Am fost (şi sunt) un duşman vehement al teoriei formării limbii române (în doar 15 - 16 decenii!) prin convieţuirea daco-romană.
De curând, înclin să cred că această imposibilitate poate deveni… posibilă! Mă bizui pe „convieţuirea” de după decembriada ruşinii sângeroase cu limba globalizării adusă în spaţiul carpato-danubiano-pontic... călare pe biţii şi pixelii PC-urilor, telemobilelor şi altor standarde tehnice care... vorbesc (în) engleză. Mai mult, aceste „standarde” folosesc termenii fără echivalent în limba română, aşa încât graiul nostru (să-i zicem de la Râm, chit că plăcuţele de la Tărtăria au altceva de spus lumii care, lume, face pe hipoacuzica!), prin aculturaţie forţată şi galopantă, s-a îmbogăţit una-două cu noutăţi, de la „oops” şi „beep” la „environement” şi „behaviorism”, de la semeseu la email, de la mecdonaldizare la natoizare… Şi aşa mai departe. Ţâţa pe care ai supt-o devine coca-cola pe care ai băut-o. Încet-încet (dar, totuşi, vorba noului bulevard, cu repede înainte!) limba română (şi aşa, împănată cu termeni slavi, turceşti, greceşti, nemţeşti, ungureşti, potrivit năvălirilor, atârnărilor, vasalităţilor, stăpânirilor, suzeranităţilor etc.) capătă alt miez, alt fond (deocamdată secundar) de cuvinte, altă croială (globală) şi… Şi ce e cu asta?
Nimic. Aşa cum nimic n-a fost când primul Traian a trecut Donarisul pe care el îl ştia de Danubiu şi, prin subjugarea băştinaşilor, a determinat naşterea altui nat care spune fluviului aceluia Dunărea. Mai an, alt Traian s-a… axat spre altă „cetate eternă”, astfel că romanitatea, francofonia, filorusismul sunt pândite de anglofobie. Vom trăi (15 - 16 decenii) şi vom vedea. Dacă nu vom trăi, e vina lor. Dacă nu vom vedea şi nici nu vom trăi, n-avem nici o vină.