Câini şi pisici maidaneze în căutare de stăpâni

Şchioapătă la fiecare pas, tremură sub picurii reci şi grei ai ploilor şi rabdă zile întregi de o foame cruntă, care le roade trupurile costelive. Resturile aruncate de la balcoane sau descoperite în gunoaie nu le sunt suficiente sutelor de câini maidanezi din Timişoara. Nici mângâierile pasagere ale oamenilor. Mulţi au fost aruncaţi în stradă chiar de către stăpânii lor. Alţii s-au născut „orfani”. O mână de oameni încearcă să le găsească noi stăpâni, care să îi îngrijească, iubească şi să îi facă să uite că au fost ai nimănui. Pentru că timişorenii nu i-au vrut, unii şi-au găsit cămine tocmai în Germania. Cei care nu îşi găsesc familii sunt sterilizaţi. Să nu aibă şi puii lor aceeaşi soartă...

Maidanezii – parte din peisajul urban timişorean

Îi vezi la fiecare pas, pe lângă ma­gazine, fabrici sau scări de bloc, lângă ghenele de gunoi. Sunt slabi şi flămânzi. Unii au răni grave cu care parcă s-au obişnuit. Le lipsesc ochi, lăbuţe sau urechi. Alţii târâie lanţuri grele după ei, lanţuri care le-au intrat adânc în car­nea gâtului. Sunt sute de câini comu­nitari şi încă mult mai mulţi pisoi fără stăpân în Timişoara, oraş candidat la capitală culturală europeană... Se hră­nesc cu ce găsesc, când au noroc. Unii sunt loviţi de maşini, alţii devin ţinta puştilor care vor să facă pe durii. Le dau foc, le leagă petarde de cozi, îi arun­că în apă, testându-le capacitatea de a supravieţui. Bătălia este rar câştigată de animăluţele-cobai... Pentru unii, nu destui, salvarea vine din partea zecilor de voluntari şi membri ai Asociaţiei Pet Hope, care se străduie să îi facă bine şi să le găsească un cămin. Nu reuşesc de fiecare dată... „Iubim animalele. Şi de aici încep unele dintre cele mai fru­moa­se bucurii şi împliniri pe care le trăim, dar totodată şi calvarul nostru. Bucu­rii? Fiecare animal salvat din ghearele morţii, din chinuri inimaginabile, că­ruia i-am găsit un cămin iubitor, redân­du-i dreptul la viaţă. Ochii lor care ţi se întipăresc în suflet fără să te mai poată părăsi vreodată. Blândeţea şi fideli­tatea cu care îţi sărută mâna în semn de mulţumire că ţi-ai rupt din timp să te apleci asupra lor, în ciuda faptului că au dureri, că sunt flămânzi de multe zile, le este frig sau cald, nemaivorbind de loviturile îndurate de la oameni care îi alungă în mod constant, deşi nu le-au făcut niciun rău. Nu mai au niciun motiv să aibă încredere în oameni, dar o fac în continuare”, sună trist una dintre vocile celor de la Pet Hope. Se întâlnesc frecvent în şedinţe cu volun­tarii şi se întreabă ce au reuşit să facă şi ce ar mai putea face pentru ani­malele străzii. Sunt prea multe, iar ei prea puţini.

Poveşti fără de sfârşit

Câţi câini şi pisici au reuşit să cu­leagă de pe stradă, membrii Pet Hope nu ştiu. Au pierdut de mult numărul. Multe dintre animale au stat în „gaz­dă” în casele lor, câte cinci, şase o da­tă, până li s-au găsit stăpâni. Unii „or­fani” şi-au găsit cămine peste graniţă, alţii în judeţ, iar unii în tărâmul făr’ de nume. Dintre cei norocoşi, membrii Pet Hope îşi amintesc de căţeluşa Lilu. A fost preluată în urmă cu doi ani de la adăpostul „Colţ Alb”. Era doar un pui de trei luni care avea tâmpla spartă, fie pentru că s-a luptat cu alţi câini pentru hrană fie din „bunăvoinţa” unui cetă­ţean care a folosit-o ca minge de base­ball . „Niciun veterinar nu i-a acordat vreo şansă de supravieţuire. Dar Lilu ne-a surprins cu dorinţa ei de viaţă în scurt timp. O săptămână mai târziu, în care a dormit aproape non stop, şi după multe tratamente administrate, a început să-şi revină. A fost un miracol nu numai pentru noi, dar şi pentru medicii veterinari care s-au  ocupat de ea. A avut apoi norocul de a fi adoptată de o familie iubitoare din judeţ, unde a alinat până în ultima clipă suferinţa noii sale stăpâne care suferea de can­cer”... Lupta cu moartea a fost câşti­gată şi de către Whisky. Căţeluşul a fost luat, anul trecut, de la adăpostul Casa Câinelui, împreună cu alţi cinci puiuţi. Avea jigodie, o boală de regulă fatală. Din nou, şansele lui de supravieţuire erau aproape inexistente. „Şi totuşi...cu ajutorul unui ser special produs de un reputat medic veterinar din Timişoara, la iniţiativa unui student de la Facul­ta­tea de Medicină Veterinară, tratamen­tul fiind experimental în România, Whis­ky a avut o recuperare completă. Deşi câinii nu râd, Whisky o face. Se pare că el este excepţia de la mai multe reguli”. Un alt căţel oropsit, dar cu o poveste cu final fericit este Stupsi. În ajunul Anului Nou, o membră a asocia­ţiei s-a dus cu doi căţeluşi bolnavi, pe care îi cazase la ea, la veterinar. În tim­pul consultaţiilor puilor, o fetiţă a intrat în cabinet cu un căţeluş de doar o lună, grav rănit. Avea o plagă enormă la gât, atât de mare încât pur şi simplu se vedea înăuntrul corpului. Era singurul supravieţuitor dintre toţi frăţiorii lui sfâ­şiaţi de câini mai mari, probabil. Pentru că pe stradă nu ar fi supravieţuit nici câ­teva ore, a fost şi el luat acasă împreu­nă cu ceilalţi doi căţeluşi. Stupsi a su­pravieţuit şi, prin efortul unei femei din Germania, care adoptase deja un căţel al nimănui din România, unde venise personal să îl preia, câteva luni mai târziu, Stupsi şi-a găsit şi el o familie pe tărâmurile bavareze, în zona lacului Starnberg, unde trăieşte şi în prezent, la propria lui vilă… Sunt însă multe şi poveştile cu final nefericit. Idefix, un căţel alb şi sârmos ca şi căţeluşul lui Asterix din desenele animate, şi-a găsit cu greu un „foster”, un cămin provi­zo­riu. Apoi, când norocul părea să îi fi su­râs şi lui, s-a întâmplat nenorocirea. Colegii de la asociaţia din Germania i-au găsit acestuia o familie adoptivă, iar Idefix urma să plece cu primul trans­port. Din păcate, deşi fusese mereu un căţeluş vesel şi sănătos, cu trei zile înainte de plecare Idefix a început să dea semne de boală, cel mai probabil ji­godie în formă nervoasă. A fost urgent internat la veterinar şi părea că se sim­te mai bine, însă, chiar în ziua dinain­tea transportului, a pierdut lupta cu moartea.„Această poveste, cu un final atât de tragic, ne-a marcat pe toţi, inclu­siv prin absurdul situaţiei de a fi reuşit să îi construim un viitor unui animăluţ nefericit, pentru a-l pierde apoi în faţa bolii. Însă, un alt căţeluş din grija noas­tră, Beegie, a avut astfel şansa să plece în locul lui Idefix spre o nouă viaţă fru­moasă în Germania. Aşa că rămânem cu durerea pentru Idefix în suflet, şi încercăm să vedem şi părţile bune din unele nefericiri”. Iar poveştile fericite şi nefericite despre „orfanii” mem­brilor  Pet Hope sunt atât de multe, şi alte zeci se adună zilnic...

Apel la solidaritate faţă de animalele străzii

Pentru iubitorii animalelor este un calvar faptul că trebuie să trăiască zi de zi şi noapte de noapte cu adevărul atât de dureros: că nu îi pot ajuta pe toţi câinii şi pisoii care bat străzile Timi­şoarei, singuri. Sunt zilnic zeci de ca­zuri disperate, animale rănite, înfo­metate sau bătrâne, fără nicio şansă la un cămin nou. Membrii Pet Hope alear­gă la autorităţile competente să ceară sancţionarea abuzurilor împotriva ani­malelor, dar adeseori rămân doar cu se­sizările formulate şi cu gustul amar al lipsei unui răspuns. Pierd zilnic anima­le pentru care au făcut tot ce au putut. Suferă pentru fiecare dintre ele. „Sun­tem descurajaţi în faţa celor care îşi tra­tează animalele ca pe obiecte dispen­sabile o dată ce s-au plictisit de ele. Ne înfurie atitudinea autorităţilor care în­că nu au înţeles că au obligaţia legală, să nu mai pomenim de cea morală, de a se implica activ, în mod real. Uneori ne simţim descumpăniţi, lipsiţi de energia necesară pentru a continua...Dar, de fiecare dată revenim. Pentru că încă mai credem că eforturile noastre nu vor fi în zadar. Nu mai vrem animale fă­ră stăpân pe stradă, suferinde, ago­nizând de durere, flămânde, însetate şi hăituite...”. Membrii şi voluntarii Pet Hope au înţeles în scurt timp că le e im­posibil să culeagă toate animalele de pe stradă, să le aducă acasă şi să le caute stăpâni. Nu mai au spaţiu, iar multe nu sunt adoptate luni de zile, poate nicio­dată. Nici înfiinţarea unui adăpost nu este soluţia pentru rezolvarea proble­mei. De ce? „Pentru că ne-am supra-aglo­mera într-un timp foarte scurt , iar adă­postul nostru ar deveni un lagăr de ex­terminare a celor pe care de fapt ne-am propus să-i protejăm. Soluţia? Tratarea efectului şi nu a cauzei: sterilizarea în masă a tuturor câinilor care nu au drept de montă, alternativa fiind plata unei taxe la bugetul local pentru fiecare câine nesterilizat. Poate părea o soluţie dras­tică şi nepopulară, pentru care s-ar pu­tea ca mulţi să ne condamne, însă într-o Românie în care abandonul câinilor este un fenomen de amploare, nu cre­dem că există un alt remediu civilizat. Majoritatea ţărilor europene şi multe oraşe din România au impus această taxă. Ne surprinde că tocmai capitala Banatului întârzie şi ezită”, precizează reprezentanţii Pet Hope. Pentru că nu au unde să preia animalele fără stăpân, Pet Hope se va concentra în continua­re pe campania de sterilizare în masă, demarată de curând împreună cu au­torităţile locale, căutând totodată dori­tori să adopte căţei şi pisici. Pentru ste­rilizări, membrii asociaţiei achită ma­nopera medicilor veterinari – câte 50 lei pentru un câine, şi împart costurile cu Primăria Timişoara, care achită materialele necesare sterilizărilor (50 lei per câine), în timp ce serviciul de ecarisaj Danyflor ajută la prinderea câinilor, transportarea lor la cabine­te­le veterinare şi returnarea lor în teri­toriu. Proiectul abia a demarat, dar în cinci zile de muncă, au fost sterilizaţi peste 40 de câini fără stăpân, iar cei care au avut şi alte probleme rezol­vabile chirurgical (de ex. tumori) au beneficiat şi de aceste intervenţii.

Tot pentru a le găsi mai repede că­mine zecilor de câini „orfani”, membrii Pet Hope au reuşit să obţină şi permi­siunea de a amplasa câteva ţarcuri la Muzeul Satului, în cadrul Festivalului Plai. Iar pentru a atrage atenţia asupra animăluţelor, zece tinere vor prezenta creaţii vestimentare ale designerului Alexandra Filip, bineînţeles defilând cu animăluţe în braţe sau purtându-le în lesă. Şi căţeii vor avea hăinuţe de gală, create de acelaşi designer. Timişorenii care vor dori să adopte un animăluţ o vor putea face pe loc, cu promisiunea că îl vor îngriji şi iubi. În tot acest timp, zeci de pisici şi câini ai nimănui vor trebui să ducă pe mai departe lupta cruntă pentru supravieţuire, şi alţii vor pierde în faţa ignoranţei sau vor înfrun­ta ploile reci, flămânzi şi bolnavi, aştep­tând o mângâiere. Un stăpân.