În 2003, Primăriile primeau un cadou imobiliar : cinematografele din reţeaua RomâniaFilm. Trebuiau doar să îşi tempereze tentaţia de a le înstrăina sau a le închiria pentru discoteci sau nunţi. Cu ocazia unui control recent, făcut pentru a verifica felul în care au respectat autorităţile locale obligaţia de a reabilita aceste spaţii, Prefectura Timiş şi-a dat seama că bilanţul este dezastruos.


Obiective considerate „neinteresante”?

După ce ani de zile sălile de cine­ma din Timiş, ca de altfel, din toate judeţele, au făcut obiectul unui război instituţional între autorităţile locale şi Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm, acum doi ani apărea în Monitorul Ofi­cial legea prin care majoritatea sălilor de cinema treceau în subordinea admi­nistraţiei locale. Şi dacă multe din aces­te imobile erau în stare avansată de degradare, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici după descentralizarea acestor obiective. Lucru certificat, mier­curi, de publicarea rezultatelor verifi­cărilor făcute de Prefectura Timiş în privinţa respectării obligaţiilor stabilite pentru autorităţile administraţiei pu­blice locale, beneficiare de săli şi gră­dini de spectacol cinematografic, în ur­ma preluării acestor spaţii de la Ro­mâniaFilm.
Începând din 2000, speculatorii imobiliari au făcut în mod constant pre­siuni pentru vânzarea la pachet a tutu­ror cinematografelor, aflate în admi­nistrarea RomâniaFilm. Până la urmă, Guvernul a găsit, în 2008, o altă soluţie : o lege prin care cinematografele tre­ceau din administrarea RomâniaFilm în proprietatea şi gestionarea admi­nistraţiilor locale. Aşa s-a născut Legea 303/2008, privind cinematografia. Legea a tăiat avântul Primăriilor, dar şi al speculatorilor imobiliari care aştep­tau momentul, printr-o prevedere foar­te simplă : „Pentru realizarea inte­resului public general privind accesul la cultură, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure, pentru o perioadă de minimum 15 ani, cu periodicitatea necesară, difuzarea de film cinematografic, iar consiliile locale sunt obligate ca în termen de maximum patru ani să asigure prin investiţiile necesare reabilitarea, dotarea şi modernizarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic preluate”.
Cu alte cuvinte, Primăriile care primeau acest cadou imobiliar trebuiau să îşi tempereze tentaţia de a le înstrăi­na sau a le închiria pentru discoteci sau nunţi. Ca atare, multe nu au fost deloc interesate de reabilitarea aces­tor spaţii. E un aspect pe care l-a con­statat Prefectura Timiş cu ocazia unui control recent, făcut pentru a verifica felul în care au respectat autorităţile locale obligaţia de a reabilita aceste spaţii. Bilanţul este dezastruos. „În Ti­mişoara, mai avem doar două cinema­tografe funcţionale : Studio şi Timiş”, spune Maria Mihalcea, directorul punctului de lucru RomâniaFilm Ti­mişoara.
Cât despre restul cinematogra­fe­lor din Timişoara, dacă Unirea şi Frei­dorf nu sunt funcţionale, cinemato­grafele Dacia şi Arta şi Grădina de va­ră Arta sunt în stare avansată de de­gradare, Cinematograful Fratelia este revendicat de fostul proprietar, iar cinematograful Victoria este închiriat, aici desfăşurându-şi activitatea o policlinică. Speranţele de resuscitare a fostei reţele de cinematografe de stat, cu patronaj central sau local, sunt mi­nime, spre bucuria operatorilor privaţi din domeniu.


Dezastru în judeţ

În judeţ, situaţia cinematografelor preluate de administraţiile locale de la RomâniaFilm stă cu mult mai prost decât în Timişoara, spun reprezen­tanţii Prefecturii. La Lugoj a fost organizat un concurs de soluţii pentru proiectul de renovare şi modernizare a clădirii şi au fost prevăzute în buget fonduri pentru lucrări, dar nu se ştie când şi dacă vor începe. La Sânnicolau Mare, cinematograful Select şi terenul aferent au fost restituite în natură foş­tilor proprietari. La Jimbolia, la înche­ierea protocolului de predare-primire, cinematograful era închiriat unei fir­me, cu aceeaşi societate comercială existând şi în prezent contract de în­chirierere. La Cărpiniş, la preluare, ci­nematograful nu se afla în stare de func­ţionare şi imobilul era foarte degradat. Aşa e şi acum, neexistând bani pentru reabilitare. În Periam, Primăria a în­scris imobilul în cartea funciară şi a iniţiat un proiect tehnic pentru reabi­litare. La Cenad, la preluare, imobilul era în stare avansată de degradare, ca atare clădirea a fost demolată, cu pro­misiunea că se va trece la reconstruc­ţia imobilului, dar nu se ştie când. În Teremia Mare, Primăria a refuzat preluarea cinematografului, motivând că RomâniaFilm a schimbat destinaţia clădirii şi ar fi necesară o investiţie foarte mare pentru a reabilita, dota şi moderniza imobilul şi a-l aduce la standardele de a funcţiona ca cinema­to­graf. La Grabaţi, la preluare, cinema­tograful nu se afla în stare de funcţio­nare şi imobilul era foarte degradat. Primăria Lenauheim nu a dispus de fonduri pentru reabilitarea imobilului, dar în prezent s-a iniţiat un proiect de reabilitare cu fonduri austriece. Iar la Tomnatic clădirea se află în renovare, la preluare fiind într-o avansată stare de degradare.
În majoritatea cazurilor, probabil că aceste imobile vor fi lăsate cam în aceeaşi stare timp de 15 ani, până va tre­ce termenul instituit pentru obligati­vitatea asigurării activităţii de difuzare în aceste spaţii, după care imobilele vor fi înstrăinate, poate intrând în circuitul retrocedărilor mai mult sau mai puţin legale. Acel moment ar putea repre­zenta decesul oficial al reţelei de cine­matografe de stat, una dintre cele pro­miţătoare afaceri pe care statul putea să o dezvolte după 1990, având monopol pe piaţă, şi să o transforme într-o sursă sigură şi constantă de profit.