Coruptia, doar la altii

Demagogia in forma simpla sau cumulata cu lipsa responsabilitatii deranjeaza, in multe conjuncturi, mai mult decat greseala.

Ideea este valabila si cand vorbim despre atitudinea unor semeni de-ai nostri fata de mica coruptie care contesta vehement fenomenul "inculpat", intinzand gratios aratatorul spre un grup sau altul de functionari publici, dar in acelasi timp il intretin de cate ori vor un favor din partea unui reprezentant al statului ori incearca sa se salveze din fata raspunderii pentru o fapta ilegala pe care au facut-o sau se pregatesc sa o comita, dar are aplicabilitate si in cazul acelor sefi de institutii care, desi cunosc "folclorul" care circula intra si interinstitutii, si nu doar, pe marginea jongleriilor cu bani publici, nu recunosc existenta acestui flagel.

Refuzul acesta poate avea mai multe cauze sau poate intruni un cumul de cauze — teama de a ajunge, fie si doar ca martori, sa dea declaratii la Politie, D.N.A. sau Parchet, frica sau jena de a decredibiliza institutia, incredere in semeni dusa pana la o forma de credulitate tarzie, dezinteres sau, din contra, interes dezvoltat. Insa indiferent de motivatie, cu o astfel de atitudine, chiar curati lacrima sa fie si tot pot fi acuzati ca se interpun unei stari de normalitate la care tanjim cu totii, dar pentru care, iata, prea putini dintre noi sunt dispusi sa faca ceva concret. Situatia aceasta am intalnit-o nu doar la o singura institutie. Ba, mai mult, am sesizat-o in forme accentuate exact acolo unde punctele vulnerabile, fie ca tin de mica sau de marea coruptie, ar putea fi foarte usor de depistat, fiind necesar doar un minim de efort si de vointa.

Zilele acestea, am lecturat un raport realizat, in 2005, de coordonatorul regional al Pro Democratia, independent insa de programele derulate de asociatia pe care o reprezinta. Un raport care a avut ca punct de plecare interviul realizat cu un medic care vorbeste fara perdea despre probleme ilegale sau la limita legii care au imbolnavit sistemul de sanatate romanesc. Ce a iesit rezumand ideile acelui interviu? Un fel de inventar, incomplet, al metodelor posibile de fraudare a banului public in acest segment de activitate. Un raport care vorbeste, insa, despre deficiente la modul general, fara a indica "aria geografica" si fara a face referire la un nume sau altul. Materialul, am inteles zilele trecute, a fost trimis si Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, in ideea de a fi "un instrument util in mana sefilor de institutii publice din domeniul de sanatate, menit sa contribuie la prevenirea actelor de coruptie din sistem". Reactia conducerii acestei institutii, insa, surprinde. "Elucubratii", aceasta a fost caracterizarea succinta a acelui material. "Daca nu as fi indignat, m-ar umfla rasul", spune directorul institutiei, anuntand chiar ca are in vedere deschiderea unei actiuni in instanta.

Citind acel raport, in calitate de cotizanti (cu 6,5% din salariul brut si cu inca 7,5% dat de angajator la sistemul de sanatate) — unde, in caz de internare, in unele spitale trebuie sa avem, pentru orice eventualitate, medicamente aduse de acasa — apreciem ca avem caderea morala sa (ne) intrebam de ce astfel de informatii starnesc iritare, de ce amuzament si de ce nu o monitorizare si, daca se impune, o investigare? In fata unor astfel de reactii venite de la oameni tineri, educati si bine pregatiti (insa, prost consiliati, probabil), ramai perplex. Si dezamagit.

La fel ca in fata acuzelor de coruptie lansate de oameni care si-au facut un modus vivendi din acest narav.