Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
 20°CUmiditate:68% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:11 km
4.4408 3.4767
Contrabanda cu tutun continuă în Timiş
După o perioadă de relativă acalmie, capturile de ţigări de contrabandă au început să reapară pe buletinele de presă ale Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră. În fiecare zi sunt prinşi contrabandişti cu tutun camuflat în portbagajul maşinii, în scaune sau chiar în roţi.
În primele nouă luni ale acestui an, Poliţia Timiş a depistat peste 210.000 de pachete de ţigări, în valoare totală de 2.102.600 de lei.
Cazurile de contrabandă cu ţigări se înregistrează însă mai cu seamă în zona graniţei. Poliţiştii de frontieră timişeni prind aproape săptămânal indivizi care încearcă să intre în ţară cu tutun de contrabandă ascuns în portbagaj, în roţi sau în compartimente secrete, special amenajate, ale maşinilor. Mai mult de 210.000 de pachete de ţigări au depistat şi confiscat angajaţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, în perioada ianuarie - septembrie 2011. Mihaela Marcoff, purtătorul de cuvânt al I.J.P.F. Timiş, spune că este vorba despre 67.430 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare totală de 6.074.300 lei, la un preţ estimativ de zece lei pachetul de ţigări, 48.256 de pachete de ţigări confiscate şi alte peste 98.000 de pachete de ţigări înregistrate ca şi abandonate, care nu au fost revendicate de nimeni. Mihaela Marcoff mai spune că cele mai multe capturi au fost înregistrate la punctele de trecere a frontierei, dar au fost depistaţi contrabandişti şi la fâşia verde.
O metodă mai inovatoare, când vine vorba despre traficul de ţigări de la frontieră, este nu cu maşina, ci cu trenul, capturi de ţigări fiind făcute în acceleratului Belgrad - Bucureşti. Deoarece ţigările nu au fost revendicate, acestea au fost predate Vămii.
Copyright © 2007 Timpolis Home Powered by Rheal
|