Campanie naţională pentru promovarea adopţiilor de copii, demarată la Timişoara

O campanie naţională de informare şi sensibilizare a popula­ţiei cu privire la problema adopţiilor a luat startul la Timişoara, sub egida asociaţiei Ador Copiii. Părinţi adoptivi, specialişti în domeniul protecţiei copilului şi psihologi şi-au dat întâlnire, la finele săptămânii trecute, pentru a dezbate problemele legate de adopţii. Acest prim pas va fi urmat de o serie de  sesiuni şi dezbateri care vor fi organizate în marile oraşe ale ţării. Vestea bună e ca, începând de anul viitor, procedura prin care trebuie să treacă un copil din centrele de plasament pentru a fi declarat adoptabil va dura maximum un an, în loc de chiar cinci ani, aşa cum se întâmplă acum. În Timiş, 25 de copii au fost declaraţi adoptabili în acest an, pentru alţi 25 dosarele fiiind în lucru.

Grup de suport pentru părinţii adoptivi

Pentru că fiecare copil are dreptul la o familie şi la o viaţă normală, au fost lansate campanii intensive pentru mo­dificarea legii adopţiilor, astfel încât această procedură să nu mai dureze ani de zile. Ani în care copiii abandonaţi cresc fără a şti ce înseamnă dragostea unui părinte, suferind astfel traume emo­ţionale care le vor afecta dezvoltarea.

Asociaţia Ador Copiii, din Timişoa­ra, a lansat o campanie naţională de promovare a adopţiilor. Primul pas a fost făcut cu o dezbatere pe problema­tica adopţiilor, care a avut loc vineri. La întâlnire au participat familii adop­tive împreună cu copiii lor, cele atesta­te ca familii adoptive, dar şi familii care doresc să adopte şi sunt în faza de înţelegere şi cunoaştere a adopţiei. La discuţii au luat parte şi par­teneri ai asociaţiei şi persoane publice care susţin misiunea Ador Copiii.

Vineri, la Timişoara, a fost lansat proiectul “Sistemul de protecţie socia­lă nu înseamnă Acasă! Adoptă un copil şi întregeşte-ţi familia”.

Simona Czudar, fondator şi pre­şe­dinte al asociaţiei Ador  Copiii – Comu­ni­tatea familiilor adoptive, spune că este o campanie naţională, dusă în colabo­rare cu Direcţiile de Protecţie a Copilului, care are ca scop informarea socie­tăţii civile despre ce înseamnă adopţia, despre problemele cu care se confrun­tă o familie adoptativă, înainte şi după acest pas, şi încercarea de aflare a mo­tivului pentru care există un număr mare de copiii abandonaţi şi un număr mic de copii adoptabili. Tot  Simona Czu­dar spune că asociaţia coordonează gru­puri de suport pentru familiile adoptive şi desfăşoară servicii de consiliere în vederea dezvoltării abilităţilor paren­tale a părinţilor adoptivi, şi se adre­sează atât familiilor biparentale, cât şi celor monoparen­tale care au adoptat, care urmează să adopte şi care ocro­tesc copii în plasa­ment fa­milial, încre­dinţare în vederea adop­ţiei. “Părinţii adoptivi trebuie să ştie că au un grup de sprijin şi trebuie să ne unim forţele cu alte asociaţii şi instituţii de protecţie a copilului care sprijină adopţia. Ne-am propus ca adopţia să fie înţeleasă ca o măsură de integrare în familie şi nu ca o măsură de protecţie socială. Prin ac­ţiunile Ador Copiii, cei ce se îndreaptă spre adopţie trebuie să înţeleagă şi să conştien­tizeze despre acest pas mai multe decât ceea ce este scris pe lista de ac­te necesare şi din­colo de proce­sele ju­ridice care trebu­iesc urmate”, mai spu­ne Simona Czudar. 

Declaraţi adoptabili în maximum un an de la abandon

Preşedintele Ador Copiii conside­ră că procedurile de adopţie în România sunt încă foarte greoaie, singura veste bună fiind aceea că modificările la Le­gea adopţiilor, care vor intra în vigoare din anul viitor, prevăd reducerea pe­rioadei procedurilor pentru declararea adoptabilităţii copiilor abandonaţi la maximum un an, iar rudele până la gra­dul patru vor fi doar înştiinţate de si­tuaţia lor, nu convinse să-i înfieze.

Din februarie 2012, când va intra în vigoare noua lege a adopţiilor, copiii abandonaţi îşi vor găsi mai uşor fami­lii. În prezent, în sistemul de protecţie există 70.000 de copii, iar mulţi dintre ei nu au fost adoptaţi din cauza proce­durilor greoaie, a numărului mic de specialişti şi a indiferenţei unora din­tre cei care le decid soarta. “Din cei 70.000 de copii abandonaţi la nivel naţional, copii care au situaţii juridice incerte, blocaţi în sistem, doar 1.500 sunt de­claraţi adoptabili, de aceea încurajăm adopţia. În Timiş sunt 50 de dosare în lucru şi doar jumătate dintre aceşti copii au fost declaraţi adoptabili. Spe­răm ca procedurile să se restrângă la maximum un an şi nu să dureze peste trei ani, ca până acum”, declară repre­zentanta asociaţiei Ador  Copiii.

Adopţia, un proces dificil şi lent

Faptul că procedeul adopţiilor copiilor din centrele de plasament este dificil în prezent este confirmat şi de către reprezentanţii Direcţiei Genera­le de Asistenţă Socială şi Protecţia Copi­lului Timiş. Potrivit acestora, până acum copiii abandonaţi aşteptau chiar şi cinci ani să poată fi aleşi de familiile care voiau să îi adopte. Anul trecut, doar 33 de copii din Timiş au primit sentinţe definitive şi irevocabile pentru a putea fi adoptaţi, iar în acest an au fost defi­nitivate cinci adopţii, alte dosare aflân­du-se în diverse stadii ale procedurii de adopţie. Semnalele legate de aceste adopţii sunt încurajatoate în judeţ unde, anul trecut, Direcţia Generală de Protec­ţie a Copilului şi Asistenţă Socială a organizat 12 cursuri de pregătire pentru familiile care doresc sa adopte un copil, iar procedura adopţiei interne a fost deschisă pentru 53 de copii din judeţ. De asemenea, pe rolul instanţelor timişene de profil se mai află dosarele a încă peste 60 de copii cu propunere de des­chi­dere a procedurii adopţiei interne, obser­vându-se o creştere a acestor solicitări cu aproape 100% faţă de anul 2009.

Pe de altă parte, vestea bună este aceea că, în Timiş, s-au mai împuţinat cazurile de copii abandonaţi de familii şi preluaţi în custodia statului – 42 de copii au fost abandonaţi de mame anul trecut, faţă de 44, în 2009 şi în 2007, sau faţă de 2006, când au fost şi mai mulţi, 63.

În cazul copiilor părăsiţi în spitale şi maternităţi se încearcă, în primul rând, reintegrarea acestora în familia natura­lă (oferirea de suport mamei sau fami­liei, astfel încât să-şi poată lua copilul acasă), iar dacă acest lucru nu este posi­bil, atunci minorul este plasat fie în fami­lia lărgită sau la rude, fie într-o familie de plasament, la asistent maternal pro­fesionist sau într-un centru de plasament.

Ca şi cauze predilecte ale aban­do­nului copiilor nou-născuţi în maternităţi, asistenţii sociali timişeni au identificat săracia şi analfabetismul mamelor, in­existenţa comunicării între pacienţi şi me­dicii de familie, precum şi lipsa unei protecţii sociale efective. (D.M.)

Ascunderea adevărul îi creeză copilului adoptat o identitate falsă

Copiii adoptaţi nu diferă aparent cu nimic de copiii crescuţi în familiile naturale. Totuşi, o singură privire de a lor sau gesturi trecute aproape neobservate de cei care nu le cunosc povestea le trădează drama pe care o poartă în suflet. În timpul întâlnirii de vineri de la Asociaţia Ador Copiii, micuţii părinţilor care au participat la dezbateri s-au jucat într-o cameră alăturată, supravegheaţi îndeaproape de voluntari.

Cei mai mulţi au preferat să deseneze, unii au făcut baloane de săpun, iar alţii s-au mulţumit să privească la jocurile celorlalţi. Respectând dorinţa părinţilor vom folosi pseudonime pentru micuţii adoptaţi. S-au remarcat dintre aceştia Andrei, sora lui, Ioana, şi Călin. Andrei are nouă ani şi a fost adoptat când avea doar şase luni. La nici un an diferenţă, mama sa a născut o fetiţă, pe Ioana. Cei doi fraţi se comportă ca atare, deşi cunosc adevărul. Sunt o familie şi acest fapt e tot ce contează. Sunt copii talentaţi şi inteligenţi. Ceva din privirea lui Andrei te pune însă în gardă cu privire la cuvintele pe care urmează să le foloseşti în dialog, precum „mama”, „tata” sau „acasă”. Crede că fiecare om trebuie să aibă copii şi nu concepe altfel.

Călin, un băieţel de şase ani, adoptat de curând, se află încă în perioada de acomodare cu noua familie şi îi vede pe toţi cei din jur ca rivali. A stat de mic cu o familie de asistenţi maternali, iar când a fost adoptat, s-a simţit părăsit de cei dintâi. Ca să se apere, a adoptat un comportament de rebel.

La fel procedează şi alţi micuţi pentru care perioada de acomodare încă nu a trecut, iar prin gândurile lor mai trec încă, des, amintiri cu părinţii naturali sau cu îngrijitorii din centrele de plasament unde au conştientizat lipsa dragostei materne.

Specialiştii în domeniul protecţiei copilului consideră că adopţia trebuie făcută la vârste cât mai fragede, chiar dacă, uneori, mai există cazuri în care copilul adoptat are probleme de adaptare, care pot genera tulburări comportamentale. Problemele, de obicei, sunt legate de selecţia în adopţii, de capacitatea copilului de a se integra, de aceea procesul de adopţie ar trebui să se facă la vârste cât mai mici, pentru că cu cât copilul e mai mic şi trăieşte mai mult în familia care îl adoptă, cu atât se adaptează mai uşor.

Tot la fel, este recomandat ca familia adoptivă să îi spună copilului încă de la câţiva anişori adevărul despre familia naturală. „Noi şi specialiştii noştri recomandăm părinţilor adoptivi să le spună celor mici adevărul despre identitatea lor încă de pe la vârsta de trei sau cinci ani, când se pot folosi poveşti terapeutice, să alegi o cale prin care aceştia să crească cu ideea şi să o accepte, să le fie povestit într-o manieră îndulcită, ceea ce nu se poate face la vârste mai mari sau când e deja adult. Atunci va fi un şoc puternic, dacă va afla că a trăit în minciună. Nespunându-i din vreme adevărul, îi creezi copilului adoptat o identitate falsă”,mai spune Simona Czudar.

Oricum, un copil abandonat va resimţi toată viaţa, într-un fel sau altul, efectele acestei traume emoţionale, spun psihologii, arătând că situaţia devine cu atât mai gravă cu cât copiii înaintează în vârstă şi cresc într-un centru de plasament, fără a cunoaşte dragostea părinţilor şi căldura unui cămin. “Din punct de vedere psihologic, traumele abandonului sunt mutilări sufleteşti, traume de natură permanentă ce vor dura de-a lungul vieţii. Aceşti copii vor rămâne inadaptaţi la orice forme de ataşament, de dezvoltare a unor relaţii normale. Când ajung la maturitate, fac exact ca părinţii lor, urmează aceleaşi paternuri sau, dimpotrivă, vor cădea în cealaltă extremă, vor fi părinţi care vor încerca să supracompenseze cele trăite de ei, îşi vor lua copiii peste tot cu ei, fiind excesivi de grijulii“, spune psihologul Mihaela Dăescu, de la Centrul “Sfânta Maria” din Timişoara.