|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 24°C Umiditate:53% Viteza vantului:14 KMH Vizibilitate:11 km 4.4408 3.4767Actualitate | 31 martie - 3 aprilie | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
Cetăţenii vor sancţiona aberaţiile urbanistice ale TimişoareiPrimăria Timişoara, obligată să consulte timişorenii la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanismTimişorenii nu se vor mai trezi cu blocuri “plantate” în zone de case De-a lungul ultimilor ani au existat o serie de planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate de Primăria Timişoara, care au stârnit scandaluri şi controverse, pentru că nu se potriveau deloc cu specificul zonei. Cele mai originale planuri de acest gen prevedeau, de exemplu, amplasarea unor blocuri în zone rezidenţiale de case sau permiteau efectuarea unor construcţii care modificau cu totul aspectul unor zone, şi nu în bine. Aşa că s-a decis că e nevoie de o implicare şi din partea cetăţenilor în procesul de elaborare sau revizuire a planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Decizia nu a venit din propria iniţiativă a Primăriei Timişoara, ci odată cu un ordin adoptat pe plan central, legat de metodologiile de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Conform acelui ordin, informarea şi consultarea publicului trebuie să se efectueze în toate fazele proceselor de elaborare sau actualizare a planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Aşa că Primăria Timişoara a propus pentru plenul şedinţei de Consiliu Local de marţi un Regulament local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism. Conform acestuia, timişorenii vor fi înştiinţaţi cu privire la schimbările din domeniul urbanismului operate în zona lor, încă din prima fază a unor proiecte majore, prin amplasarea unor panouri în zona vizată de constructor chiar din momentul discutării unui plan urbanistic zonal. Astfel, toţi locuitorii din cvartalul afectat de noua construcţie vor trebui înştiinţaţi de schimbările care vor fi aduse în zonă. Miza, în cazul în care care nu se respectă aceste prevederi legate de transparenţă, este foarte mare, pentru că, potrivit aceluiaşi regulament, “documentaţiile de urbanism care se aprobă fără respectarea tuturor etapelor de informare şi consultare prevăzute pentru fiecare tip de documentaţie de urbanism sunt nule de drept”. Şedinţa de plen, organizată la doar o zi după dezbaterea publică Deşi acest nou Regulament vrea să îmbunătăţească transparenţa în ceea ce priveşte elaborarea şi aprobarea planurilor de urbanism, procedura de adoptare a sa, printr-un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, a fost deficitară încă din prima fază, tocmai în ceea ce priveşte transparenţa. Acest mod de a asigura “transparenţa” în ceea ce priveşte acest regulament a nemulţumit şi o bună parte din consilierii locali. “Nu e normal să organizezi o dezbatere publică azi a unui proiect de hotărâre, iar a doua zi să-l înaintezi în plen, pentru votare. E nevoie de o perioadă mai mare de timp, după organizarea dezbaterii publice, în care să se aducă completări şi obiecţii. Felul în care s-a organizat dezbaterea publică cu o zi înainte de şedinţa de plen reprezintă o chestiune anormală”, ne-a declarat consilierul local P.D.-L. Adrian Pau. Şi Rodica Militaru se arată în total dezacord cu modul în care Primăria a înţeles să asigure dezbaterea publică a acestui regulament. “Este o boală veche a Primăriei, pentru că, în conformitate cu Legea transparenţei decizionale, un proiect trebuie să stea 30 de zile pe site-ul Primăriei, înainte de fi introdus în şedinţa de Consiliu la analiză şi votare. Şi, din cele 30 de zile, primele zece zile sunt pentru ca persoanele interesate să comunice observaţii sau sugestii. Or, acest Regulament a fost postat pe site-ul Primăriei în 22 martie, şi nici măcar nu a fost pus în prima pagină, ci în secţiunea de propuneri de proiecte, printre alte câteva zeci de propuneri”. Reprezentanta Asociaţiei Proprietarilor din Zonele Rezidenţiale mai spune că a fost făcută tocmai de aceea o solicitare de dezbatere publică, care s-a organizat luni. “La ea nu au fost invitaţi nici măcar consilierii locali din Comisia de Urbanism. Ciprian Jichici, preşedintele acestei comisii, a aflat de pe site-ul Primăriei de dezbatere şi a venit din proprie iniţiativă. Deci, nu se poate să le cerem consilierilor doar să ridice mâna şi să voteze nişte proiecte propuse de Primărie. Tocmai de aceea am solicitat retragerea acestui proiect din şedinţa de plen de marţi”. Rodica Militaru afirmă că argumentaţia Primăriei, legată de nerespectarea termenelor legale pentru dezbatere publică a proiectelor de hotărâre de Consiliu Local, a fost una “de zile mari”. “Ni s-a spus că există, în Legea transparenţei decizionale, un articol care permite Primăriei să adopte proiecte şi în procedură de urgenţă. Ca atare, am verificat legea, şi am constatat că acest lucru se poate face doar în situaţii excepţionale, dacă se aduc grave prejudicii interesului public. Lucru care nu e aplicabil în cazul de faţă. Nu e nicio situaţie excepţională. Ei, pur şi simplu, au întârziat şi nu şi-au făcut datoria la timp. Impresia mea a fost că s-a organizat o dezbatere doar ca să ni se închidă gura”. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara, Petru Olariu, confirmă şi el faptul că nu e normal ca o dezbatere publică a unui proiect de hotărâre de interes major pe plan local să se programeze cu doar o zi înainte de dezbaterea în şedinţa de plen. “Tocmai de aceea s-a solicitat retragerea sa de pe lista proiectelor propuse spre aprobare”. Sute de nerespectări ale regulilor de urbanism, semnalate annual Nevoia unui control mult mai bun al respectării legislaţiei şi regulamentelor de urbanism în Timişoara se poate vedea şi din numărul mare de nereguli şi infracţiuni constatate anual de Primăria Timişoara la constructorii sau antreprenorii de ocazie, care strică aspectul unor zone ale oraşului, prin construcţii sau amenajări total rupte de specificul local. Astfel, anul trecut, în urma inspecţiilor din teren, s-au întocmit 171 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei de către Biroul Disciplină în Construcţii. Şi aici a funcţionat însă sarabanda contestaţiilor, 28 dintre amenzi fiind contestate de către contravenienţi. În 42 de cazuri, cei amendaţi nu s-au obosit să-şi achite amenzile primite, procesele-verbale fiind trimise la Direcţia Fiscală pentru urmărirea amenzilor neachitate. Pe lângă sutele de contravenţii, Biroul Disciplină în Construcţii a constatat anul trecut şi 57 de infracţiuni, multe legate de amenajări făcute nelegal la imobile din zone istorice ale oraşului. Lucrurile s-au înrăutăţit, din acest punct de vedere, faţă de 2009, când au fost constatate în Timişoara de către Biroul Disciplină în Construcţii mai puţine infracţiuni, 33. Totodată, anul trecut au fost întocmite 26 de dispoziţii pentru desfiinţarea unor construcţii executate ilegal.
![]() |