Care sunt punctele vulnerabile ale agriculturii româneşti? Cum s-a ajuns la declin? Care sunt măsurile ce trebuie luate urgent pentru a pune în mişcare acest sector ce pare anchilozat? Care va fi punctul de vedere al României în privinţa unui subiect foarte controversat : organismele modificate genetic? Care sunt punctele forte ale Timişului, care pot fi fructificate cu ajutorul unor politici publice eficiente? Cum vede propunerile de relansare a economiei, care vizează şi agricultura, făcute recent de C.C.I.A.T., vocea oamenilor de afaceri din această zonă? L-am invitat la un dialog pe noul ministru al Agriculturii, deputatul de Timiş Valeriu Tabără. Un politician de la care aşteptările sunt mari, din cel puţin două motive : studiile aprofundate în agronomie pe care le are şi experienţa conducerii acestui minister, Valeriu Tabără deţinând portofoliul Agriculturii şi în anii 1994 - 1996.


“Reticenţa faţă de ideea de asociere între agricultori trebuie să înceteze”

Ca şi fost ministru al Agriculturii şi preşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor aveţi o viziune la nivel macro asupra agriculturii româneşti. Care sunt factorii care au dus la declinul acestui sector?
Sunt mai mulţi factori, şocul integrării europene fiind unul dintre ei, pentru că s-au modificat regulile de piaţă şi atunci un sistem dezorganizat de agricultură, cum a fost cel al României, în care aproape 70% dintre producători îi reprezintă producătorii mici, individuali, a avut de suferit. Importurile mari – de la carnea de porc, la cereale, legume şi fructe – le-au pus mari probleme agricultorilor români, chiar în condiţiile în care a fost un sistem de subvenţii mulţumitor la un anumit nivel. Aşa se face că a crescut şi suprafaţa necultivată. Apoi e dificultatea sau chiar imposibilitatea de a accesa un credit accesibil, şi această problemă au avut-o chiar şi cei care au înregistrat o anumită performanţă, – când am plecat din minister, în 1996, eram la un vârf inclusiv ca şi balanţă comercială externă. Alţi factori îi reprezintă îmbătrânirea populaţiei şi lipsa de dotare tehnică. Costurile de producţie mari implică şi ele preţuri mai mari şi aşa ajung produsele noastre să fie mai puţin competitive. Apoi, sunt randamentele mici la unitatea de suprafaţă care, de cele mai multe ori, depind de condiţiile climatice.

Ce se poate face pentru corijarea acestor neajunsuri?
În primul rând, este vorba despre accesibilitatea fondurilor europene şi despre asigurarea unei accesibilizări a sumelor de cofinanţare a acestor proiecte. Măsura 141, de pildă, este una pentru fermele mici. Acei 1.500 de euro nu rezolvă foarte multe lucruri, dar pentru unii, 6.000 de lei sunt, totuşi, bani mulţi – pot rezolva cu ei problema unui grajd, a unei fântâni. În acelaşi timp, cred că şi chestiunea asocierii trebuie luată în calcul, prin astfel de asociaţii producătorii agricoli ar putea rezolva multe probleme. Reticenţa faţă de ideea de asociere trebuie să înceteze – sunt asociaţii moderne, nu C.A.P.-urile vechi sau asociaţiile pe Legea 36, în care unii dintre preşedinţi se comportau tot ca pe vremea C.A.P.-urilor.

Un ajutor pentru agricultori îl reprezintă şi subvenţiile. La începutul săptămânii, comisarul european pentru Buget, Janusz Lewandowski, anunţa, însă, că acestea trebuie reduse de la peste 40% din bugetul U.E., cât reprezintă acum, la circa o treime. Care va fi alternativa în România?
În primul rând, trebuie să avem în vedere că există un buget al U.E. calculat pe şapte ani, până în 2014. Eu nu am văzut încă punctul de vedere al comisarului european, dar sper ca aceste plăţi să nu fie reduse. Şi aşa pentru ţările nou intrate în U.E., cum este şi România, ele sunt nejustificat de mici. În acelaşi timp, se fac eforturi pentru a găsi acele scheme de plăţi complementare care să poată fi finanţate de la buget, dar care nu pot fi blocate de către U.E. Dacă aceste subvenţii se vor reduce de la nivel european, nu numai România se va confrunta cu probleme, ci şi Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi, în general, ţările integrate în ultimele valuri, care au probleme mari cu dezvoltarea agriculturii în contextul în care piaţa mondială este dominată de zone cu randamente foarte mari de produse şi cu costuri foarte mici. Să luăm, de pildă, cazul Braziliei, al Argentinei sau al Canadei, care au introdus biotehnologiile – unde costurile sunt mici, producţiile mari şi aş spune, şi sănătoase.


“Cea mai importantă măsură în agricultură este absorbţia fondurilor europene”

Primele măsuri pe care le veţi lua de la conducerea Ministerului Agriculturii.
Prima măsură a fost reprezentată de discuţiile cu oamenii din Minister, pentru a vedea care sunt problemele stringente. A doua a fost o întâlnire cu producătorii agricoli. A treia, rezolvarea deconturilor şi a tuturor prevederilor actelor normative luate în calcul pentru acest an şi pentru care sunt bani. A patra măsură este pregătirea României pentru 2014 - 2020. Apoi, să fac o serie de analize, inclusiv legate de terenuri. Cadastrul este o altă mare problemă care va fi în atenţia mea, pentru că ne-am trezit în postura de a nu putea intabula. Modificarea legii pieţei funciare va fi, de asemenea, în atenţia mea. Şi, sigur, cea mai importantă măsură este absorbţia fondurilor europene. Va fi, însă, dificil pentru că atât instituţia, cât şi sectorul agricol trec prin restructurare.


“Mă interesează punctele de vedere exprimate de C.C.I.A. Timişoara”

Într-un interviu acordat recent TIMPOLIS, preşedintele C.C.I.A. Timişoara, Georgică Cornu, propunea o listă de măsuri pentru relansarea economiei româneşti. Patru măsuri vizează agricultura : 1. impozitarea terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, 2. suspendarea oricăror subvenţii aflate în neconcordanţă cu producţiile fizice realizate şi predate la procesatori, 3. acordarea de credite subvenţionate şi restituirea lor prin producţii, 4. înfiinţarea cooperativelor de credit comunale – care să acorde credite ţăranilor care vor să-şi muncească pământul. Le vedeţi fezabile?
Da, sunt fezabile şi efectiv mă interesează aceste puncte de vedere exprimate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. La unele lucrăm şi noi. Mai problematică va fi chestiunea impozitului, pentru că nu poţi impozita un an şi altul, nu. Eventual, poţi taxa aceste terenuri lăsate pârloagă. Dar, repet, ceea ce mi-aţi spus mă interesează. Îl cunosc foarte bine pe preşedintele C.C.I.A.Timişoara, domnul Cornu, la fel echipa Camerei care lucrează pe agricultură, am colaborat mulţi ani cu ei, şi voi avea în vedere să dezbat aceste probleme cu domniile lor.

Într-adevăr, problema terenurilor agricole lăsate nelucrate ridică mari probleme în Timiş, unde suprafaţa acestora a ajuns, potrivit Direcţiei Agricole, la un procent de 19% din suprafaţa totală a terenurilor agricole.
Eu sunt foarte legat de Timiş şi implicit de Banat, şi cred că nimeni nu contestă acest lucru. Ca şi ministru al Agriculturii este clar că voi ţine seama şi de informaţiile care îmi vin dinspre Timiş, dar deciziile le vom lua să fie valabile pentru întreaga ţară, evident. Ceea ce se întâmplă la nivelul Timişului, unde, din câte ştiu eu, aproape jumătate din suprafaţa agricolă este necultivată, se întâmplă în toată ţara. La nivel naţional sunt peste trei milioane de hectare de teren arabil necultivate. Să nu mai vorbesc de păşuni, unde problemele sunt foarte mari. Trebuie luată în calcul posibilitatea de a stimula cultivarea, utilizarea pământului şi legarea acestei taxări inclusiv de piaţa funciară. Va trebui să umblăm puţin la arendă, dacă vom găsi, pe termen lung, surse financiare pentru arendare, pentru a putea crea asociere şi ferme competitive, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Baden-Würtenberg sau în Bavaria. Nu putem face asocierea suprafeţelor prin legislaţie, să dăm o lege potrivit căreia mâine facem C.A.P.-uri.

Sunteţi şi deputat de Timiş. Care sunt problemele cele mai frecvente pe care vi le-au adus la cunoştinţă fermierii, agricultorii din Colegiul 6, pe care îl reprezentaţi în Parlamentul României?
În Colegiul pe care îl reprezint, zona rurală reprezintă un procent foarte important. Poate, cele mai importante chestiuni ale Colegiului 6 sunt cele trei sau patru drumuri de legătură între infrastructura principală, naţională şi judeţeană – drumul de la Remetea Mare la Bencecu de Sus, apoi cel de la Topolovăţu Mare spre Brestovăţ, ieşirea spre Arad, apoi e cel care porneşte de la Chizătău spre Secaş, Crivobara sau cel de la Recaş spre Fibiş. Dacă aceste drumuri vor fi într-un an, doi, asfaltate, va creşte şi valoarea, şi capacitatea investiţională foarte mult. Am avut o discuţie informală cu doamna Elena Udrea, privind agroturismul – să nu uităm că se poate face un “drum al vinului”, o “hartă” pe care ar putea fi inclusă şi Herghelia de la Izvin. Ceea ce a început domnul Cornu la Herneacova (este vorba despre un proiect turistic şi de agrement, în valoare de circa 50 de milioane de euro, al grupului de firme Izometal Confort Timişoara, patronat de Georgică Cornu – n.r.) este un lucru excepţional pe linia dezvoltării unor zone care nu sunt în pragul şi praful Timşoarei.
Apoi o altă problemă în Colegiul 6 o reprezintă resursele de apă, sunt zone în care calitatea apei este discutabilă. Or, dezvoltările nu le poţi face exceptând aceste chestiuni.


“Timişul este cel mai mare crescător de oi, aici s-ar putea pune bazele unei mari zone economice”

Care sunt punctele forte în Timiş care, exploatate, ar putea duce la o agricultură competitivă?
Avem Staţiunea de Cercetare Agricolă Lovrin, pe care trebuie să o relansăm împreună cu producţia de material seminal. Apoi, să nu uităm de Recaş, care e mai puternic ca Timişoara ca brand. Nu în ultimul rând, în toată zona Brestovăţ s-ar putea cultiva produse naturale. Judeţul Timiş, în întregul lui, este cel mai mare crescător de oi, livrând şi acum carne şi produse din carne de miel. Or, aici s-ar putea pune bazele unei mari zone economice.

De cine depinde realizarea acestor proiecte?
În primul rând, de instituţiile Ministerului. Sper ca Direcţiile Agricole să joace un rol mai important – îmi pare rău că a dispărut Consultanţa –, şi în raport cu celelalte două agenţii, Agenţia de Dezvoltare Rurală - Pescuit şi A.P.I.A. Dar foarte mult ţine de ceea ce înseamnă relaţiile între producători şi insist pentru ceea ce înseamnă asocierea fie în zona produsului, fie într-o zonă generalizată de producătorii agricoli.
Apoi, trebuie înţelese câteva lucruri şi legate de relaţia dintre crescătorii de animale sau producătorii agricoli şi administraţiile locale, pentru că dintr-o astfel de colaborare pot câştiga toţi.

Aminteaţi puţin mai devreme de Staţiunea de Cercetări Agricole Lovrin, unde se cultivă, în scop experimental, cânepă pentru fibre, cu un conţinut psihotrop infim, sub 0,2%. Legislaţia actuală a dus la un declin accentuat al culturilor de cânepă, foarte răspândite şi în vestul ţării…
Este o lege care a fost copiată în plan mondial, pentru simplul motiv că există acea denumire de cannabis, care e şi pentru producătorul de marijuana. În România, însă, cânepa nu are condiţii naturale să produce THC, principalul component al substanţelor halucinogene, care să îi dea acest statut – analizele au fost făcute la Viena. Ceea ce se produce la Lovrin se face sub control bun. Avem şi un program sectorial acolo, iar acum avem în lucru, în stadiu de finalizare, un soi de cânepă care să producă ulei – sămânţa de cânepă este una dintre cele mai bogate în Omega 3. În România s-a ajuns la situaţii ciudate : importăm sămânţă de cânepă, în timp ce am blocat fermierii. La noi, dacă cineva vrea să consume cânepă, găseşte sute de hectare în sudul ţării, unde creşte cânepă sălbatică. Deci, care e rostul acelei legi, care nu face altceva decât să blocheze o cultură care e de mare actualitate? Am construit sisteme întregi de protecţie împotriva drogurilor şi, cu cât au fost mai sofisticate, cu atât consumul de droguri în România a crescut. Aceasta este, însă, o problemă care poate face obiectul unei discuţii mai ample.


“E inexplicabil cum au ajuns în funcţii de decizie oameni fără responsabilitatea patrimoniului naţional al A.D.S."

În 2009 aţi avut o iniţiativă legislativă privind măsuri de stimulare a producţiei şi a valorificării legumelor şi fructelor în România, aflată încă la Comisii…
Îmi menţin acest punct de vedere. Spun lucrul acesta pentru că veţi vedea, în perioada următoare, că avem în analiză un program de acest tip, care se suprapune peste lege. Legea a fost făcută cu o anumită sursă financiară la care nu ştiu dacă vom putea ajunge, mai ales în actualele condiţii de austeritate bugetară. Dar va trebui să găsim o sursă financiară care să ne poată duce la punerea în aplicare a acestui proiect. Şi eu aş începe de la ceea ce înseamnă depozitarea legumelor şi fructelor, şi îi atenţionez pe colegii mei de la celelalte Colegii din Timiş (Tomnatic, Gottlob, Lovrin, Jimbolia) că am putea identifica acolo o sursă de asociere pentru realizarea unei zone de adunat fructele şi de constituire a unui punct de comerţ cu aceste produse şi pe piaţa internă, şi pe cea externă, aşa cum face Asociaţia “Paradisul legumelor”, din Arad.

Aţi făcut, în urmă cu ceva vreme, o sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie, în care aţi cerut verificarea felului în care se gestionează fondul funciar aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. În ce stadiu este ancheta?
Demersurile de atunci au constituit o notă de mare neîncredere faţă de această agenţie de care este însă, absolută nevoie, nu o contest. Dar nu să funcţioneze la modul la care a funcţionat – pentru unii, ea nu a reprezentat decât o “vacă de muls”. Nu mai vorbesc de modul în care au gestionat privatizarea unor unităţi comerciale. În Timiş, nu o dată, am constatat că au fost nişte neputincioşi, voit sau nevoit – am şi discutat acest aspect cu directorul de la Bucureşti. Unul dintre ei a fost apoi detaşat, dar s-a reîntors. Este inexplicabil cum au ajuns în funcţii de decizie oameni care nu au avut responsabilitatea acestui mare patrimoniu naţional, care trebuia gestionat astfel încât să aducă şi bani la buget şi care trebuia să contribuie la ceea ce înseamnă reorganizarea unui sistem agricol competitiv. Aceste aspecte sunt, însă, în atenţia instituţiilor statului, abilitate să se pronunţe, nu eu dau verdicte juridice. Nu ştiu în ce stadiu este ancheta la D.N.A., nu mi-am permis nici măcar în calitate de parlamentar să fac o interpelare.


“Suntem singura ţară care putem cultiva suprafeţe semnificative cu soia modificată genetic. N-o cultivăm, dar o importăm”

73 de ONG-uri din România şi-au exprimat temerea că veţi susţine cultivarea organismelor modificate genetice…
Nu, ele nu şi-au exprimat temerea, ele au crezut că dacă eu am avut o colaborare pe nişte domenii de cercetare, cu contracte pe un an, doi, dar toate în numele Universităţii de Ştiinţe Agricole “Banatul” sau al Staţiunii de Cercetare Lovrin, nu am fost nici măcar salariat al lor, este un punct vulnerabil al meu ca ministru. Nu este un punct vulnerabil, eu sunt cercetător şi profesor, conducător de doctorat, de teme de licenţă, iar la aceste chestiuni nu voi renunţa.
De-a lungul întregii mele cariere de cadru didactic universitar, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi de cercetător, am colaborat, printre altele, şi cu Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, instituţia abilitată să testeze în scop ştiinţific, în condiţii de câmp - pe lângă alte plante – şi plante modificate genetic, pentru care companiile deţinătoare ale dreptului de proprietate intelectuală au autorizaţie pentru introducerea deliberată în mediu, în scop ştiinţific, emisă de Ministerul Mediului sau de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Vreau să vă mai spun că eu mi-am făcut lucrările îmbinând cercetarea cu munca în câmp, adesea am material valoros pe care mi-l furnizează diverşi producători – fie că e Fundulea, că e Staţiunea Lovrin, Institutul de la Pancevo sau cel din Szeged. Am avut mii de materiale biologice în câmpuri. Într-un an am avut inclusiv soia modificată genetic, cultivată pentru testări, cu toate garanţiile posibile şi conform legii. Am fost şi rămân un susţinător al tot ceea ce înseamnă biotehnologie în lume. Să nu uităm că Universitatea la care predau a pierdut, prin abuz, un contract şi o finalitate de cercetare extraordinară, care nu are nicio legătură cu problema toxicităţii – transformarea cartofului pe care, iată, a realizat-o altă firmă, germană. Cum pot fi catalogaţi acei oameni care au blocat România într-o realizare ştiinţifică formidabilă, favorizând o firmă de alt tip? În lume sunt 150 de milioane de hectare care cultivă astfel de plante şi care se constituie în aşa-numita “nouă revoluţie verde”.

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că Bruxelles-ul va lăsa fiecărui stat membru libertatea de a stabili politica în domeniul culturilor modificate genetic. Care va fi atitudinea României?
Ceea ce putem face conform regulamentelor – şi, asigur pe toată lumea, nu vom încălca legislaţia europeană – este de a ne spune punctul de vedere. Spunem că suntem singura ţară care putem cultiva suprafeţe semnificative cu soia şi putem obţine producţii foarte bune şi că în fiecare an pierdem aproape un miliard de euro pentru că nu cultivăm, dar suntem puşi în situaţia de a importa soia modificată genetic. Mai spun un lucru pe care, de altfel, l-am mai spus de nenumărate ori în cadru oficial, la întâlniri cu miniştri, cu europarlamentari din zona verzilor : nu putem ignora ceea ce va însemna capacitatea U.E. de competiţie pe piaţa mondială, în contextul în care mari puteri agricole şi-au însuşit această tehnologie. Nu includ aici SUA, dar amintesc Canada, Argentina, Brazilia, Africa de Sud, Australia, China, India şi altele. Sunt dăunători care nu pot fi combătuţi cu cantităţi imense de pesticide. Or, un organism modificat genetic poate avea rezistenţă naturală la aceşti dăunători.
Aşa cum am afirmat, poziţia României va fi elaborată, ca şi până în prezent, în colaborare cu celelalte autorităţi implicate: Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, sub coordonarea Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului.
Dincolo de asta, eu stau cu fruntea sus oricând : nu sunt în slujba nimănui, sunt doar în slujba ştiinţei, pentru că acolo am crescut şi acolo mi-am câştigat pâinea, iar în cercetare, în învăţământul superior, nu e o pâine dulce.

În cazul în care România va avea o poziţie pro-organisme modificate genetic, ar fi normal ca, anterior, Ministerul Agriculturii, eventual împreună cu Ministerul Mediului, să aibă o iniţiativă prin intermediul căreia să-i spună consumatorului ce înseamnă organismul modificat genetic, ce avantaje şi ce riscuri prezintă acesta.
Şi până acum s-au pus la dispoziţia consumatorului astfel de date. Eu nu pot să pun la dispoziţie alte date decât cele făcute în cele mai performante laboratoare şi instituţii din lume. În SUA, de pildă, nu ai voie să pui etichete diferite care să aducă prejudiciu unui produs care a fost deja testat. Este o asumare de responsabilitate extraordinară a celui care obţine un soi modificat genetic. Şi grâul din care mâncăm pâinea este o transformare genetică naturală, aproape imposibil de reprodus în laborator, atât e de puternică această modificare. Problema aceasta cu modul în care sunt prezentate de către unii OMG-urile este o sperietoare, pentru că natura însăşi schimbă genetic organismele, altfel nu am avea biodiversitate.