"Comisionul" de 1,4 miliarde de lei

Dupa ce citesti un articol in genul celui pe care il publicam azi in pagina de investigatii, "Latrinele C.F.R.", te gandesti involuntar la sistemul mafiot, incurajat, tolerat, protejat sau/si intentionat gandit si aplicat in anii de furturi la scara "macro" care ne-au marcat existenta ultimilor 18 ani. Un calcul simplu (intre pretul mediu de achizitie al unui wc ecologic si alte oferte de pe piata) ne indica o pierdere minima de circa 1,4 miliarde de lei. Si vorbim de un singur contract de achizitie si ne raportam strict la Regionala C.F. Timisoara. 1,4 miliarde de lei luati din bugetul Transporturilor, deci din bugetul de stat, dati fara licitatie unei societati private, pentru niste obiecte inutilizabile in majoritatea locatiilor carora le fusesera destinate, dar achizitionate la suprapret. Iar aceasta afacere nu este singura marca Necolaiciuc, patentata si in vestul tarii : am scris, ani la rand, despre contracte similare, dar am fost tratati cu ignoranta.

Astfel de spolieri ale bugetului de stat cu sume imense nu puteau fi, insa, realizate, neobservate la timp si nesanctionate in lipsa acestui sistem de tip mafiot. Un sistem care devenise practica in multe institutii de stat, in anii 2001 - 2004, si care functioneaza, la modul general, dupa o schema relativ simpla : afacerile ilicite cu bani publici si conturi private se perfecteaza de catre un ministru, un director numit pe criterii politice (sau cu girul acestuia), prin firme agreate (de familie, ale unor prieteni politici sau sponsori ai partidului), dar cel mai important, sunt tolerate si protejate de la niveluri ierarhice superioare. O protectie (cu siguranta, nu gratuita) care este valabila atat timp cat sistemul din care fac parte actantii este la putere: atunci isi permit sa ignore, prin taceri sfidatoare sau raspunsuri care de fapt nu spun nimic, orice semnal de alarma tras cu privire la o ilegalitate, dar in acelasi timp, direct sau indirect, isi permit sa solicite colacul de salvare. Actionand parghii din Interne sau Justitie, unde ministrii sunt tot inregimentati politic si au obligatia sa raspunda solicitarilor partidului, dar si puterea ca, prin oameni fideli sau fidelizati prin functii sau favoruri nemeritate, sa conduca in directia dorita valsul cu legea. Cand lucrurile incep sa scape de sub control — din cauza unor anchetatori care refuza cu indarjire sa li se puna capastru sau care simt ca, in curand, se schimba "vizitiul —, iar inceperea urmaririi penale nu mai poate fi stopata, exista varianta de a astepta ca dosarul sa ajunga pe mana unor magistrati prieteni, care sa se ocupe de imacularea personajului, sau varianta in care acestuia i se dicteaza ziua in care urmeaza sa i se emita un mandat de arestare sau o interdictie de a parasi tara si, ca bonus, este sfatuit sa plece din tara cu cinci minute inainte ca mandatul sa fie functional... Iar afara se sta ori pana la reintoarcerea la putere a colegilor de partid sau a prietenilor, ori pana se apropie prescrierea faptei.

Aceste practici nu se incadreaza in literatura S.F. Sunt procedee despre care ati putut citi, de ani de zile, prin presa, facand referire la unul sau la altul dintre politicienii de mucava si conturi de platina sau la apropiati ai acestora. La fel, cum cititi acum despre aceasta afacere care se incadreaza in acelasi tipar "marca Necolaiciuc" : case de bilete de milioane de euro, barci de fibra optica, suruburi la pret de cristal Swarowski ori costume de scafandru, in conditiile in care prin majoritatea covarsitoare a trenurilor personale tu, ca si calator platitor de bilet, n-ai caldura, ai un bec pe tot vagonul, ai mizerie, geamuri sparte si toalete mizerabile. Si mai beneficiezi de linii de cale ferata pe care trenul circula si cu 30 de kilometri pe ora...