Caile falimentare romane

Cine a contribuit la ceea ce risca sa se numeasca falimentul C.F.R.-ului? Contributia si-o impart, e drept nu in cote egale, prietenii celor in ale caror maini au stat soarta si fondurile companiei si, intr-o masura mai mica, "nasii". Nasii trenurilor romanesti. Raportand ciupeala ultimilor la tunurile date prin intermediul si cu acordul sefilor, vi se va parea deplasata alaturarea celor doua categorii, in acest context. Si, totusi, unora dintre nasi trebuie sa le multumim pentru ca, nu numai ca ne-au oferit posibilitatea de a merge la jumatate sau la sfert de pret cu trenul, dar pe viitor ne ofera si alternativa de a intra in legenda ca Badea Cartan. Faptul ca nasii nu si-au onorat cotizatia catre societatea oficial remuneratoare, respectiv C.F.R.-ul, considerand ca, fiind stapani pe tren, au dreptul sa faca incasare directa (in jargon judiciar, luare de mita) a dus la desfiintarea multor trenuri. Considerate nerentabile. Adica, fara calatori...

In competitie cu acestia, la jecmanit bugetul public din contul C.F.R.-ului, au intrat - cu sanse superioare indiscutabile si prestabilite - prietenii "trezorierilor" institutiei. Nu a contat ca erau nulitati in materie de afaceri, nici ca unii aveau sereleul in garsoniere de 15 mp din blocuri muncitoresti, nu a contat ca si-au infiintat firmele cu doua zile inainte ca C.F.R.-ul sa anunte o licitatie care arunca in joc sume de la noua cifre in sus. Nu era nimic dubios, nu era nimic de obiectat. Iar perfuzia cu bani era fixata la vena lor in regim de urgenta.

Daca in perioada "de aur" a C.F.R.-ului - de epoca Necolaiciuc vorbim, pentru cei care au uitat de el de cand nimeni, nici macar anchetatorii nu mai stiu nimic, asteptandu-l cu un kilometru liniar de dosare penale -, institutia isi permitea sa cumpere sisteme de eliberat bilete in valoare de milioane de euro, barci si veste de salvare (da, ati cititi bine) de multe miliarde de lei, iata ca, la doar cativa ani C.F.R.-ul este aproape de faliment. Gari inchise, linii ferate date cu chirie pe motiv oficial ca C.F.R.-ul se mai degreveaza de cheltuieli, trenuri anulate pe motiv de nerentabilitate - urmat de refuz, logic -, al C.F.R.-ului de a presta servicii neprofitabile, trenuri la fel de infecte si de vechi, datorii imense ale companiei catre furnizorii de utilitati.

Distanta de timp dintre perioada de glorie si cea de agonie financiara, desi nu lunga, a fost programata cu migala inca din vremurile bune - in care, printr-un pix de-al "generalului" Neculaiciuc sau al oamenilor lui din sistem, prietenii puteau vinde companiei marfa la suprapreturi obraznice, puteau vinde macazuri uzate, de la fier vechi, la pret de macaz nou si poleit cu aur, chiar daca vechiturile riscau sa se blocheze si sa provoace saltul de pe linii al unui tren de calatori in plina viteza. Marturie stau vraf de ordonante de urgenta, hotarari de guvern, contracte cu clauze interpretabile, semnate toate din timp, in ideea ca nici sefia nu e vesnica, iar omul destept isi traieste clipa.

Celor care nu au mai fost de multa vreme cu trenul le recomandam sa plece, la un sfarsit de saptamana, la vreo 70 - 80 de kilometri de Timisoara, cu un tren personal. Pe ruta Timisoara - Cenad (localitate de frontiera U.E.), de exemplu. Nu sunt (inca) linii concesionate prietenilor. Dar sunt trenuri - cate mai sunt, jumatate fiind anulate - mizerabile si vechi, sunt gari inchise, sunt nasi care fac colecta si de la cei care urca in localitatile cu gari ferecate, si de la cei obisnuiti cu blatul. E adevarat, paguba creata de un nas C.F.R.-ului, la o cursa, poate fi de vreo cateva sute de mii de lei. Vechi. Insignifiant in comparatie cu tunurile date in 2003 - 2004. E o paguba pe care C.F.R.-ul o poate elimina, anuland trenuri. In privinta pagubelor create de sistemul clientelar, nu mai are nicio sansa.