Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
 24°CUmiditate:53% Viteza vantului:14 KMH Vizibilitate:11 km
4.4408 3.4767
Cec in alb
Un nou proiect de lege cu iz populist, probabil un instrument electoral pregatit pentru 2008, a fost scos in lume de initiatorii lui, doi pesedisti, dintre care unul facuse cariera pe “integrare europeana” in Guvernul Nastase : Vasile Puscas. Daca va fi transformat in lege, acest proiect va umple Romania de patroni pana in 30 de ani, pe motiv oficial de promovare si sprijinire a generatiei de maine. Iar daca acest proiect va ajunge lege, trebuie sa ne pregatim sa mai viram spre pusculita statului niste sume greu cuantificabile. Domnul Puscas si colegul sau de partid vor, pe de o parte, ca tinerilor de la 16 la 30 de ani, care viseaza sa devina patroni, sa li se acorde credite cu dobanzi preferentiale, in care diferenta de dobanda sa fie suportata de stat. Adica, de noi. Pe de alta parte, mai vor ca legea sa fie blanda cu pustii care nu vor mai da banii inapoi (sau cu cei care ii vor folosi ca paravan pentru tunuri de proportii), adaugand, in proiectul de lege, ca statul trebuie sa-si faca un fond de rezerva care sa acopere datoriile la banci si apoi, nu se stie cand si daca va fi posibil, sa recupereze banii din ipoteci si executii. Cum sa definesti un astfel de proiect de lege : populist, utopic sau sfidator? Sau cu o suma a celor trei atribute? Populist, daca ne gandim ca a fost gandit nu ca un proiect functional si profitabil pe termen lung, ci doar in ideea ca ar putea aduce, la alegerile din 2008, niste voturi spre partidul oamenilor care, (doar) prin doctrina, se gandesc la binele poporului. Voturi venite dinspre categoria 18 - 30 de ani, unde partidul a stat prost in precedentele tururi de scrutin. Utopic, daca acreditam ideea ca a fost gandit pentru a fi functional si pentru a avea o generatie de maine motivata sa ramana acasa, nu sa plece in lumea larga, o generatie care va deveni - dupa 30 de ani - platitoare de impozite si taxe la stat, care va face economia tarii ca duduie precum tractoarele din poeziile din cartile de citire clasa a III-a anii ‘80. Trecand peste scenariile acestea de bine iluzoriu, ne intrebam cati dintre tinerii cu varste intre 16 si 30 de ani - care prin lege ar avea dreptul fara discriminare la credite pentru un sereleu - au cu ce garanta imprumutul oferit de banca, de 10 - 15 - 20 de mii de euro? Multi provin din familii la care singura ipoteca sigura poate fi pusa pe saracie. Din alt unghi de vedere privita problema, cati dintre tinerii pana in 25 de ani isi gestioneaza judicios propriii bani de buzunar, pentru ca, tu, statul roman, sa le oferi un cec real in alb, in ideea ca vor deveni oameni de afaceri de succes si ca-ti vei amortiza investitia? Si cati dintre cei vizati au notiuni elementare de contabilitate, pentru a nu ajunge sa infunde puscaria pentru infractiuni economice sau financiar-bancare de care nici nu sunt constienti ca le-au comis? Sfidator la adresa zecilor de mii de socie-tati comerciale din Romania, ai caror patroni au ghinionul sa aiba peste 30 de ani in momentul promulgarii acestei legi. De ce nu ar beneficia de un astfel de credit in alb si firme care sunt pe piata de ani si ani, care nu au creat probleme statului, chiar daca politica acestuia nu numai ca nu le-a favorizat, dar nici nu le-a inlesnit activitatea, care nu au fraudat bugetul, care isi platesc la zi biruri tot mai sufocante, numite taxe si impozite? De ce initiatorii acestui proiect de lege nu s-au gandit ca statul sa suporta o parte din dobanda bancara pe criterii de competenta si de respect pentru lege? Probabil, din acelasi dezinteres pentru bugetul de stat si interes pentru alte aspecte pe care alti politicieni l-au afisat in cazul eliminarii obligatiei de a plati TVA-ul in vama, dupa 1 ianuarie. Care a adus deja pierderi de ordinul a aproximativ un milion de euro.
Copyright © 2007 Timpolis Home Powered by Rheal
|