Buretele

Mă tot întreb unde este mirajul oraşului magnetic şi absorbant, unde e acea metropolă în care sta­bi­li­rea domiciliului era aproape im­po­sibilă? Unde e oraşul închis, ur­bea cazemată, puşcăria jindurilor? Unde e buretele Bucureşti? Metro­pola este acum îmbibată cu “ţărani”, cu ve­ne­tici, aşa încât niciun primar n‑avem de unde alege. Bucureştenii get-beget dau să fugă.

Îi atrag exact locurile care pe pripăşiţii în Capitală i-au făcut să ia drumul la oraş!

Buretele Bucureşti e supra­sa­tu­rat, sufocat, plin. Nu mai atrage, ci şterge. Îşi izgoneşte fiii ca pe nişte cifre scrise cu cretă pe-o tablă. Şter­sul cu buretele, oraşul epurat (nu pu­rificat, fiindcă, practic e mai mur­dar, mai impur, mai multietnic, fiind­că au năvălit arabii, chinezii, mol­do­venii!), este Capitala tuturor erorilor şi ororilor.

Din urbea băştinaşilor a deve­nit fief al bişniţarilor, drogaţilor, prostituatelor, boschetarilor, şuţilor, şmenarilor şi câinilor fără stăpân.

Nici parcuri sau scuaruri nu mai sunt, ca să depene nostalgii ultimii mohicani. O droaie de herghelii bez­­metice ale cailor putere, o puzderie de noxe şi decibeli, o-ntindere de asfalt şi gropi.

Oraşul euro-atlantic Bucureşti este un crematoriu, o hazna, o desti­na­ţie imundă din care (cu laşitate!) cei cu dare de mână (mai ales în­vâr­tiţii!) fug şi unde cei cu arta în­tin­sului mâinii (sau cu iuţeală de mână!) s-au pripăşit, prosperă şi bu­zunăresc.

Capitala este o sosire pentru cursa (fără oprelişti) a fărădelegii, o adresă mult-căutată şi primitor-pri­mitivă pentru practicanţii de josnicie umană şi vagabondaj. Am zis. Ei şi?