Costul buletinului U.E.

1 ianuarie 2007 ne-a adus si noua buletinul de cetateni - nu ai Europei, europeni am fost si pana acum - ci ai Uniunii Europene. Practic, nu s-a intamplat nimic spectaculos si nici nu se vor intampla, in viitorul imediat, lucruri spectaculoase pentru omul de rand, materializate in stil de viata occidental. Si nici in viitorul care incadreaza urmatorii 10 - 15 ani, dupa cum previziona chiar presedintele Traian Basescu. Cel putin nu in privinta imbunatatirii nivelului de viata, pe care cei mai multi si-l imaginau - alaturi de alte vise pastelat-europene, faurite in perioada de lunga tranzitie si putin mai scurt de pre-aderare - saltand ca in basme dupa momentul integrarii.
Ceea ce am trait la 1 ianuarie a fost, de fapt, finalul unui episod indelung asteptat, al unui episod, totusi, meritat - nu stim, insa, daca exact in momentul acesta - care ne-a oferit, noua, tuturor romanilor, un rol pe scena numita Uniunea Europeana, scotandu-ne din randul spectatorilor. Mangaindu-ne orgoliul si determinandu-ne sa ne simtim egali cu popoarele spre care, pana mai ieri, priveam cu jind.
Suntem egali, teoretic, dar parca nu pe picior de egalitate. In Romania se mai traieste cu 100 de dolari pe luna, in case de chirpici, cu fantana in capul satului, printre pseudo-drumuri din glod intarit, in Romania inca se circula cu trenuri din perioada interbelica, inghetate si murdare, ori cu tramvaie si troleibuze primite cadou in stare perfecta si vandalizate cu lama ori cu bocancul intr-o singura noapte, in Romania inca se fac copii pentru ca femeile nu au auzit de metode de contraceptie, inca se abandoneaza copii din aceleasi motive, ori se scot la mezat. Trebuie, deci, sa fim constienti ca am intrat - sau am fost acceptati - in acest club elitist si cu tarele noastre, cunoscute in lume ca niste branduri de tara : saracie, cersetorie, prostitutie, criminalitate. Nu se pune problema ca altora le-ar fi straine. Deosebirea este ca altii nu au fost reprezentati si nici judecati in lumea civilizata dupa aceste defecte, pentru ca au stiut sa-si promoveze lucrurile bune, nu sa stea pasivi, ca noi, acceptand ca altii sa ne lipeasca etichete, judecandu-ne dupa “ambasadorii” pe care i-am avut prin lume, de la Viena pana la Madrid, Londra sau Roma. Nu ne cere nimeni ca, o data integrati, sa renuntam la tot ceea ce este romanesc, doar de teama de a nu mai pastra nici un colt din vechile etichete pe care le-am purtat prin lume, sa renuntam la o identitate si sa sarim in alta, cu care nu avem nimic in comun. Si nici nu va trebui sa o facem din exces de zel. Ceea ce se asteapta de la noi - in primul rand, ar trebui sa avem noi insine aceasta pretentie - este sa invatam sa ne scuturam rapid de mentalitati paguboase sau de apucaturi care nu au nici macar tangenta cu civilizatia, sa ne pastram valorile - avem destule - sa le promovam si sa le transformam in modele de urmat pentru altii.
Integrarea in Uniunea Europeana nu este un act cu bataie scurta. Sa ne amintim ca Romaniei i-a luat 12 ani din momentul in care a depus cererea de aderare la U.E., in iunie 1995, pana la momentul aderarii propriu-zise, in ianuarie 2007. Iar obstacolele, parte integranta a acestei curse, le cunoastem cu totii, iar sariturile peste ele le-am resimtit tot impreuna. In atare conditii, previziunile presedintelui Traian Basescu nu sunt prapastioase, s-ar putea sa fie chiar putin optimiste. Asa cum s-au dovedit, de altfel, peste ani profetiile lui Brucan, dupa acel decembrie ‘89 - un alt moment asteptat indelung de romani, dar care nu le-a transpus in realitate cu foarte mare exactitate visul antedecembrist. Prentru ca s-ar putea sa nu ne incadram nici in acest sfert de veac de tranzitie, prezis de Silviu Brucan.
Trebuie sa invatam ca pentru viata nu tocmai usoara care ne asteapta ani buni de acum sa negociem un rol important in elitistul club U.E., dar un rol pe care sa-l si meritam.