Dintr-o motivaţie paralelă cu criza şi austeritatea bugetară, în acest an a fost reluat programul social de acordare a ajutorului de 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator elevilor şi studenţilor care se încadrează sub pragul venitului minim garantat. În Timiş, continuarea acestui program, lansat în 2004 de Guvernul P.S.D., este considerată inutilă şi de neînţeles, în condiţiile în care, din motive ce ţin de lipsa de bani şi economiile bugetare, le-au fost ajustate negativ salariile până şi profesorilor debutanţi. În plus, oameni din sistem susţin că, în ceea ce priveşte acest program şi cadrul legal care îl reglementează, mai e destul loc pentru fraude şi „spolieri” ale bugetului de stat.


Un cincinal de ajutor informatic

Ideea acordării unui ajutor necesar pentru achiziţionarea unui calculator elevilor şi studenţilor nevoiaşi s-a născut în spiritul politicii sociale pre-electorale dusă de guvernarea P.S.D., în 2004. Atunci a fost adoptată Legea 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.
Astfel, copiilor şi adolescenţilor cu venituri extrem de mici, dornici să se iniţieze în tainele informaticii, Guvernul le-a asigurat 200 de euro, sub forma unor bonuri valorice. Acest prag maximal a stârnit discuţii încă de când a fost adoptată legea, în sensul că puţine firme de calculatoare aveau în stoc sau puteau face rost de calculatoare de 200 de euro care să se încadreze în acest plafon, la configuraţia minimă stabilită prin lege : procesor 2 Ghz, 1 GB RAM şi 160 GB hard-disk. De aceea s-a bănuit că atât valoarea, cât şi configuraţia stabilite au fost realizate cu scopul de a favoriza anumite firme de profil, cu stocuri pregătite de computere cu componente ieftine şi de proastă calitate sau second-hand.
Acesta este unul dintre motivele pentru care anul trecut, odată cu anunţarea primelor măsuri de austeritate, s-a decis suspendarea finanţării programului. Proiectul a fost însă, reluat în acest an, în aprilie, găsirea unor noi fonduri nefiind văzută prea bine în sistem, în condiţiile în care cadrele didactice au făcut obiectul unor ajustări salariale drastice. 


200 de euro pentru cei ce trăiesc cu zece euro pe lună

Abia în acest an, odată cu reluarea programului, Ministerul Educaţiei a găsit de cuviinţă să facă o evaluare globală a acestuia, ajungând la concluzia că până în prezent au fost acordate peste 22.000 de calculatore, din care peste 600, în Timiş. Concluzia şocantă a acestei evaluări este, însă, venitul brut al celor cărora li s-a acordat ajutorul financiar, care, în medie, este de 48,06 lei. Fiind vorba de venit brut, nu net, concluzia e că beneficiarii acestui program social reuşesc performanţa de a trăi cu zece euro pe lună, lucru extrem de greu de crezut, de unde bănuiala că, de fapt, şi acest program ar fi avut printre beneficiari nu copii, ci părinţi vânători de ajutoare sociale, din categoria celor fără niciun venit, dar cu vile şi limuzine, precum cei descoperiţi la controalele recente făcute de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. Pentru că, în familiile cu un astfel de venit pe cap de membru, până şi achitarea facturii lunare de electricitate pare imposibilă, lucru care ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte justa utilizare a tichetelor valorice pentru achiziţionarea unui computer.
De la reluarea programului, în judeţ au fost înregistraţi 174 de beneficiari, 166 din învăţământul preuniversitar şi opt din mediul universitar. În total, sunt în evaluare, în judeţ, 259 de cereri făcute de elevi, şi 11 formulate de către studenţi, care pot beneficia şi ei de acest program. 
În varianta nouă a acestui program, cele mai multe solicitări au fost făcute de elevi de la şcoli din judeţ, fiind destul de puţine cereri în Timişoara. Au fost şase cereri la Grupul Şcolar „Sfântu Nicolae”, din Deta, 11 la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, zece la Şcoala Generală cu clasele I - VIII Balinţ, opt la Şcoala Generală Beregsău Mare, 14 la Şcoala Generală Checea, zece la Şcoala Generală Darova, nouă la Şcoala Generală Mănăştiur, 14 la Şcoala Generală Moraviţa şi zece la Şcoala Generală Răchita.
Având în vedere că majoritatea beneficiarilor sunt elevi din comune sau sate sărace, localităţi cu foarte mulţi beneficiari de ajutoare sociale, s-a speculat că, de fapt, în destul de multe cazuri, respectivele tichete valorice ar fi vândute, pe un sfert sau o treime din valoare, unor magazine de profil, care apoi le decontau de la Ministerul Educaţiei. În sprijinul acestei variante vine faptul că, în acest an, din cei 174 de beneficiari timişeni ai ajutorului pentru achiziţionarea unui calculator, o bună parte nu au adus la şcolile la care învaţă documentele din care să reiasă cumpărarea efectivă a calculatorului. Ceea ce înseamnă că e posibil ca tichetele să fi fost tranzacţionate pe bani, de către părinţi.
În plus, potrivit legii, calculatorul astfel cumpărat nu poate fi înstrăinat timp de trei ani, cei prinşi că au vândut calculatorul fiind obligaţi să restituie ajutorul financiar de 200 de euro. Problema e că nici Inspectoratul Şcolar, nici şcolile la care învaţă aceşti elevi, mai ales după noile valuri de disponibilizări, nu au personalul necesar verificării existenţei acestor calculatoare subvenţionate la domiciliul beneficiarilor programului „Euro 200”.


Justificarea continuării acestui program, sub semnul întrebării

Fost inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, profesorul Dumitru Tomoni spune că în ultimii doi ani nu au fost probleme legate de derularea acestui program, în sensul existenţei unor reclamaţii din partea unor părinţi sau elevi care să acuze că au fost excluşi nejustificat din lista beneficiarilor eligibili. În opinia sa, însă, ar fi trebuit să se analizeze foarte serios dacă e justificată continuarea acestui proiect. „Atunci când a fost lansat, prin 2005, poate că îşi găsea justificare, în sensul că preţul calculatoarelor era încă destul de mare. Acum însă, nu ştiu dacă se mai justifică o continuare a sa, pentru că s-au ieftinit destul de mult computerele, iar părinţii posibililor beneficiari ar putea găsi şi alte variante de achiziţionare a unui calculator”.
În plus, derularea acestui program i se pare lui Dumitru Tomoni inutilă, în condiţiile în care calculatoarele nu sunt însoţite de softuri educaţionale : „Fără să li se dea nişte programe educaţionale, majoritatea copiilor pot transforma aceste computere în instrumente de pierdere a timpului, utilizându-le pentru jocuri, pentru filme sau pentru căutarea pe internet a unor lucruri de senzaţie, neadecvate vârstei lor”. Opinia acestuia este că programul trebuia gândit altfel, în sensul că elevilor sau studenţilor beneficiari trebuia să li se dea câteva variante de softuri educaţionale, să li se furnizeze manuale on-line, caiete interactive sau culegeri de probleme în format electronic.


Fără softurile necesare, calculatoarele se dau degeaba

Profesorul Ilare Bordeiaşu, şef de catedră la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, susţine că banii alocaţi de Ministerul Educaţiei pentru continuarea programului „Euro 200” ar fi putut fi mult mai eficient utilizaţi pentru plata salariilor profesorilor. „Se oferă prin acest program calculatoare de cine ştie ce calitate pentru o serie de elevi, în condiţiile în care nu se asigură fondul de salarii pentru profesori. Până la urmă, cadrele didactice sunt cele care asigură un învăţământ de calitate, nu calculatoarele care, în cele mai multe cazuri, pot fi folosite doar pentru jocuri sau navigat pe internet în scopuri care nu au nicio legătură cu educaţia. Ministerul investeşte nişte bani fără să aibă habar în ce. Degeaba îi dai unui copil nevoiaş un calculator, dacă nu îi dai şi softurile aferente pentru utilizarea respectivului computer, softuri care pot fi cu mult mai scumpe decât calculatorul în sine. Fără aceste softuri, îl obligi să folosească programe fără licenţă, piratate”.


Dependenţa de calculator, la fel de periculoasă ca şi cea de droguri

Deficienţele subliniate de cei doi profesori nu sunt singurele. Medicul timişorean Mircea Tiberiu, preşedintele Societăţii Naţionale de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România, spune că şi la copiii şi adolescenţii din Timiş a fost remarcată tendinţa de a prefera timpul petrecut în faţa calculatorului activităţilor recreative în aer liber. „Sunt destule cazuri în care copiii ajung să fie dependenţi de utilizarea internetului sau de un anumit joc pe calculator. Iar familiile nu pot, adesea, să identifice atunci când e vorba de o preocupare patologică pentru joc pe calculator sau pentru utilizarea internetului, pentru că nu conştientizează că sunt programe care efectiv dau dependenţă, la fel ca în cazul stupefiantelor”, mai spune dr. Mircea Tiberiu.


Rezultate contrare scopului propus

Dacă Ministerul Educaţiei nu şi-a bătut capul să evalueze efectele acestui program, doi sociologi americani „detaşaţi” în România, Ofer Malamud, profesor al Universităţii din Chicago, şi Cristian Pop-Elecheş, de la Universitatea Columbia, au realizat un studiu cu privire la impactul proiectului „Euro 200”. Rezultatele au fost concludente : copiii beneficiari ai programului au redus cu 3,5 ore săptămânal timpul petrecut în faţa televizorului, dar şi cu 2,3 ore timpul dedicat lecţiilor, înregistrând rezultate mai proaste la învăţătură. Potrivit acestui studiu, 70% dintre beneficiarii programului „Euro 200” folosesc calculatorul pentru jocurile electronice şi doar 20% folosesc software-uri educaţionale.
Principalul vinovat pentru această finalitate lamentabilă a programului este Ministerul Educaţiei, care nu a dat nicio indicaţie comercianţilor-furnizori ai calculatoarelor subvenţionate să instaleze soft educaţional, deşi deţinea un pachet de 530 de lecţii multimedia, care tratau, pentru diferite clase, subiecte de matematică, biologie, fizică, IT, geografie, istorie şi chimie. Cei doi cercetători au ajuns la concluzia că programul M.E.C. duce la rezultate comportamentale negative, ce merg până la scăderea interesului pentru continuarea studiilor. Conform studiului, ce a cuprins peste 800 de familii beneficiare ale programului, copiii care au primit calculator dorm, în medie, cu cel puţin jumătate de oră mai puţin.