Scandalul politico-mediatic legat de arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, şi solidarizarea P.S.D. cu acesta, înainte ca Justiţia să se pronunţe în vreun fel în privinţa sa, a adus din nou în discuţie felul în care, în România, există o dublă măsură în ceea ce priveşte cazurile de corupţie : inculpaţii neimportanţi din punct de vedere public, implicaţi în dosare de corupţie cu prejudicii mici, sunt rapid judecaţi şi condamnaţi, în timp ce în dosarele mari de corupţie, cu VIP-uri pe post de inculpaţi, urmărirea penală şi procesul sunt trenate ani de zile, uneori până la prescriere.
În Timiş, sunt dosare de corupţie ajunse în instanţă în care judecata trenează de mai bine de cinci ani, în timp ce în dosare de dare şi luare de mită cu mize nesemnificative, acelaşi curs al cauzei prin instanţă nu durează mai mult de câteva luni.


Un bilanţ dezamăgitor

La o contabilizare a felului în care au evoluat, în Justiţie, dosarele de corupţie pe parcursul anului trecut se poate constata că din cele 81 de dosare soldate cu condamnări în 2010, în aproape jumătate, adică în 39, soluţiile au fost de condamnare la închisoare cu suspendare. 
Din 142 de condamnaţi pentru corupţie, 79 au primit pedepse cuprinse între trei luni şi patru ani, pe care nu le vor executa niciodată. Cea mai grea pe­deapsă a fost dată într-un dosar de în­şelăciune, combinată cu corupţie, cu consecinţe deosebit de grave, şi fals în în­scrisuri sub semnatură privată în formă continuată – 15 ani şi 6 luni în­chisoare.
Pe tot anul trecut, Direcţia Naţio­nală Anticorupţie nu a consemnat vreo condamnare notabilă, definitivă şi irevocabilă, care să aibă legătură cu Timişul, în vreun dosar de corupţie, sin­gura condamnare anunţată de D.­N.A. fiind cea a primarului comunei Secaş, Miculescu Ioan, într-un dosar nu de corupţie, ci de nereguli legate de gestionarea banilor obţinuţi prin fi­nanţări europene.


Dublă măsură la cazurile de corupţie

Aspectele constatate pe plan cen­tral legate de faptul că dosarele mari de corupţie se trenează, ani de zile, fără a se ajunge la o concluzie clară, se con­firmă şi pe plan local. Celebrul dosar “Electrica”, legat de achiziţionarea de către Electrica Banat a unor produse contrafăcute, la preţuri foarte mari, printr-o serie de contracte cu dedicaţie, se judecă la Tribunalul Timiş, fără a se ajunge la un rezultat final, încă din anul 2007. Ritmul extrem de lent în care decurge judecarea acestui caz poate avea legătură şi cu ramificaţiile sale, mai ales că martori din dosar au invocat im­plicarea fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu. Dosarul a fost amâ­nat de nenumărate ori, şi, deşi de atâta vreme ar trebui să fie în stare termi­nală, abia prin octombrie anul trecut se consemna faptul că se intenţionează audierea primilor zece martori indicaţi în rechizitoriu, semn că dosarul e mai degrabă în stare incipientă.  
Surprinzător, aceeaşi instanţă, Tri­bunalul Timiş, a dat dovadă că, atunci când se mobilizează, poate soluţiona în ritm alert un dosar de corupţie. De exemplu, într-un dosar de luare de mită, fără inculpaţi celebri, înregistrat în decembrie 2009, instanţa a pronun­ţat sentinţa în aprilie 2010, deci în pa­tru luni s-a putut judeca un dosar de co­rupţie, chiar dacă şi în acest caz pedeap­sa a fost una ce face posibil ca inculpa­tul, deşi găsit vinovat, să nu vadă vreo­dată interiorul unei închisori : un an închisoare cu suspendare condiţionată. Într-un dosar similar, la aceeaşi instanţă, înregistrat pe 22 decembrie 2009, Tribunalul Timiş a dovedit că poate fi chiar şi mai rapid, sentinţa fiind pro­nunţată după două luni, în 19 februarie 2010, şi în acest caz pedeapsa nefiind una privativă de libertate : trei ani închi­soare cu suspendarea executării pedepsei.  
În acest context e extrem de greu de înţeles de ce un dosar de corupţie se poate judeca, la una şi aceeaşi instan­ţă, în decurs de două luni, în timp ce un altul e abia în stadiul incipient, după mai bine de patru ani. Nici comple­xitatea dosarului, nici ramificaţiile sale nu pot fi aduse ca argument în cazuri de acest gen.
Pe de altă parte, pentru acest gen de anomalii judiciare, ca şi pentru lipsa de implicare a Justiţiei în instrumen­ta­rea mai rapidă a acestui gen de cauze nu există sancţiuni sau constrângeri de nici un fel. D.N.A. nu poate decât să constate perioadele foarte lungi de timp dintre momentul trimiterii în jude­cată a unor inculpaţi într-un dosar de corupţie şi momentul pronunţării unei sentinţe. Niciun fel de intervenţie nu e permisă, din acest punct de vedere, fiind considerată o atingere adusă in­dependenţei Justiţiei.
Pe de cealaltă parte, la singura structură care ar putea da sancţiuni şi ar putea preveni şi elimina derapajele din sistem, Consiliul Superior al Magis­traturii, reacţia se rezumă la un ridicat din umeri, fiind invocată aceeaşi inde­pendenţă a Justiţiei. De altfel, luna tre­cută, în momentul în care oficialităţile europene au transmis României că e ne­voie de “efectuarea de investigaţii profesioniste şi imparţiale în cazurile de mare corupţie”, fiind nominaliat Consiliul Superior al Magistraturii ca structură competentă, reacţia C.S.M. a fost sugestivă : „La nivelul C.S.M. s-a apreciat că se impune eliminarea Consiliului ca instituţie responsabilă şi ca resursă financiară, deoarece nu are nicio atribuţie în acest domeniu”.


Tertipuri judiciare folosite ca obstacole în dosarele de mare corupţie

Judecătorul Cristian Danileţ , preşedintele Societăţii pentru Justiţie SoJust, spune că nu întotdeauna dura­ta excesiv de lungă a judecării unui do­sar de mare corupţie poate fi imputată magistraţilor. În opinia sa, actualul cadru legal permite tot felul de ter­tipuri şi subterfugii pentru amânarea a acestui gen de cauze aflate pe rol. „Cel mai des se invocă motive de amâ­nare legate de apărare – se cere amâ­narea cauzei pentru a-şi angaja apă­rător, la termenul următor apărăto­rul nu vine la tribunal, că e bolnav, la al treilea termen cere amânare, pen­tru că are cauză în altă parte, iar la al patrulea termen se schimbă avocatul. Se practică abuzuri în materia drep­tului de apărare”. Magistratul mai spune că un alt gen de motive care duc la durate foarte lungi ale proceselor de corupţie sunt cele legate de dificultăţile întâmpi­nate legate de administrarea de probe : „În cauzele de corupţie în care probele sunt interceptări şi se contestă auten­ticitatea unei voci, înregistrate pe CD, trebuie făcute expertize. Acele expertize durează foarte mult. E vor­ba de numărul de minute înregistra­te, de câte persoane sunt implicate, pe casetă sau pe CD, şi de cine face expertiza. La fel se întâmplă şi în ca­u­zele în care sunt foarte mulţi mar­tori. Avem acum acest caz al corupţiei de la Vamă şi Poliţia de Frontieră, de la Siret. Gândiţi-vă cât durează procedu­rile de audiere. În general, nu magis­tra­tul e de vină pentru amânarea cau­zei, ci cel mult o greşeală de proce­dură care se întâmplă, e adevărat, dar nu foarte des, şi de regulă se îndreap­tă la termenul următor”.
Cristian Dani­leţ afirmă că, în general când e vorba despre amânări repetate în cauze de mare corupţie, este vorba de o exacer­bare a dreptului de apărare şi de greu­tăţi în adminis­trarea de probe : „Asta nu ţine de judecător. Fiecare inculpat vrea să-şi facă apărarea foarte bine şi, în mod logic, încearcă să întârzie cauza cât mai mulţi. Iar alţii încearcă amâna­rea până când se prescrie fapta. Eu nu am întâlnit în toată cariera mea vreun inculpat care să vrea să se judece cât mai repede cauza”.


Fenomenul corupţiei fără corupţi

Valerian Stan, membru al Con­si­liului Director al Centrului de Resur­se Juridice, susţine că în privinţa fi­nalităţii în Justiţie a cazurilor de co­rupţie României i se potriveşte statu­tul dat de către o serie de O.N.G.-uri internaţionale, care au monitorizat instrumentarea marilor dosare de corupţie. „În opinia acestor O.N.G.-uri, România este ţara unde, deşi există o corupţie generalizată, nici măcar un singur înalt funcţionar de stat nu a fost condamnat în vreun dosar de mare corupţie. Din acest punct de ve­dere, diferitele formaţiuni politice care s-au succedat la guvernare par să fi ajuns la un numitor comun. Majori­tatea celor care au ajuns la guverna­re, şi probabil şi a celor care vor veni la guvernare, au încercat să-şi pro­tejeze oamenii implicaţi în scandaluri de corupţie şi au făcut toate demer­surile necesare pentru ca judecarea dosarelor să fie una rapidă”.
Valerian Stan crede că lucrurile par să fi intrat într-o anumită inerţie, şi deja aproape că nu mai există spe­ranţe că inculpaţii din marile dosare de corupţie chiar vor răspunde pentru faptele lor. „Am impresia că se conti­nuă acelaşi teatru absurd, de mai bine de zece ani. Sunt dosare care au înţepenit în Justiţie şi nu cred că se vor mai soluţiona vreodată. Sunt atâ­tea cazuri de mare corupţie, sunt atâ­tea prejudicii imense vehiculate în aceste cazuri, iar vinovaţii lipsesc. În urmă cu doi sau trei ani, un ziar central făcea un calcul sumar, pertinent înclin să cred, al prejudiciilor cauzate de corupţia la nivel înalt. Cifra vehi­culată era de peste zece miliarde de dolari, Pentru toate aceste prejudicii, nimeni nu a răspuns vreodată, şi probabil nici nu va răspunde”.