Basme cu vamesi

Sa lasam toate relele in urma, sa ne poca-im si sa incepem o noua viata. Acesta pare a fi fost, in ultimii doi ani, modus vivendi pentru multi dintre vamesii romani (cei care, din economiile facute dintr-un salariu de 300 de euro, si-au ridicat vila si si-au cumparat ultimele tipuri de 4x4). Daca nu credeti ca avem o Vama curata ca apa din Fontana di Trevi, uitati-va pe bilantul institutiei pe anul trecut. La final va veti trezi, ca si noi, chinuiti de trei intrebari : 1. Sunt toti de o moralitate cauzatoare de complexe pentru noi, ceilalti? 2. Exista coruptie, dar si sefi naivi, incapabili sa afle despre existenta ei? 3. Exista coruptie, dar exista si sefi prea vulnerabili incat sa-si permita sa ceara anchetarea unui subordonat corupt?

Nu suntem de acord cu ideea generalizarii, conform careia toti vamesii sunt corupti; cu siguranta, sunt si oameni corecti in sistem. La fel cum nu putem accepta scuze de genul ca Vama este asa cum e intreaga societate. (Care, la randul sau, pastrand obiceiul, ar putea invoca scuze similare in ipostaze asemanatoare, ingrosand pana la invulnerabilitate si inexpugnabilitate linia acestui cerc vicios). Doar ca, aruncand o privire peste bilantul Vamii, avem impresia ca lecturam un basm frumos : in 2006 numarul vamesilor impinsi in vizorul D.N.A. a scazut fabulos comparativ cu 2005 (de la 54 in primul an al guvernarii care a avut pe agenda electorala lupta anticoruptie, la 8, anul trecut), la fel, numarul vamesilor intrati in Consiliile de disciplina. Iar pe cireasa din varful tortului scrie un 0 mare care reprezinta numarul de vamesi prinsi luand mita, in vestul tarii cel putin.

Doar ca trecand de varsta in care credeam in basme, am luat paragrafele-minune inca o data la lecturat. Si am ramas cu un semnificativ si imposibil de ignorat semn de intrebare cand am descoperit, pe lista de fapte pentru care vamesii s-au ales cu o mustrare scrisa, aspecte incadrabile cu putin efort in sfera actelor de coruptie : posibila luare de mita (sublinierea ne apartine — n.r.) si existenta nejustificata a unor sume de bani la locul de munca. Nu am auzit ca, dupa ce unul dintre vamesi a fost prins la birou cu vreo 1000-2000 de euro, sa-l puna sefii lui sub supraveghere la camera video sau sa atentioneze D.N.A. pentru a afla de ce un om vine la serviciu cu banii cu care altii isi fac concediul la mare. De ce nu s-a intamplat lucrul acesta? Poate, nu atat din spirit de solidaritate, din respect si o iubire de semeni de proportii biblice, cat de teama ca, o data unul intrat in valtoarea declaratiilor, a mandatelor de arestare, ar putea povesti prea multe, periclitand si pozitia, si libertatea unor reprezentanti (mai) inalti ai institutiei.

Cauza morala a posibilei luari de mita ar putea fi pusa, in cazul in care vor exista presiuni, pe seama remuneratiei execrabile. In timp ce la majoritatea institutiilor de stat, salariile au ajuns sa fie incadrate in parametri de decenta, ba la cele unde exista tentatia si posibilitatea luarii de mita, sunt chiar salarii mai bune decat in mediul privat, Vama este una dintre institutiile unde salariile au ramas mici. Generatoare nu doar de coruptie (nerecunoscuta, nedovedita si, prin urmare, nepedepsita), ci si de compasiuni publice. De ce au fost mentinute la cote apropiate de subzistenta, de ce liderii acestei institutii, sindicalistii care o reprezinta la discutiiile cu reprezentantii Guvernului nu au putut obtine remuneratii decente? Sunt intrebari pentru care exista doar un raspuns deductibil. La fel ca in cazul "de ce-ului" cauzat de barfita, dar din nou nedovedita spaga ce se da(dea) pentru a intra in acest sistem unde remuneratia se face in bataie de joc...