Nemulţumirile sau disperarea nu pot ţine loc de scuză nici pentru încălcarea legii, nici pentru o atitudine de mahala. Protestul organizat vineri, la Cotroceni – un protest legal fiind o acţiune la care, într-adevăr, democraţia le dă dreptul inclusiv poliţiştilor –, a fost transformat nu doar într-un spectacol jenant, care a pus într-o lumină ridicolă şi participanţii la miting, şi instituţia în sine, ci s-a făcut încălcând legea.
Prin anii ’90, pentru unii, sintagma “E democraţie şi fac ce vreau” devenise un fel de clişeu verbal, un fel de leitmotiv naţional.
În numele aceleiaşi democraţii de tarabă – care, după calculele unora, se presupune că vine la braţ doar cu drepturi, nu şi cu obligaţii – par să fi acţionat şi poliţiştii ieşiţi, vineri, să protesteze faţă de diminuările salariale aplicate şi în M.A.I. Doar că în locul unor forme de protest decente şi raţionale, oamenii legii au ajuns să fie actorii unui spectacol pretabil unor precupeţe isterice sau contravenienţilor ori infractorilor cu care meseria îi pune faţă în faţă şi care, tot în situaţii-limită, ajung să le calce autoritatea în picioare, scuipându-i, înjurându-i, ameninţându-i şi atentând la uniforma lor.
Vineri, câteva mii de oameni ai legii au plecat într-un miting neautorizat, să picheteze Palatul Cotroceni, demonstrând fie necunoaşterea legii, fie ignorarea acesteia – ceea ce, din experienţa lor profesională, nu are justificare, dar are, în schimb, acelaşi final. Acest lucru nu a fost de ajuns, aşa încât, în faţa Preşedinţiei, au trecut la mostre de limbaj suburban şi, aruncându-şi peste gardul Cotroceniului caschetele cu însemnele naţionale, au dovedit, din nou, că nu cunosc sau că sfidează a legea. Riscurile pe termen lung ale unei astfel de atitudini sunt o scădere vertiginoasă a nivelului de încredere şi respect cu care îi investeşte populaţia şi, implicit, o diminuare a autorităţii. Capitole la care nici acum nu stau bine. Potrivit studiului internaţional „GfK Trust Index 2010”, despre nivelul de încredere al cetăţenilor din 19 ţări europene, privind diferite categorii profesionale şi organizaţii – studiu realizat în primăvara acestui an – în România, profesiile care au cea mai redusă cotă de încredere faţă de alte ţări europene sunt judecătorii, doctorii şi poliţiştii. O dovadă a deficitului de încredere, respect, autoritate o reprezintă şi numărul ridicat de cazuri de ultraj. Potrivit Sindicatului „Pro Lex”, anul trecut, la nivelul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei Române, au fost constatate 401 cazuri de ultraj, care au vizat 532 de oameni ai legii. Mitingul neautorizat de la Palatul Cotroceni, cel în care s-a înjurat copios şi s-a trecut la proba „aruncatul caschetei”, la care au participat câteva mii de poliţişti şi poliţişti de frontieră – cărora li s-au alăturat, potrivit Jandarmeriei, şi vreo două mii de protestatari de conjunctură care, probabil, fie au văzut în această acţiune o alternativă interesantă şi amuzantă de petrecere a timpului liber, fie s-au lipit de mulţimea ieşită în stradă doar auzind că azimutul este Preşedinţia –, a arătat nu doar ceea ce au vrut să arate protestatarii (că lucrurile sunt departe de a merge bine în instituţiile M.A.I.). Manifestarea a ridicat un mare semn de întrebare în privinţa politicii de cadre, a încadrărilor de personal făcute în instituţii ale statului de drept. Ce semnal poate transmite un om al legii – încadrat în instituţie şi investit cu puterea de a restabili ordinea ori de a impune respectarea ei – care nu cunoaşte legea sau căruia nu-i pasă de ea? Ce semnal transmite un om al legii care îşi autosubminează, conştient sau inconştient, autoritatea? Vom vedea, probabil, în timp. Un timp nu foarte îndepărtat.