Nu ştiu cine a spus că plaivaznicii sunt de două feluri : scriitorii şi scriitorii de vagoane, dar zisa i se atribuie lui Al. Piru. Tot el a împărţit oamenii în… două categorii : deştepţi, proşti şi... poliţiştii. Când i s-a atras atenţia (de poliţistul pârât care eram!) că a vorbit de două categorii umane şi a enumerat trei, mi-a răspuns mucalit : “Păi ce, ăia-s oameni?”
Aceste amintiri mă urmăresc şi mi se scurg din stiloul cu care scrijelesc filele de carte, nu scândura vagoanelor cu creta, ca invocaţii maestrului. Şi dacă tot mi-am asumat această modalitate de atitudine – furia –, mă înfurii şi torn (ce verb demn de arhivele odioasei poliţii politice, care arhive, pe unii îi adăpostesc, iar pe alţi îi ...ocrotesc!) în pagini din călimara cu tuş, decupaje de real pentru a irita ochii cititorilor.
Reuşesc, dar la ce bun? Răul fiind generalizat (unii scriu că asemenea lui Watt care şi-a împrumutat numele pentru unitatea de măsură a puterii sau Ampere, care l-a oferit pentru măsurarea intensităţii, şi premierul nostru etern şi-a legat numele de criză şi haos, ambele fiind măsurate cu bocul!), debranşarea instalându-se peste tot şi cuţitul răbdării ajungând la os, nu mai are rost sau rol curativ nimic, necum un pamflet sau o dezvăluire de presă, drept care mă mulţumesc cu traibocul hărăzit.