Cimitirul de asfalt

"Trei tineri au murit carbonizati, iar un al patrulea a decedat dupa ce a fost proiectat la 20 de metri de locul in care un Opel s-a izbit de un copac". Este un fragment dintr-un articol (cel mai recent), din seria, prea numeroasa, a materialelor de presa din care nu pot lipsi cuvinte gen "sange", moarte", "terifiant", "desfigurati" si care fac parte din operatiunea semantica de descriere a tragediilor pe care le poate cauza o clipa de neatentie ori inconstienta unui sofer. Rolul acestor articole nu este de a satura foamea de senzational macabru, de scene horror a segmentului de cititori care le savureaza. Rolul este de a tempera soferii carora le lipseste educatia rutiera, soferii care se cred regi ai soselelor, de a le transmite subliminal mesajul ca maine pot fi eroii principali ai unor astfel de povesti de o zi. In ciuda numeroaselor, prea numeroaselor, semnale de acest gen, sinuciderile si crimele pe sosele se inregistreaza cu aceeasi constanta inspaimantatoare. Indisciplina in trafic — fie ca se numeste viteza, depasire neregulamentara, alcoolemie — si harjoana cu moartea nu raspund unor astfel de tratamente.

Statisticile ne arata ca in tarile recunoscute drept civilizate, numarul mortilor si al ranitilor grav in acidente rutiere este mai mic, net inferior celui din tarile in curs de "cizelare". Daca ne luam dupa aceasta statistica si raportandu-ne la numarul de cruci care se cer plantate zi de zi in cimitirul nefericitilor fosti "participanti la trafic", rezulta ca Romania defileaza cu fudulia prostului in primele randuri ale plutonului de ucigasi si sinucigasi rutieri proveniti din tari in care civilizatia si educatia nu sunt printre punctele forte. In Romania ultimilor ani au fost atit de multe tragedii pe sosele — din care, dupa cum se vede, extrem de multi nu au invatat nimic — incat am ajuns sa nu mai consideram informatie de impact un accident mortal de circulatie, cu trei-patru victime. Mai degraba pare stire relatarea despre o saptamana in care, pe sosele, Politia Rutiera nu inregistreaza niciun accident cu victima.

In cateva evenimente cu final trist — in care pentru conducatorul auto "echipa de descarcerare ajunsa la fata locului nu a mai putut face nimic", dupa cum suna cinic comunicatele de presa — ne-am pierdut si noi prieteni sau fosti colegi care, ironia soartei, si-au facut "rodajul" in presa relatand despre zeci de astfel de tragedii. Din care — data fiind incadrarea lor in procesul-verbal al politiei ca "vinovati de producerea accidentului" — nu invatasera nimic, considerand, probabil, ca din harjoana cu moartea printre masini, peste linii continue, in curbe periculoase, toate la viteze ametitoare, nu ei vor iesi cei invinsi. Este, iata, o dovada ca educatia rutiera trebuie inceputa de la varste foarte fragede. La 20 - 25 de ani, in cazul multora, contra-exemplele cu urmarile pe care le implica sunt ineficace. Chiar daca s-au intors cu stomacul in gat dupa ce meseria i-a obligat sa-si faca documentarea printre membre smulse si creier imprastiat pe parbriz...

Nu stim cate accidente mai asteapta autoritatile pana se vor hotari sa includa in programa scolara, inca din clasa I, lectii de educatie rutiera. In momentul de fata, exista cineva spre care se poate indrepta acuzator degetul pentru acest macel : Politia Rutiera. Doar ca nu ne putem imagina cum ar putea sa opreasca suprimarea si autosuprimarea de vieti pe D.N.-urile si D.J.-urile patriei. Daca pe vitezomanii si inconstientii care le bantuie nu-i sperie imaginile infricosatoare care le zgarie retina zi de zi, e greu de crezut ca-i poate speria o amenda.