşi reiau hârjoneala de mai devreme. Una dintre ele scoate un telefon mobil de ultimă generaţie şi îi propune celeilalte să îşi facă una alteia poze cu Moşul. Nu cel din sania uriaşă, ci un altul, care stă la doar câţiva metri, în picioare, în mij­locul pieţei.

Cei doi băieţi intră şi ei rapid în joc şi se aruncă în cadrele fetelor, în pozi­ţii şi ipostaze care mai de care mai ca­ra­ghioase. Fetelor pare să le placă no­ua distracţie şi se mută cu pozatul de la Moşul singuratic lângă renul din betea­lă. Sania e plină de copiii, iar părinţii stau ca nişte vulturi lângă ei, aşa că nu îndrăznesc să se urce şi acolo.

La doi metri depărtare, un clovn umflă baloane şi scoate sunete ascuţi­te, încercând să îşi atragă clientelă. Cei mici îşi trag părinţii de mânecă să le cumpere câteva animăluţe făcute din baloane de tânărul caraghios, care glu­meşte cu ei. Libelule şi fluturaşi colo­raţi îşi iau zborul până în mâinile pri­chindeilor fermecaţi de formele balo­na­şelor. După plecarea ultimului tătic care a cumpărat baloane, clovnul îşi şterge rapid zâmbetul de pe faţă, răţo­indu-se la un băiat zdrenţăros, de nu mai mult de nouă ani, care îl fixează cu privirea de minute întregi. “Tu ce vrei? Ce tot stai lângă mine aici? Ia fă paşi”. Băiatul face un salt în dreapta, ferindu-se de lovitura imaginară a clovnului şi râzând în hohote, până ajunge lângă o femeie tânără, care pare să îi fi obser­vant mişcările de la depărtare. Cei doi râd împreună de clovnul care, obser­vând că gestul a atras atenţia câtorva dintre trecători, încearcă să îşi reia masca de mai devreme. Este abordat de cei patru adolescenţi care vor să îl treacă şi pe el în albumul cu poze de la târgul de Crăciun. Clovnul nu refuză şi îşi intră în rol, fiind totodată atent şi la baloanele lăsate la îndemâna puşla­ma­lei cu care se confruntase cu un minut în urmă. E un du-te vino continuu, blitz-urile curg din toate părţile, iar glasurile de copii par să fi acoperit cu totul vacar­mul obişnuit al oraşului. La sania Mo­şului se stă la rând pentru fotografii. Moşul continuă să stea nemişcat, cu bra­ţul ridicat, zâmbind larg spre cei din jur şi răspândind lumină.

Atelierul Moşului, loc de poveste pentru cei mici

Copii mulţi s-au adunat şi în atelie­rul lui Moş Crăciun, o căsuţă cu pereţi din sticlă pe care Municipalitatea a aşezat-o aproape de sania uriaşă. Pen­tru că Moşul va ajunge la Târgul de Cră­ciun din centrul oraşului pe 22 decem­brie, spiriduşii au venit mai devreme ca să se întâlnească cu cei mici şi să îi ajute pe aceştia să îşi scrie epistolele cu ce doresc să primească anul acesta de Crăciun de la bătrânul blând. Până la venirea Moşului, copiii îi pot scrie scrisori, pe care le vor pune mai apoi în cutia de cadouri uriaşă de lângă Ate­lier, scrisori pe care Moşul le va selec­ta, iar pe cele mai frumoase le va pre­mia. Astfel că, în atelier e agitaţie ma­re. Copiii împreună cu spiriduşi îşi com­pun scrisorile. Alţii au terminat deja şi au trecut la activităţi mai distractive. Pictează vase de ceramică sau colorea­ză pe coli albe de hârtie. Ici-colo, câte o mămică sau un tătic le îndrumă mânu­ţele pe coala de desen. Şase spiriduşi de ai Moşului îşi fac şi ei apariţia în atelier şi se pun să se joace cu cei mici şi să cânte colinde. După ora de joacă, cei mici sunt anunţaţi că vor avea o mare surpriză.„Uau!”E Moş Crăciun la televizor”, destănuie secretul o fetiţă bucălată. Aşezaţi pe scăunele, ca la gră­­diniţă, prichindeii din atelier îl urmă­resc cuminţi, alături de spiriduşi, pe Moşul intrat în transmisiune directă cu ei şi care le dă instrucţiuni clare cu ce trebuie sa facă până la venirea lui în Timişoara. „Să fiţi cuminţi, să ascultaţi de părinţi, să mâncaţi tot din farfurie şi să vă duceţi devreme la culcare”, se aude glasul bătrânului în difuzoare. Copiii dau din capete în semn că au înţeles. Alţii strigă în cor un „da” as­cuţit. Cuminţenia prichindeilor este răsplătită de spiriduşi cu poveşti spuse la gura sobei şi giumbuşlucuri. Cei mici află că săniuţa lui Moş Crăciun este trasă de nouă reni, cuplaţi doi câte doi şi conduşi de celebrul Rudolph, renul al cărui nas roşu luminează ca un far în întuneric. Spiriduşul începe să enu­mere apoi numele celorlalţi opt reni ai Moşului: Dasher, Dancer, Donner, Vi­xen, Comet, Cupid, Prancer şi Blitzen. Într-o colţ al atelierului o fetiţă îşi scu­tură două degete ridicate în aer, ca la grădiniţă. „Este doar un ren afară la sa­nie”, spune repede copila, stârnind râ­setele părinţilor care privesc de pe margini. Spiriduşul rezolvă repede enig­ma, spunându-le copiilor, care sunt deja ochi şi urechi, că ceilalţi reni au rămas să tragă sania cea adevărată a Moşului, care va veni curând. Cei mici se bucură de veste, bat din palme şi de­vin din nou atenţi la firul poveştii în­cepută de spiriduş. „Renii lui Moş Cră­ciun sunt singurii reni care pot să zboa­re în jurul lumii, pentru că sunt daţi cu praf magic, preparat după o formulă secretă. În noaptea de Crăciun, înainte de a pleca spre casele noastre, trec prin camera magică a spiriduşilor, unde sunt stropiţi cu praful magic şi astfel ei capătă puteri deosebite şi pot zbura neobosiţi în jurul lumii, cu viteza foarte mare, astfel încât într-o singură noapte pot străbate tot globul, de la un cap la altul...” Vorbele spiriduşului le captează întrutotul atenţia celor mici. Copii mai mari continuă să picteze pe vase mici de ceramică, absorbiţi de culorile care pornesc în curbe în jurul obiectului.

Alţi părinţi îşi îmbracă prichindeii, promiţându-le că îi vor aduce şi mâine la atelier, să îl vadă pe Moşul la televi­zor şi să vorbească cu spiriduşii. Pro­misiunea nu pare să fie crezută de un puşti de patru ani, care se încăpăţâ­nează să mai rămână, dând din mâini şi picioare şi făcând dificilă misiunea tatălui de a-l îmbrăca. Tot un spiriduş este cel care rezolvă situaţia. „Trebuie să mergi cu tata acasă. Să nu te vadă Moşul că nu eşti cuminte. Iar mâine vii iar”. La ieşirea din atelier, afară, în Piaţa Operei, vântul continuă să îşi scuture pletele, făcând să tremure barba albă a Moşului, care încă aşteap­tă nemişcat să treacă zilele până la Crăciun, când poate porni în misiune. Paşii oamenilor se îndreaptă grăbiţi spre casele lor, nu înainte de a se opri şi pe la staulul în care Pruncul şi Fe­cioara sunt încălziţi de două oi. Vii, ade­vărate. Nu ca renul Moşului din betea­lă. Poate situaţia va fi alta la anul, dacă ninge. Sau să îi scriem Moşului?!