Istoria năstruşniciilor e aşa de abun­den­tă, încât nu cred că o va putea scrie ci­ne­va. Cel mai mult m-au preo­­cu­pat în­tâm­plă­rile în urma cărora pro­tagoniştii şi‑au pier­dut în mod stupid, viaţa. Bunăoară, re­ge­le Fran­ţei, Ca­rol cel Rău, este cu­prins brusc de un tre­mu­rat care nu-i mai trecea. Era în prima dimineaţă a anu­lui 1387 şi, se zice, su­ve­ranul tocmai se dăduse jos din pa­tul unei cur­tezane cu care a petrecut noap­­tea de... revelion.

Ca să-l salveze, valetul său a luat un cear­şaf, l-a îm­bibat bine în alcool (nu ştim da­că era natural sau con­tra­făcut şi nici din ce fusese distilat!) după care l-a cusut în chip de sac. Pentru ca n-a găsit un foarfece sau un cuţit la îndemână, a vrut să taie ca­pul sforii cu flacăra lu­mâ­nă­rii, care asigura ilu­mi­na­tul înainte de naşte­rea lui Ilici, care a împrumutat nu­me­­le său invenţiei lui Edi­son. De aici şi până la tra­ge­dia care l-a ucis ca pe un ars pe rug pe bietul rege amo­rez n-a mai fost decât ches­tie de minute.

Întâmplarea mi-a rea­min­tit is­prava unui coleg de şcoală militară care, con­vins că rumeguşul îmbibat cu pe­tro­sin, cu care spă­lam par­che­tul sălii de clasă de la Sibiul meu cu epoleţi, nu arde, a vrut să ne de­mon­stre­ze, aprinzându-l cu bri­che­ta. Nu nu­mai că ipoteza i s-a in­fir­mat, dar a luat foc şi el, şi clasa şi... noroc că erau mul­ţi, iar extinctoarele cu spumă au funcţionat. (Am detaliat aspectul în “Do­sarul Romida” vo­lumul întâi, al proiectatei tri­logii “Amin­ti­ri­le unui te­ro­rist”, apărut la “TIMPOLIS”).