Comune în faliment şi deschise infractorilor

O ştire de presă potrivit căreia o treime dintre comunele din Româ­nia, adică aproape 1.000 din totalul celor 2.861, se află în pragul falimentului, nemai­având bani nici măcar să func­ţioneze, nu doar a stârnit re­acţia premierului, care i-a ce­rut ministrului de Interne, Traian Igaş, să-i prezinte, până miercuri, o radiografie exactă a stării de fapt şi să găsească modalităţi de ajutorare a comunelor aflate pe marginea prăpastiei, dar ridică mari semne de întrebare în privinţa vii­toarei siguranţe a cetăţeanului. La ora redactă­rii acestui material, răspunsul lui Traian Igaş către Emil Boc nu nu fusese făcut, încă, public.

Informaţia privind situaţia financiară dezastruoasă a celor aproape o mie de administraţii locale aduce un motiv supli­men­tar de îngrijorare faţă de cel iscat de decizia M.A.I. – absolut discutabilă, cu atât mai mult cu cât, există acum acuzaţii, nu a fost prece­dată de dialogul conducerii acestui minister cu oamenii care răspund de facto de asigurarea ordinii publice, nu doar de managementul scriptic al acestui segment de activitate, iar acum mai lipseşte şi transparenţa – de a refor­ma ministerul prin scoaterea Ordinii Publice şi a Circulaţiei de sub un management unitar şi de a le trece la Poliţia Locală.

O dată cu devoalarea acestei situaţii de fapt, ce poate fi definită drept ca­tastrofală – despre care este greu de grezut că factorii de răspundere din M.A.I. nu au ştiut, iar dacă, într-adevăr, iminenţa falimentului Primăriilor i-a luat prin surprindere, lucrurile sunt şi mai grave –, perspectiva este ca o treime din România rurală să fie ameninţată de pericolul lăsării la cheremul infractorilor, rămânând fără oameni care să asigure ordi­nea şi siguranţa publică. E logic că, neavând bani nici măcar pentru cheltuieli curente, aceste Primării nu vor avea fonduri să susţină Poliţii Locale care, conform reformei actua­lu­lui staff de la Interne – reformă ce poartă titlul de re­configurare a sistemului de ordine publică –, ar trebui să absoarbă structurile de Ordine Pu­blică şi cele de Circulaţie de la Poliţia Naţională.

Să presupunem, printr-o minune, că ministrul Traian Igaş şi subordonaţii lui, care răspund de administraţie, vor reuşi un act de prestidigitaţie şi vor scoate bani, măcar pe termen scurt, pentru salvarea adminis­tra­ţiilor locale în cauză de la colaps, urmând ca după această perioadă să fie pusă în aplicare o strategie de echilibrare şi intrare în norma­litate, gândită tot de echipa lui Traian Igaş. Totuşi, acestei treimi de Primării fali­men­tare i se adaugă alte câteva procente – nu se ştie câte, deşi, când a propus sau a luat decizia reconfi­gurării sistemului de ordine publică, conduce­rea M.A.I. se presupune că a avut o situaţie clară a localităţilor unde există deja structuri de Poliţie Locală, sau aşa ar fi fost firesc să se întâmple înainte de a hotărî pe mâinile cui şi în ce condiţii predă siguranţa pu­blică din aceas­tă ţară – reprezentate de Primă­riile care, chiar dacă au bani, nu vor vrea să-şi înfiinţeze struc­turi de Poliţie Locală. Iar pentru acest refuz, care va pune în mare dificultate apli­carea reformei M.A.I. – reformă care vine la pachet cu expli­caţii “docte” ale unor specialişti în ordine şi siguranţă publică, potrivit cărora menţinerea Posturilor de Poliţie rurale repre­zintă “un lux” –, Primăriile au şi cadru juridic asigurat : legea nu le impune să aibă Poliţie Locală, le dă doar posibilitatea de a avea. Iar între “a trebui” şi “a avea posibilitatea să” se poate întâmpla orice. Cum am mai spus însă scriind despre acest subiect, calcularea efectelor s-a dovedit (şi) în acest context materie opţională.