Averile negre

Deşi trebuia să se fi auto-sesizat încă din momentul în care au început ares­tările făcute de D.N.A. în „lotul Moraviţa” şi să verifice în ce măsură veniturile legal obţi­nute de poliţiştii de frontieră şi vameşii „săl­taţi” sunt compatibile cu averile colosale ale acestora, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat abia acum demararea cercetărilor în cazul unui singur component al „echipei ve­sele” de la Vamă şi Poliţia de Frontieră.

Ştiind cam ce sume se învârteau la Moraviţa şi care erau „cotele” decontate de traficanţii de ţigări în punctul de trecere, cu siguranţă cazul aflat acum în cercetare de A.N.I. nu este cel mai reprezentativ pentru corupţia de graniţă din vestul ţării. Din contră, sunt şanse mari ca respectivul poliţist de frontieră să fi fost singurul caz în care s-au declanşat procedurile pentru confiscarea averilor tocmai pentru că, din naivitate sau ca urmare a unei subite crize de sinceritate, a scris adevărul în declaraţia sa de avere, şi nu a avut inspiraţia să-şi înstrăineze formal bunu­rile dobândite pe la prieteni, bunici, veri sau mătuşi, departe de „vizorul” A.N.I.

De aceea anunţul făcut de A.N.I., legat de demersurile de confiscare ale ave­rii unui poliţist de frontieră din „lotul Mora­viţa”, este încurajator, fiind o premieră jude­ţea­nă şi regională, însă ar fi fost un gest institu­ţional credibil dacă ar fi cuprins o listă de 20 sau 30 de vameşi şi poliţişti de frontieră, cu cei din poziţii-cheie, fără de care nu mişca ni­mic în punctul de trecere a frontierei.

În plus, până acum o lună, lista funcţionarilor din Timiş ajunşi în cercetări la A.N.I. cuprindea funcţionari de Primărie şi consilieri locali, deşi în judeţ sunt de noto­rietate cumetriile instituţionale sau contrac­tele distribuite cu dărnicie de unele instituţii pu­blice către firme de familie. 

Dovedirea caracterului ilicit al averilor demnitarilor-nababi e dificilă, dar nu imposibilă. Însă ea poate fi făcută în urma unor anchete riguroase, cu o logistică şi un per­sonal corespunzător, de care A.N.I. nu dis­pune în prezent. De ani de zile s-a promis înfiin­ţarea unei reprezentanţe teritoriale a A.N.I. fără să existe măcar un proiect de buget în acest sens. Dacă se bizuie, la nivel teritorial, pe Co­misiile de Cercetare a Averilor, resuscitate prin noua legislaţie,  A.N.I. ar trebui să se asigure că aceste structuri încearcă măcar să-şi facă datoria. Pentru că o Comisie de Cercetare a Averilor a mai existat în Timiş, funcţionând până în 2007, când a fost defiinţată, şi nimeni nu a auzit de ea. Şi nici nu ar fi avut de ce să se audă de existenţa acestei structuri, atâta vreme cât, în toată perioada sa de funcţionare, nu a reuşit să confişte nici măcar o avere dobândită ilicit.

Ca atare, vor mai trece ani buni până când funcţionarii posesori de averi negre vor avea de ce să se teamă cu adevărat de A.N.I. Este nevoie în acest sens şi de o serie de schimbări procedurale, pentru că în mo­men­tul de faţă postura de incompatibilitate   descoperită de A.N.I. nu are decât un efect cel mult asupra capitalului electoral al unui politician, şi doar în varianta tot mai puţin probabilă în care alegătorii acestuia citesc presa. Pentru că orice fel de decizie a A.N.I. are doar un caracter relativ, putând fi contestată în instanţă, iar judecătorii vor fi cei care vor decide după trei sau patru ani de judecată, dacă validează sau nu constatările A.N.I. Iar pe terenul lunecos al Justiţiei, aproape orice e posibil.