Cascheta de plastilina

Problemelor grave cu care se confrunta Politia Romana, in momentul de fata – un deficit de personal de aproximativ 8.000 de posturi, situatie care impune ore suplimentare, neplatite insa, realizate de cei ramasi in operativ, austeritatea oglindita cu o claritate ingrijoratoare in logistica institutiei, lipsa unui raspuns cert in privinta iesirii din aceasta situatie de criza, raspuns pe care oamenii legii il asteapta de la superiori, degringolada care a afectat sistemul de sus in jos – li se adauga inca una. Nu e o problema noua, dar a ramas o vreme oarecum in stare latenta fie din cauza lipsei (mediatizarii) evenimentelor care sa o readuca in lumina, fie pentru ca – temandu-se, probabil, ca lungimea listei de revendicari va fi invers proportionala cu cea a rezolvarilor –multi dintre politisti au mers pe principiul ca (mai) pot trai (o perioada) injurati, umiliti, scuipati sau batuti de interlopi, dar nu pot trai fara bani si nici nu mai pot munci extenuati.

Ultrajul a fost unul dintre subiectele pe care politistii-sindicalisti au marsat, in aprilie 2008 – iesind in strada si cerand, printre altele, inasprirea sanctiunilor pentru acest tip de infractiune. Treceam in revista, atunci, ca si cauze posibile ale fabricarii politistului cu cascheta de staniol – pe care o poate mototoli oricine, dupa bunul plac : 1. Indiferenta manifestata de superiori fata de aceste acte fie pentru ca umilintele si bataile nu ating esaloane superioare din Politie sau M.A.I., fie pentru tacerea impusa subordonatilor agresati si bursa N.U.P.-urilor pot oferi perspective financiare imposibil de atins din remuneratia lunara. 2. Atitudinea de dezinteres manifestata si de Justitie in fata unor astfel de cazuri (ca urmare, poate, a razboiului rece, nerecunoscut oficial, dar imposibil de negat dintre cele doua institutii, caruia nu-i pot fi intelese nici motivele, nici scopul, ori ca urmare a aceluiasi motiv concret si palpabil numit ban, care poate dicta gravitatea unei fapte, fie si in neconcordanta cu Codul Penal si situatia de fapt). A trecut mai bine de un an de atunci, timp in care nu s-a schimbat nimic, decat consistenta materialului din care e facuta cascheta : staniolul pare sa fi ajuns plastilina...

Intr-un interviu acordat TIMPOLIS, in aceasta editie, liderul uneia dintre miscarile de sindicat iesite in strada, Marin Gruia, de la S.N.P.P.C. din M.A.I., avertizeaza, printre altele, ca"Nu mai exista capacitatea fizica pentru ca sistemul sa functioneze cum trebuie". Si da un exemplu al nivelului la care poate ajunge aberatia in Politia Romana : "(...) In Arges, am avut un singur politist trimis sa rezolve un caz violent dintre doua clanuri tiganesti. L-au luat la bataie, l-au lovit cu pietre, l-au desfigurat. Sefii lui, in loc sa raporteze ultraj, au raportat ca respectivul politist s-a lovit in tocul usii. Sa nu aiba controale, sa nu-si piarda scaunele". E o declaratie facuta cu doar cateva ore inainte ca, in Timis, doi oameni ai legii sa suporte acest tratament. La randul sau, liderul celeilalte miscari sindicale participante la manifetarile de protest, Vasile Lincu, de la"Pro Lex", relateaza despre un alt caz SF, din Justitia romana de aceasta data : "Un politist a luat un cap in gura de la un agresor, iar procurorul i-a spus ca el e, de fapt, vinovat, pentru ca nu a pastrat distanta regulamentara fata de infractor"... Sunt doar doua cazuri, care tin loc si de motive ale escaladarii acestui obicei al agresiunii indreptate impotriva oamenilor legii.

Efectele alterarii autoritatii oamenilor legii, corelate cu starea de fapt din Politie, nu sunt nici ele greu de estimat. Unii vor ramane in Politie si vor munci in continuare, in lipsa unei alternative sau refuzand o alternativa. Cat vor mai putea. Altii vor ingrosa randurile celor care, din spirit de conservare, vor practica non-combatul. Iar altii vor pleca, neacceptand ca omul (infractor) are mai multe drepturi decat omul (legii).