Căderea unui rege şi imposibilul şah mat

Sentinţa dată, în 30 ianuarie, în dosarul “Trofeul calităţii” readuce în discuţie o problemă veche, pe care o largă majoritate a cla­sei politice o doreşte intra­tabilă : finanţarea partidelor.

După condamnarea, în primă instanţă, la doi ani de detenţie cu execu­tare a fostului premier Adrian Năstase s-au spus şi se mai pot spune multe. La obiect şi în perspectivă. Se poate vorbi despre o premieră în Justiţia românească, despre in­dependenţa magistra­ţi­lor care au avut curajul să dea o ast­fel de sentinţă, într-un dosar care vizează un po­litician proeminent, pe care, în perioada 2000 - 2004, toată lumea îl percepea ca intangibil. Se poate vorbi despre sentinţele diferite date ce­lor implicaţi în dosar – diferenţa dintre numărul de ani de închisoare la care a fost con­damnat dl. Năstase şi cel al anilor ce le revin celorlalţi e sem­nificativă. Se poate vorbi despre faptul că ceilalţi par să nici nu conteze, atâta vreme cât unul dintre cei trei judecători s-a pronunţat strict în privinţa lui Adrian Năstase, pentru care a ce­rut achitarea, motivându-şi decizia cu ine­xistenţa fap­tei. Se poate vorbi despre conota­ţiile po­li­tice pe care unii le dau acestui proces şi condam­nă­rii care l-a succedat. Ori, în con­cepţia acelo­raşi, despre o strategie de credibi­lizare a D.N.A.-ului, în pragul redactării apro­piatului Raport MCV. Se poate vorbi despre impactul pe care această decizie îl va avea asupra carierei po­li­ti­ce a lui Adrian Năstase, dar şi despre pier­derile la capitolul imagine pe care le va suporta, în an electoral, P.S.D. Se poa­te vorbi despre posibile sciziuni pe care aceas­tă sentinţă le va crea în interiorul P.S.D. şi al U.S.L. Opiniile pro şi contra, subiective sau obiective, prag­matice totuşi (raportate fie la destinul politic al partidului/alianţei, fie la destinul politic şi la libertatea pe termen lung ale unora dintre in­divizi) par să indice deja o divizare.

Dincolo de toate acestea, nimeni nu vorbeşte despre problema care a fă­cut posibilă fapta care acum apare consem­nată într-un dosar penal de mare corupţie : finanţarea partidelor. Potrivit rechizitoriului, în 2004, Inspectoratul de Stat în Contrucţii a ini­ţiat organizarea simpozionului “Trofeul calităţii în construcţii”, un cadru în care, prin instituirea unor taxe de par­ticipare, se masca strângerea de bani pentru campania electorală.

Niciun partid politic nu pune degetul pe această rană. Asta deşi mecanis­mul predispune la clientelism politic şi la acte de corupţie. Din cauza modului în care se poa­te cumpăra cam totul în politica românescă, e loc de corupţie, de multă mediocritate şi meritocraţie în cantitate infimă. Din cauza legii finanţării partidelor s-a ajuns la naşterea şi prosperitatea baronilor de partid care, nu o dată, decid cine şi unde trebui numit, la posi­bilitatea ca şi nulităţile cu bani să-şi poată cum­păra/asigura o funcţie sau o candidatură. Aşa s-a ajuns ca, nu o dată, bugetul să fie spo­liat prin contracte oneroase oferite cadou oamenilor de afaceri din interiorul partidului ori simpli, dar genoroşi sponsori. Aşa s-a ajuns ca alţi reprezentanţi ai statului de drept (prieteni cu politicieni ai momentului sau doar îndatoraţi lor) să asigure un parcurs judiciar lin unui do­sar penal, pentru unul sau altul dintre spon­sori. Aşa e posibil ca fapte grave, cu iz penal, să treacă drepte simple dări de fapt.

Şi atunci e de mirare că majoritatea politicienilor (cu excepţia câtorva voci) nu vor modificarea legii? Mai contează câte un pion, fie el şi important, care cade din cauza unei erori personale, a unei greşeli a sistemului sau într-o demonstraţie de corectitudine? Nu. Sis­temul este cel care trebuie să aibă continuitate.