Cand "sufleorii" devin indispensabili

Pe 24 iulie, politistii romani de frontiera si-au serbat 143 de ani de existenta. Anul acesta, insa, a fost prima lor aniversare in calitate de aparatori ai frontierei externe a U.E. Un rol care atrage dupa sine nu doar un sentiment de mandrie si satisfactie, ci si noi factori de risc la adresa noastra, ca membri ai unei entitati politice in plina expansiune, si implica, din partea lor, o responsabilitate uriasa.

Libera circulatie si relaxarea contro-lului vamal, doua drepturi democratice de care beneficiem si noi din 1 ianuarie, isi au, insa, si reversul : o expansiune a infractiunilor de crima organizata transfrontaliera — de la trafic de minori, de persoane, de carne vie, la trafic cu droguri si cu armament — si o posibila aparitie a unor acte de terorism conexate cu astfel de retele de criminalitate organizata transnationala. De succesul sau de esecul misiunilor de la frontiera poate depinde si siguranta noastra. In conditiile in care controlul in vama se face prin sondaj, ipoteza descoperirii, prin vigilenta sau fler, a unor infractiuni isi reduce simtitor sansele. Un rol major va trebui sa-l joace informatia. Daca schimbul de informatii si-a aratat, pe zona de vest, eficacitatea in destructurarea unor retele transnationale de crima organizata, de contrabanda, la informatia venita dinspre societatea civila, lucrurile nu par sa stea foarte bine.

O dovada ca lipsa de informatie duce la insuccese grave sunt doua rateuri inregistrate in zona, pe linia traficului cu droguri (puse pe seama unei legislatii alambicate care duce la situatii gen lauri pentru toata lumea in caz de succes, lipsa de vinovati in caz de rateu). Sa ne amintim cand, in decembrie 2003, prin Vama Cenad trecuse fara probleme o masina ticsita cu peste 100 de kilograme de heroina. Au depistat-o vamesii unguri, care avusesera informatia. La noi, se invocase scuza ca nu avem fonduri pentru informatori, deci nu avem informatia, s-a dat o mustrare, contestata si castigata in instanta, dupa care a intervenit tacerea si o complacere in noroiul aceleiasi legislatii deficitare. In februarie 2004, nici vamesii, nici Crima Organizata, nici politistii de frontiera nu au avut informatia care sa duca la descoperirea unui plus de 60 de kilograme de heroina. Iar pe motiv de legislatie incerta, nu s-au incumetat sa dezmembreze o limuzina in care gasisera inca pe atata drog. Asa s-a nascut cazul "Heroina la Guvern" care, la o luna de la aderare, ne-a aruncat in penibil in fata lumii.

In fata colaborarii cu opinia publica, se pare ca doi factori sunt piedica. In primul rand, fondurile mici pe care le au la dispozitie, pentru informatori, institutiile abilitate (intr-o lupta eficienta dusa impotriva criminalitatii organizate, cu atat mai mult a celei transfrontaliere, nu se poate miza doar pe simt civic si pe spirit patriotic). In al doilea rand, "mana de lucru" foarte tanara si fara experienta. In Politia de Frontiera, ca si in Politie de altfel s-a pus un foarte mare accent in ultimii ani pe personalul foarte tanar, care nu avusese nicio tangenta cu profesia, in detrimentul "batranilor" deveniti indezirabili in ciuda experientei si a sistemului de informatii pe care le aveau si inainte ca locul sa le fie ocupat de cineva care sa se ridice macar la valoarea lor profesionala. Si, un semnal de alarma, in Politie, efectele acestei strategii se resimt deja.

Noua scena pe care ne aflam ii ofera si Politiei de Frontiera un rol care va avea succes doar in prezenta "sufleorilor".