Cand viata are pret de janta

O limuzina neagra tasneste in noapte, trece ilegal pe culoarea rosie a semaforului, omoara o batrana care traversa strada regulamentar, pe culoarea verde, intra apoi bezmetica in intersectie, isi pierde traiectoria, "rade" trei masini parcate regulamentar si dispare in noapte. S-a intamplat, marti seara, in Timisoara, pe o artera intens circulata. Sofer, B. Raul – un pusti de bani gata, dupa limuzina care i-a fost data pe mana.

Un accident cu multe similitudini cu cel in care a fost implicat Adrian Cocoana – devenit, dupa tragedia pe care a comis-o, prototipul soferului de bani gata care, sub pneurile limuzinei de multi cai-putere, calca, de-a valma, legi si oameni. Sau victima presei si a anchetatorilor, in acceptiunea avocatilor apararii. In ambele accidente apare limuzina, ca piesa de rezistenta, viteza, sfidarea regulilor de circulatie, uciderea unui om nevinovat si, ca punct culminant, lipsa responsabilitatii, incununata cu o degradanta fuga de la locul accidentului. Cauzata, cica, de spaima de represalii. Diferenta este ca pustiul a ajuns pe mana Politiei in vreo doua ore, iar Adrian Cocoana s-a predat a doua zi.

Actiuni de genul acesta pot fi urmarea unor acte de bravura – de fapt, nu stii cat e teribilism si cat inconstienta – comise de oameni carora nu le-ar putea fi schimbata mentalitatea nici daca li s-ar servi actiuni de prevenire dimineata, la pranz si seara.

La fel de bine pot fi rezultatul actiunilor neconvingatoare duse de Politia Rutiera pana acum. Adica, rezultatul unei practici impamantenite ca o ilegalitate in trafic – de la o "banala" incalcare a semnelor de circulatie, fie ea soldata cu o iesire in decor sau cu o victima spitalizata, pana la o "nevinovata" conducere cu viteza care sfideaza legea si radarul, sau pana la conducerea sub influenta alcoolului – nu e pentru tot muritorul un capat de tara, un inceput de dosar penal sau o condamnare in litera legii. Unele sunt cazuri de notorietate, in care cap de afis au fost figuri cunoscute, purtatoare de caschete si stele, persoane care, desi au fugit de la locul accidentului, dupa ce au lovit un om, nu au fost gasite de politisti, pentru un test alcoolscop in timp util, iar apoi au scapat basma curata, fara o zi de arest si fara nicio condamnare. Exista "n" cazuri de soferi care sunt nu doar iresponsabili, dar mai sunt si atat de prosti incat, ulterior, isi fac un titlu de glorie din modul sau suma negociata cu care l-au determinat pe omul cu cascheta sa nu observe probe incriminatoare elementare, la locul accidentului, ori sa faca in asa fel incat sa transforme infractiunea in contraventie. Ori si-au facut un titlu de glorie din modul in care au obtinut, la Parchet, un N.U.P. sau un S.U.P., pe principiul ca, daca la locul accidentului e doar soferul si viitorul mort, cel dus oricum nu mai poate contrazice pe nimeni. Sau si-l pot crea daca scapa de detentie platind o cautiune a carei valoare nu acopera nici macar janta uneia dintre rotile masinii cu care au strivit o viata. Din aceste practici s-a nascut mitul lui "daca altora le-a mers, imi merge si mie".

De fapt, soferi din categoria celor care lovesc si fug, abandonandu-si victimele in agonie, sunt, in egala masura, vinovati si victime. Ajunsi – poate, ca joc al destinului – in culpa, dupa ce in prealabil cochetasera cu ideea de invincibilitate si imunitate in fata legii, cu ideea de apartenenta la un sistem inchis celor fara bani sau fara relatii, un sistem care i-a invatat ca totul poate fi de vanzare, inclusiv viata, pe care o pot cumpara cu preturi derizorii, sub forma de cautiune, in ultima instanta.