Cascheta de staniol

Unul dintre cele sase puncte cu care politistii-sindicalisti au iesit, zilele trecute, sa protesteze in fata conducerii M.I.R.A. a vizat inasprirea sanctiunilor pentru faptele de ultraj comise impotriva politistilor. Vizavi de aceasta revendicare, Internele declara : "a fost convenita elaborarea unei analize la nivelul I.G.P.R. pe aceasta problematica, urmand ca rezultatul sa fie pus la dispozitia institutiilor statului, abilitate sa promoveze modificari la Codul Penal". Raportandu-ne la "celeritatea" modificarilor Codului Penal, calculele duc deprimant de departe. Asa ca, din acest punct de vedere, politistii au trei variante pe care trebuie sa le includa in planurile lor de viitor : 1. Sa-si faca meseria in continuare, dispusi ca, pana la modificarea legii, sa indure cu stoicism injurii, umilinte, scuipati sau pumni. Daca infractorul/contravenientul stie unde sa loveasca fara sa lase urme, daca agentului nu i-a dat sectia in dotare un reportofon – si, firesc, nu i-a dat –, iar omul nu are nici martor care sa confirme ca a fost pus in legatura cu sfinti, biserici, morti si rude, daca pana ajunge sa depuna plangere i se usuca saliva de pe frunte ori de pe chipiu, cauza e ca si pierduta. Procurorul cere dovada. Si, uneori, si cand o primeste, cantareste mai greu cuvantul infractorului. 2. Sa incerce sa nu mai faca nimic, daca se poate, nici macar dosare si acte de contraventie. 3. Sa plece din Politie.

O intrebare care se desprinde dupa fiecare nou caz de ultraj caruia ii cade victima un om al legii este : De ce, in 18 ani – de democratie inteleasa de fiecare in raport de numarul de neuroni – nu s-a cerut introducerea in Codul Penal a unor pedepse mai severe pentru aceste infractiuni? Care, nerezolvate, sapa temeinic la temelia autoritatii acestor aparatori ai legii.

Un posibil raspuns ar fi indiferenta. Umilintele ori bataile nu ating esaloanele superioare, desi in cele inferioare isi fac simtita prezenta. Sa ne amintim de cazul Flavius Bloanca, politistul de la trupele speciale din Politia Timis, arestat luni de zile pe nedrept pe baza unei plangeri facute de un interlop, care nu a prezentat nicio proba. Ale politistului, in schimb, nu au fost luate in calcul de procurori. Sa ne amintim de politistii de frontiera injurati si amenintati cu... ministrul de Interne, de un consilier liberal caraus de tigari de contrabanda din inatacabilele duty-free-uri. Tot abuz in serviciu s-a numit si faptul ca nu au inchis ochii la un portbagaj de limuzina ticsit cu tigari de contrabanda. Sau de Nicolae Ples, politistul de la Rutiera, tarat prin sali de judecata, pentru abuz in serviciu si cercetare abuziva pentru ca, in timpul unei misiuni, a prins un sofer beat la volan, l-a pus sa sufle in fiola si i-a facut dosar penal. Procurorii, considerand probele irelevante si mergand pe spusele soferului, s-au jucat cu NUP-uri, IUP-uri si SUP-uri. Ori de cazul Sasa Disici, unde a fost vorba de asasinat si, cu toate acestea, dosarul a fost inchis in cateva zile. De asa maniera incat, voalat, da de inteles ca uciderea unui om al legii nu e un capat de tara. Un al doilea raspuns – interpretarea eronata a sintagmei "drepturile omului", cand omul (infractor) are mai multe drepturi decat omul (legii).

A doua intrebare : cum s-a ajuns la alterarea intr-o asemenea maniera a autoritatii angajatilor acestor institutii? Din cauza atitudinii autoritatilor fata de astfel de cazuri, a obiceiului ca, la un apel telefonic al contravenientului/infractorului, un sef sa-si sune subordonatul si sa-i ceara sa uite intimplarea, a obiceiului altora de a-si lasa cumparata tacerea si de a stabili bursa NUP-urilor, a scandalurilor de coruptie care au gravitat in institutie. Cumulate, au dus la ceea ce azi putem numi politistul cu cascheta de staniol. Pe care o poate mototoli oricine, dupa bunul plac.