|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 24°C Umiditate:53% Viteza vantului:14 KMH Vizibilitate:11 km 4.4408 3.4767Actualitate | 1 - 4 decembrie 2011 | Diana MIHAI
![]() ![]()
Ce nu a reuşit societatea civilă, s-a reuşit, la Senat, prin adoptare tacităCastrarea chimică a pedofililor, la un pas de a fi instituită prin lege
Sena
Decizia depinde de Camera Deputaţilor Propunerea castrării chimice a pedofililor a fost iniţiată de mai mulţi deputaţi P.D.-L., printre care şi deputatul de Timiş Alin Popoviciu, fiind înaintată Senatului în iunie, for care, la începutul acestei săptămâni, a adoptat proiectul de lege prin adoptare tacită. Potrivit proiectului, abuzul sexual asupra minorului care nu a împlinit 15 ani trebuie pedepsit cu închisoare de la doi la şapte ani, sau cu o pedeapsă de la trei la zece ani atunci când minorul este rudă în linie directă, se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau dacă fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Noutatea cea mai mare importanţă adusă de senatori prin acest proiect de lege se referă la introducerea unei pedepse suplimentare pentru cei care recidivează în comiterea acestei infracţiuni, precum şi pentru cei care comit un abuz sexual în formă agravantă. Pedeapsa suplimentară se referă la inhibarea pornirilor sexuale prin castrare chimică prin injecţii, pastile sau implanturi, care limitează cantitatea de testosteron produsă de corpul uman şi reduce astfel impulsul sexual. După adoptarea proiectului de lege de către senatori, acesta urmează să fie supus votului în Camera Deputaţilor. Iniţiativa legislativă este, însă, ca şi adoptată, consideră deputatul democrat-liberal Alin Popoviciu: “Faptul că proiectul castrării chimice a pedofililor a fost adoptat de Senat este un prim pas. Au înţeles şi ei că era nevoie de astfel de măsuri, în contextul în care cazurile de pedofilie s-au înmulţit în România. Sperăm că iniţiativa nu va întâmpina probleme la Camera Deputaţilor. De fapt, eu cred că avem şanse foarte, foarte mari ca proiectul să treacă, iar aceste măsuri să se aplice”.
Parlam Potrivit acestuia, legea castrării chimice există deja în Danemarca şi Suedia, iar anul trecut a intrat în vigoare şi în Polonia.
Păreri pro şi contra castrării chimice Această iniţiativă legislativă este văzută ca fiind chiar prea blândă de către uniiparlamentari, care ar opta pentru închisoare pe viaţă pentru astfel de fapte. Printre aceştia se numără independentul Mircia Giurgiu şi deputatul P.D.-L. Cătălin Croitoru, care a declarat, citat de Mediafax, că, deşi faptele sunt de o gravitate deosebită,“şansa lor (a pedofililor – n.r.)este că, fiind o ţară europeană şi creştină, pedeapsa cu moartea s-a desfiinţat. Poate o meritau”. Sunt însă şi parlamentari care se opun acestei iniţiative dure.“Nu sunt de acord cu aşa ceva. Există o modalitate de pedeapsă prevăzută în Codul Penal. Aceste măsuri sunt radicale, ne întoarcem la legea sharia a islamului”, afirmă Mircea Toader. Nici deputatul P.N.L. Eugen Nicolăescu nu susţine castrarea chimică a pedofililor, considerând-o “o propunere fascistă” : “Este o măsură excesivă. Mă îndoiesc că asemenea măsuri pot rezolva problema. Cred că trebuie măsuri de mai multă complexitate decât unele închipuite, cum este acest caz”. Şi deputatul U.N.P.R. Tudor Ciuhodaru a declarat că nu este de acord cu mutilarea pedofililor, arătând că sunt şi alte alternative de pedepse, cum ar fi detenţia pe viaţă. “Îmi pun problema dacă se rezolvă problema, pentru că decidem castrare chimică, după care vor fi lăsaţi pe stradă şi cine ştie dacă cei care au beneficiat de un astfel de tratament nu vor continua să ucidă sau să găsească alte modalităţi în care să-şi verse furia”.
Numărul cazurilor de pedofilie este în creştere, în Timiş
Timiş Totodată, la Penitenciarul Timişoara au fost închişi în acest an trei indivizi condamnaţi pentru pedofilie. Doi dintre aceştia au fost transferaţi la Penitenciarul Bucureşti, la Timişoara rămânând un singur condamnat pentru pedofilie – Georgescu Nicolae, condamnat la 15 ani închisoare, după ce şi-a violat propria fiică, după cum spune inspectorul Magdalena Radu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara. Tot în acest an, la mijlocul lunii mai, magistraţii Tribunalului Timiş au condamnat la 12 ani închisoare un bărbat din Sânnicolau Mare, care şi-a violat fiica. Tătar Alexandru, de 49 de ani, este acuzat că a abuzat sexual, timp de cinci luni, de fiica sa, în vârstă de 11 ani. Acesta a fost încarcerat la Penitenciarul Arad. Dacă ar fi căzut sub incidenţa iniţiativei legislative supusă votului în Camera Deputaţilor, aceşti infractori ar fi trebuit să poarte brăţări cu GPS pentru a fi monitorizaţi în permanenţă, castrarea chimică aplicându-se doar recidiviştilor. Până în prezent, în România, societatea civilă nu a reuşit să-i convingă pe parlamentarii din Comisiile Juridice de necesitatea introducerii pedepsei cu castrarea chimică în noul Cod Penal, deşi un sondaj comandat de Transparency International România şi realizat de I.M.A.S. arăta, în luna martie a acestui an, că peste 50% dintre români şi-ar fi dorit o astfel de pedeapsă în Codul Penal. Rămâne de văzut dacă măsura suplimentară cu castrarea chimică a pedofililor recidivişti va fi sau nu agreată de parlamentarii din Camera Deputaţilor.
![]() |